La multi ani ROMANIA, la multi ani ROMANI!

2

Am avut onoarea şi plăcerea de a-l cunoaşte personal pe regizorul Florin Iepan, care a realizat poate unul dintre cele mai interesante documentare despre şi cu România, care s-a difuzat la TVR 1, Călător în ţara eclipsei, realizat în 1999, acesta fiind singurul documentar până de curând, care să prezinte câteva adevăruri despre România dincolo de coaja unui publicism sau de aura insuflată de media, chiar intrând în miezul vieţii rurale, prezentând diverse aspecte, care, compuse, dau o imagine a vieţii din România, aşa cum este ea. Desigur nu poţi fi exhaustiv cu un asemenea subiect, dar, pentru că azi e 1 decembrie şi eu refuz să mă bucur de o paradă militară care potenţează o feţetă a omenirii de azi pe care nu vreau să o accentuez, vă propun un mic dar, din partea unui regizor britanic Charlie Ottley, care prezintă comoara extraordinară pe care munţii noştri chiar o poartă.

Aşadar la mulţi ani fraţi de spirit, dragi călători în planul frumuseţii fizice! Şi dacă, din întâmplare, aţi rămas acasă azi, vă urez şi vizionare plăcută!

PS: este foarte interesant de urmărit şi discursul prinţului Charles care, deşi are poziţia pe care o are în lumea de azi, conduce prin cuvintele sale tot către identificarea ţinutului local cu acea „Gură de Rai” despre care nu de curând – în cunoştinţă de cauză – a vorbit atât de frumos înţelepciunea imemorială a locului… pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

2 comentarii

  1. Avem o tara unica in lume dar UE si alti vreau sa fim o zona medieval-agrara si o piata de desfacere usor de manipulat.Este criza si austeritate acolo unde este criza de IDEI BENEFICE,PERFORMANTA,CONTRIBUTIE,PERFORMANTA,
    RESPONSABILITATE. Fara PUTERE DE CUMPARARE economia stagneaza,bugetul devine tot mai sarac si se apeleaza la imprumuturi.O alta pacoste mai mare.

  2. 7Doors, nu e criză de idei, cele benefice nu pot fi implementate şi poate nici nu trebuie în sistemul actual. Poate mai întâi trebuie să ne reformăm noi pe interior şi atunci acele idei benefice devin automat materializări benefice într-o lume care dă, oferă şi împărtăşeşte. Nu care caută să câştige tot mai mult, punând factorul uman pe un loc… aşa zis „de sacrificiu”.
    Poate economia are nevoie să ajungă la pământ ca să vedem că se poate şi altfel… sunt lucruri mai presus de noi câteodată, dar câteodată trebuie să faci ceva, atitudinea noastră faţă de ceea ce este ne face să facem sau nu acele lucruri şi să privim lumea prin ochi optimişti sau pesimişti.
    Namaste!

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Crestinismul ezoteric

Creştinismul ezoteric este un ansamblu de curente spirituale care privesc Creştinismul ca o religie a misterelor şi proclamă existenţa şi...

Închide