EFECTUL UMBREI – Debbie Ford

0

„Singurul moment în care nu ai umbră e atunci când stai în întuneric complet”. Pentru că planul fizic, dual, aduce în manifestare ambele capete ale liniei manifestărilor şi partea „întunecată” are un rol determinant în evoluţia noastră pentru că în primul rând este acel ceva fără de care opusul său nu poate fi descoperit (partea accea pozitivă către care tindem) dar înseamnă şi cel mai mare potenţial pentru evoluţie. Pentru că în mesajul umbrei stă cheia înţelegerii aspectului interior ce trebuie lucrat şi practic pasul următor pe linia evoluţiei personale. Un aspect al fiecăruia ce stă practic în umbră, după cum îi şi este numele, unde construieşte o bombă cu ceas ale cărei efecte nici nu vor întârzia să apară şi nici nu pot fi ignorate. Pentru că trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna – cred că acesta este cel mai important mesaj al filmului, cel puţin pentru mine – că nu există negativ, există numai potenţial şi valori pe o scară, modul în care noi privim lucururile modelând aceste aspecte. Şi în momentul în care ne acceptăm umbra putem fi cu adevărat cine suntem, avem potenţialul maxim de evoluţie dezvăluit şi putem să explorăm, sinceri şi deschişi limitele conştiinţei personale, practic oglinda universului. Vizionare luminoasă!

 

Efectul Umbrei (film documentar) from Adina Amironesei on Vimeo.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
5 INTREBARI PENTRU SUFLET – raspunde Gabriel Vasilescu

Ştiu că mulţi dintre voi aţi auzit de proiectul dar nu ştiu câţi dintre voi cunoaşteţi omul din spatele proiectului,...

Închide