RUMI

1

Despre Jalāl ad-Dīn Muḥammad Balkhī sau Jalāl ad-Dīn Muḥammad Rūmī am aflat de la un astrolog, foarte bun prieten cu o amică din Tărgu Jiu, cumva patria poeţilor, şi ea şi prietenul ei fiind amândoi legaţi indisolubil de materia eterică a poeziei. Mi-a povestit de Rumi pentru că în astrograma mea se lega ceva de mistica poeziei pe care am atins-o de ani buni şi înţeleg cumva cum curge pe acolo inspiraţia, acea energie luminoasă ce mişcă sufletul înspre starea de plutire pe care o putem regăsi în dansul dervişilor (tocmai pentru că are sursă tot în viaţa plină de înţelesuri şi mister a poetului sufist). Născut pe teritoriul actual al Afghanistanului sau al Tadjikistanului (nici data exactă şi nici locaţia nu este istoric stabilită exact), poetul a cunoscut interfaţa lumii prin intermediul limbii lui native: persana, o limbă care păstrează în ea (sau mai bine zis păstra pentru că nu se mai vorbeşte decât în ţcoli unde se învaţă alături de alte limbi „moarte” pentru cercetare) esenţele unor începuturi minunate. Aşadar, undeva în lumea arabă, pe la 1207 se năştea marele poet iluminat ce avea să fie cunoscut până în zilele noastre ca Rumi.

Primul eveniment notabil din viaţa celui ce avea să devină o fiinţă perfect iluminată (insan-e kamil) a fost marcată la vârsta de 18 ani de întâlnirea cu poetul mistic persan Attar, care recunoaşte în fiul lui Bahā ud-Dīn Walad (supranumit sultanul învăţătorilor – Sultan al-Ulama – fiind practic piatra de temelie pentru aplecare către sufism a lui Rumi) măreţul personaj ce va deveni peste ani, punând în mâinile tânărului Asrārnāma, o carte ce povesteşte despre legăturile sufletului în lumea materială. Aceşti doi factori (tatăl şi cunoştinţele pe care tânărul le primeşte în peregrinările familiei sale din cale invaziilor mongole) ţes acea pânză minunată pe care va picta marea lui operă, oglindind înţelepciune şi bunătatea pe care le va descoperi odată cu evoluţia lui spirituală. Practic, Rumi este exponentul de marcă al Sufismului, care este pe bună dreptate considerată latura ezoterică a Islamului, esenţa credinţei care a ridicat spiritele în zona orientului mijlociu. Acest Hajj pe care tânărul Rumi l-a parcurs exact la vârsta potrivită pentru a avea ochii deschişi pentru curgerea inspiraţiei divine dar şi a direcţiei în viaţă, a continuat (evanghelic aş putea observa) cu 7 ani de peregrinări, pe la Bagdad, unde a întâlnit figuri iluminate ale sufismului şi alţi „scholari” exponenţie ai Islamului, până la călătoria iniţiatică pe care toţi islamiştii o fac, la Mecca. Tot acest parcurs iluminant, dar bineînţeles că şi materialul genetic şi înclinaţia destinului ales, l-au condus pe tânărul Rumi la descoperirea acelui loc interior, ce există în fiecare din noi, la explorarea acestuia şi apoi la oglindirea minunată ce se poate identifica în toată opera lui.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1a/Whriling_dervishes,_Rumi_Fest_2007.jpg/220px-Whriling_dervishes,_Rumi_Fest_2007.jpg

Acest parcurs luminos a continuat cu mutarea în Konya, în Anatolia, unde tatăl său, până la moarte a fost conducătorul Şcolii Religioase Islamice, funcţie pe care Rumi o va moşteni la vârsta de 25 de ani. Ajuns acolo, primeşte învăţătura unor mari maeştrii, printre care Sayyed Burhan ud-Din-e Muhaqqiq, o figură marcantă a secolului în lumea islamică. Dar niciunul dintre învăţătorii săi, nicio scriere sau întâmplare nu l-a marcat atât de tare ca întâlnirea din 1244 cu Shams-e Tabrizi. Practic nu numai întâlnirea, schimbul de informaţii şi de informaţii-energii subtile l-au influenţat atât de tare, dar evenimentul morţii acestuia din urmă, a fost catalizatorul care l-a transformat pe Jalāl ad-Dīn Muḥammad Balkhī in RUMI. Desigur că a fost un proces gradual, o cale pe care s-a păşit, un parcurs sinusiodal, pe care sufletul poetului a devenit şi jurist şi teolog islamic dar şi un muzician Sufi. A deschis acea conexiune cu radiaţia spiritului său şi şi-a împlinit menirea devenind marele mistic Rumi, călăuză pentru milioane de suflete. A găsit în curgerea minunată a spiritului creator acea conexiune cu infinitul care în Sfism e exprimată prin ideea de uniune (Tawhīd). Din această abordare s-a născut şi Ordinul Sufist Mawlawi al căui pecete pe care cu toţii o cunoaştem este dansul extatic al Devrişilor, acea spirlare a fizicului pentru atingerea stării de sublimare a realităţii întru sine, acel helicoid infinit pe care îl regăsim în fiecare clipă a unei molecule, sau în mişcarea necontenită a planetelor, galaxiilor, spiritelor.

„A iubi înseamnă a-L atinge pe Dumnezeu.
Şi nicodată pieptul adorantului
nu va simţi tristeţea.
Şi niciodată haina adorantului
atinsă fi-vade un muritor.
Şi nicodată corpul adorantului
nu se va scufunda în glod.
A iubi însemnă a ajunge la Dumnezeu. „

„Chiar şi atuncea când rupi petală cu petală,
fragilul trandafir nu se-ncovoie şi nu varsă lacrimi.
„De m-aş plânge pentru un ţep?
Căci este ţepul ce mă-nvaţă ca să râd.”
Şi-orice pierdut-ai prin credinţă,
să ştii că te-a scăpat de suferinţă.
Un Sheik fu întrebat: „Ce e Sufismul?”
A spus: „Să simţi în inimă doar bucurie atunci când răsare tristeţea.”

O încercare stângace de a traduce cuvintele marelui Rumi, din păcate nevând acces la cunoştinţele necesare să traduc direct din persană, am ales să traduc două versete traduse deja în engleză. Important e însă mesajul, de uniune, de mister al acestei uniuni cu Sursa, cu divinitatea din toţi şi din toate. Extrase din Masnavi-I Ma’navi cea mai importantă lucrare în versuri, ce conţine nu mai puţin de 27.000 versete în care se exprimă devoţiunea şi aceste legături indisolubile, aceste versuri exprimă într-un mod în care Rumi a crezut cu toată inima, acele caracteristici intrinseci omului, care îl fac să transceandă planul fizic, rămânând însă aici, prin devoţiune, prin înţelegerea adevărului înconjurător. Faptul că marele poet sufist a făcut conexiunea cu ceea ce e mai presus de tot ce doar plan fizic, prin artă, ne arată, prin amploarea pe care mişcarea pe care a generat-o o are, legătura directă cu Iubirea Divină. Ne demonstrează că arta, prin esenţa ei, este o parte a manifestărilor umane care este legată de activităţi ale unor structuri umane fizice de înaltă vibraţie, fluxul creator curgând în mentalul unei persoane prin corpul cauzal, ca un puls-respiraţie. Şi cu cât omul respectiv are mai dezvoltate acele caracteristici unice fiacăruia care permit această curgere lină şi în procent cât mai mare, cu atât „creaţia” devine mai apropiată de perfecţiune. Iar când arta devine subordonată unui scop transcendent, cum este în cazul lui Jalāl ad-Dīn Muḥammad Rūmī, atunci arta devine luminoasă, devine încărcată de energia re-generării, devine vindecarea în sine dar în acelaşi timp şi prinos pentru înţelepciune. E teaca minunată prin care inspiraţia curge în toţi, făcând să vibreze corzi neştiute câteodată în noi, să ne aducem aminte de primăvara sufletului, să simţim efectiv curgerea de atunci, care a rămas încriptată, ca într-un cristal, în asocierea cuvintelor.

ROTAŢIE EXTATICĂ!

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Un comentariu

  1. Rumi era de o vibratie a sufletului mai inalta ca Christos cu destul de mult din cate simt eu. Chirstos era pe vibratia chakrei a 7 la inceput, adica 7.0, in timp ce Rumi avea sufletul de vibratia 7.5 ….

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
TIMP SINCRON / TIMP ASINCRON

De fiecare dată când visezi la ceva îţi atragi acel lucru în intenţie şi nu invers. De ficare dată când...

Închide