Oglinda cerurilor

1

Documentarul de faţă este o călătorie extraordinară într-un trecut de acum mai bine de 12,000 de ani, adică jumătatea ciclului unei Precesiuni complete, cifre regăsite în acest film în toate construcţiile care se bănuieşte că au fost ridicate în acea perioadă. Documentarul urmăreşte călătoria extraordinară a unei civilizaţii străvechi ce şi-a organizat şi construit monumentele folosind forme particulare (piramida) şi ca aranjament întodeauna o Oglindă a Cerurilor (o proiecţie pe Pământ a Raiului în aşezarea în plan, în proporţii sau abordări). Toate construcţiile prezentate prezintă ca şi caracteristică imediată şi extraordinar de bine relevată precizia miraculoasă şi orientările extrem de precise faţă de soare şi lună, astfel încât la momente cheie (solstiţiu şi echinocţiu) să creeze efecte speciale, probabil în acelaşi timp oferind observatorilor de atunci o confirmare a cunoştinţelor pe care le aveau despre cer şi costelaţii.

O civilizaţie care şi-a transmis informaţiile peste linia umedă a potopului şi şi-a transmis cunoştinţele (care dacă mă întrebaţi pe mine le-au cules nu numai fizic) mai departe şi care în mod evident sunt imagini fidele ale cerului, pentru că acestea (constelaţiile) su putere asupra omului şi aceste cunoştinţe folosite în arhitectură de exemplu le dovedesc din plin. O lume plină de magie şi mister care ne-a lăsat moştenire o întreagă lume de dovezi. Vă invit să le descoperiţi într-o călătorie fascinantă pe trei continente.

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Un comentariu

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Arheosofia, o introducere de Tommaso Palamidessi – partea 3

Gasim urme ale acestei traditii atat in „Misterele majore si minore” ale paganismului dar si in cele ale bisericii crestine...

Închide