Activarea pranei

0

A fost o vară intensă, lungă. Între soțul meu cu umărul imobilizat și cei doi copii care vin de la școală și sunt gata de acțiune, am devenit epuizată. Fiecare dimineață m-a lăsat tânjind către sfărșitul zilei ca să mă pot prăbuși în pat. Aveam nevoie de o pauză. Când a apărut ocazia să o vizitez Kalani, un CEntru pentru Retreaturi de pe latura estică a Insulelor Hawaii, am simțit cum încep să mă eliberez. Și dacă nu se putea și altceva, măcar puteam să îmi recuperez somnul.

Conducând către Kalani, am trecut prin jungle luxuriante și torente abia întărite de lavă. Există o energie palpabilă în Insulele Hawaii. Este o energi crudă, puternică care îți spune că existe forțe ale naturii care forfotesc sub coaja Pământului. Am aflat că ceea ce este numit de către mulți cercetători da fiind cel mai curat aer din emisfera nordică se simte de la mulți kilometri ditanță. Acest lucru mă face să mai iau câteva guri adânci de aer. Mă trezesc odată cu soarele, a doua zi de dimineață, înconjurată de ecrane, aud sunete vibrante ale junglei și norii rozalii mă salută. Fac o scurtă plimbare către ”camera roz” unde începem practica. Profesorul nstru, Jared Sam, un suflet blând și dulce, ne introduce în practica Kundalini Yoga. Urmăm îndeaproape pași indicați și începem să cîntăm. Am studiat mai multe tipuri de yoga, însă nu am avut până acum ocazia să explorez kundalini, așa că sunt curioasă. Jared descrie kundalini ca o practică pentru trezirea pranei sau a energiei vitale, ce deseori ”zace adormită la baza șirei spinării, precum un șarpe încolăcit în jurul lui”. După luni bune în care m-am contractat și am susținut unitatea familiei mele, sunt gata să îmi pun în mișcare forța vitală.

El ne ghidează de-a lungul practicii, cu fraze simple și o voce blândă, legând mișcările pe care le facem de chakre. Aceste chakre, sau centrii energetici, sunt asociate cu locuri fizice în corp, reprezentate prin diferite culori și corespunzătoare anumitor nevoi emoționale. Ne conduce prin următoarea secvență, pe care a învățat-o și el la rândul lui, de la profesorul lui. El sugerează să începem cu 1 -2 minute pentru fiecare mișcare și să creștem acești timpi pe măsură ce ne cresc capacitățile. Primele trei mișcari pentru chakre sunt făcute în poziția șezut, cu picioarele încrucișate.

  • Prima Chakra (rădăcină) ‘Flexiunea spinală’  Inspiră cu inima și apleacă-te în față, expiră pe măsură ce revii în poziție, cu abdomenul tras către coloană.
  • A doua Chakra (pelvis) ‘Legănările Sufi’  Începe după o expirație cu spinarea dreaptă. Inspiră, trunchiul către stânga și aplecat în față, expiră, trunchiul către dreapta și spre spate, cpletând cercul. Continuă cu niște respirații lungi și lente, închizând ochii. Schimbă direcția de rotație pentru a elibera și echilibra energia, efectuând un număr egal de cicluri în ambele direcții.
  • A treia Chakra (plexul solar/ombilic)  Inspiră, brațele în sus ca un cactus, sau coatele la fel de sus precum umerii, iar palmele pe umeri, degetul mare către spate, celelalte degete către față. Inspiră, rotație către stânga, expiră roatție către dreapta.
  • A patra Chakra (inima)  Începe în șezut, cu palmele lipite. Întinde palmele în față, cu palmele lipite. Inspiră, brațele deschise către laterale, expiră, palmele lipite în față. Trimite-ți energia iubirii, vindecătoare către tine și către toate ființele de pe planetă, odată cu această mișcare blândă. Eventual respiră de 26 de ori pentru a onora cele 26 de vertebre din coloana vertebrală (sau un minut pentru început).
  • A cincea Chakra (gât)  ‘Respirația câinelui’ Începi în șezut sau în genunchi. Deschide gura, scoate limba afară și respiră ca un câine.
  • A șasea Chakra (sprâncene/intuiție/cel de-al treilea ochi)  Începe așezat cu brațele în laterale la înălțimea umerilor, cu pumnii strânși, dar degetele mari în sus. Inspiră, degetele mari pe umeri, expiră, reântinde brațele.
  • A șaptea Chakra (coroană)  ‘Exercițul oglindei’ Șezut, întinde brațele către cer, cu palmele una către cealaltă. Inspiră încet și profund pe nas, mișcând palmele înainte și înapoi, în direcții diferite, 15 – 22 cm și apoi înapoi una în fața celeilalte.
  • A opta Chakra (aura)  ‘Aripi de înger’ POate fi făcută în șezut sau în picioare. Cu brațele întinse către laterale, cu palmele către cer, inspiră și ridică brațele pănă vârfurile degetelor se ating, expiră coborând brațele până vârfurile degetelor ușor periază pământul/coapsele.

Terminăm practica petrecând câteva minute pe spate în savasana. Stând acolo, permițând practicii să se așeze în noi, a trecut o mică ploaie furtunoasă, aducând șuvoie de apă peste tot brusc și plecând la fel de brusc precum a început, lăsând osarele să intre în cameră odată cu sunetul păsărilor, cântându-și cântecele de dimineață. Mergând către sala de mese, frunzele păreau să strălucească puțin mai tare, iar culorile florilor păreau să fie mai saturate decât de obicei. MIșcările subtile ale practicii au trezit ceva în mine, și, inspir aerul pur, mă simt mult mia plină de speranță și revigorată pentru drumul ce mi se așterne în față.

sursa: Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Studiu: fericire înseamnă o inimă sănătoasă

Modul în care vezi un pahar, fie jumătate plin, fie jumătate gol, îți poate hotărâ riscul legat de bolile de...

Închide