Nondualism

2

Azi când am hotărât subiectul următorului post, alegându-l pe iluminatul român Ilie Cioară, am găsit util să scriu două cuvinte şi despre curentul filozofico – spiritual în care „învăţăturile” acestuia se aşează. Era vorba deci despre non-dualism, un subiect pe care nu îl stăpânesc extraordinar de bine, dar deschis fiind am găsit un post extraordinar de bine conturat pe care vi-l aduc în faţa conştiinţei mai jos. Este un text pe care îl găsesc foarte valoros şi care atinge briliant subiectul în multe dintre faţetele sale.

Semnificativa diferenţă pe care Budhismul îl are de oferit spre deosebire de marea majoritate a celorlalte practici religioase este ceea ce numim non-dualism. Este o abordare de tipul nici-nici la întrebările filozofice care se nasc. Religiile monistice tind să vorbească despre Unu, despre Un Dumnezeu, despre Întreg sau Natura Budha, Mintea Unică şi acest fapt poate fi foarte inspirant. Ne întoarcem către doctrinele monistice pentru inspiraţie. Dar inspiraţia este numai unul dintre nivelurile experienţelor religioase şi trebuie să o transendem. Trebuie să eliberezi dorinţa pentru inspiraşie sau credinţa în dumnezeu sau în Unu sau în Mintea Unică sau toate bunăvoinţele îmbrăţişate sau în dreptatea universală.

Nu vă cer să nu credeţi în aceste lucruri. Dar practica non-duală este calea eliberării, a vederii ataşamentelor de păreri şi opinii şi percepţii, pentru că percepţia minţii cuiva e o percepţie, nu? Percepţia bunătăţii universale este percepţie, deci ne putem ataşa de ea. Natura budhică e o percepţie. Budha e o percepţie. Dumnezeul unic şi totul văzut ca un sistem universal unic, un sat global, totul este unu şi totul este drept şi totul este bun, Dumnezeu ne iubeşte: acestea sunte percepţii ce pot fi foarte frumoase, dar totuşi sunt percepţii care se pot naşte şi înceta. Percepţia doctrinelor monistice răsare şi încetează.

Acum ce se întâmplă, ca experienţă practică, când eliberezi lucruri şi ele încetează? Ce rămâne, ce resturi găsim? Spre asta arată Budha în învăţăturile sale despre începutul şi sfârşitul condiţiilor.

Atunci când percepţia sinelui încetează şi toate doctrinele, toate învăţăturile inspirate, toate spusele înţelepte încetează, mai există încă cel care vede încetarea. Mai multe viziuni. Şi asta ne lasă cu o minte goală. Ce este acolo care poate fi prins? Aşadar apare dorinţa de a ştii, de a avea ceva de care să te agăţi. Putem observa un soi de panică în mintea noastră: trebuie să credem în ceva!” Spune-mi despre bunăvoinţa universală! Dar aceasta este frica şi dorinţa la lucru, nu-i aşa? Vreau să cred în ceva! Am nevoie să cred în ceva! Vreau să ştiu că totul e bine. Vreau să mă ataşez şi să cred în percepţia unităţii şi a întregului.” Aşadar încă există acea dorinţă ce operează, pe care se poate să nu o poţi observa şi de care poţi fi încă ataşat. De aceea experienţa religioasă este născută din disperare.

În povestea crucificării cea mai impresionantă replică pe care Cristos a făcut-o a fost: „Tată, tată de m-ai păsărit?” Ce s-a întâmplat cu acel Tată care îl proteja pe Iisus? Chiar şi Dumnezeu l-a părăsit. Este un strigăt de deznădejde, nu? Percepţia unică a „eu-lui” ce ar putea avea importanţă s-a dizolvat subit în mintea sa. Şi după asta desigur vine acceptarea şi apoi Învierea, naşterea din nou pentru a fi liber de iluzie, de ataşamentele de Dumnezeu, de ataşamentele doctrinare ale celor mai înalte idei şi ale celor mai de seamă valori.

Toate aceste lucruri sunt extraordinare, merită să fie lăudate. Dar din cauza ataşamentelor suferim, pentru că dacă ne ataşăm de orice percepţie, nu realizăm adevărul. Ne ataşăm de simbol şi transformăm simbolul în realitate. Dacă aş spune: „Îl vezi pe Budha şezând acolo, pe acel altar? Acela e adevăratul Budha. Acela e Budha.” Tu ai gândi „Ajahn Sumedho s-a pierdut de tot.” Tot ne putem ataşa de o percepţie a lui Budha ca Budha. Şi se poate să fie o perspectivă extraordinară. La fel ca Budha-rupa, este un foarte frumos Budha-rupa, nu-i aşa? Îmi place Budha, este foarte frumos. Nu înseamnă că trebuie să scăpăm de el, pentru că Budha-rupa nu eludează. Ceea ce e periculos e ataşamentul noastru asupra unei percepţii, asupra sinelui, asupra altora, a lui Budha, a Lui Dumnezeu, al Unicităţii, al întregului.

Atunci când îţi poţi elibera cu adevărat mintea de ataşamente atunci toate aceste unghiuri sunt valide. Nu condamnăm monismul ca fiind greşit. Dar ataşamentele de doctrina monistică sunt limitative şi orbitoare. La fel ca ataşamanetul de non-dualism. Scopul non-dualismului este o subliniere puternică a evidenţei ataşamentelor. Dar dacă eşti doar un filozof non-dualist atunci poţi fi ataşat de un fel de atitudine nihilistă.

Trebuie să aceptăm faptul că vidul, liniştea, încetarea, singurătatea, lipsa căldurii şi să nu cerem bunăvoinţă sau bunătate. Trebuie să ne deschidem liniştii şi să contemplăm, să învăţăm din ea decât să fugim şi să căutăm o mamă caldă şi drăguţă, sau un tată sigur şi amabil. Singurul mod în care poţi să descrii această Viaţă Sfântă este creşetrea ca fiinţă individuală până la maturitate, unde nu ne mai scăldăm în căldura adolescenţei sau copilăriei, sau în plăcerile lumii.

sursa:

Completarea mea imediată a unui asemenea îndemn pentru cineva care merge la un retreat unde se „trăieşte” o filozofie non-duală, dar nu se exprimă ar fi să ai acel echilibru intern, natural, care vine de dincolo de orice considerăm noi uman sau chiar divin, care să îţi ofere exact acea atitudine de deschidere faţă de orice. Şi să poţi manifesta cea mai dulce copilărie în timp ce enunţi cele mai adânci adevăruri despre univers şi chiar şi despre non-dualism, sau să găseşti acele non-repere care te crează şi în lumea ne-creată de unde venim ca spirite întrupate ca să învăţăm ce este dualitatea, ca să evoluăm. Şi în acest context, o privire de undeva de sus aşează dualismul şi non-dualismul sub esenţa fiinţării ultime a fiinţei infinite din fiecare.

 Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

2 comentarii

  1. e acel nivel de constiinta care integreaza mintea, cand ea se opreste si nu ne mai domina perceptiile, viata

  2. da, descrieri sunt multe şi toate adevărate, dar ceea ce spune şi Cioară este faptul că toate acestea sunt doar forme ale percepţiei, în acea stare devii trăirea cu adevărat, EŞTI.
    şi bineînţeles că apoi aştepţi următorul nivel 🙂

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Este ADN-ul urmatorul internet? – PARTEA a-IV-a

Au trecut aproximativ 25 ani pentru ca Popp să poată să strângă adepţi din lumea ştiinţifică. Încet încet, câţiva cercetători...

Închide