ACCEPTAREA LUI A FI

0

Desi este important sa ne reamintim tot timpul faptul ca purtam in noi un potential infinit ce asteapta sa fie redescoperit si folosit de catre natura noastra creatoare, este esential sa nu ignoram importanta ”acceptarii a CEEA CE ESTE”. Procesul acceptarii nu este unul usor, insa, este baza pe care putem incepe sa construim, sa ne reinventam, sa creem, sa ne recreem. Privit dintr-o perspectiva de suprafata, acesta poate sa para un concept care se bate cap in cap cu ideea de infinit, de evolutie, de „mai mult”, dar asta doar datorita modelului despre lume si viata, pe care societatea l-a conturat in mintea noastra. Ganditi-va! Traim intr-un univers al dualitatii dar suntem, in esenta, scantei divine, fii ai infinitului de care inima noastra isi aminteste sporadic, in momentele de liniste interioara. In acest univers, natura noastra infinita, atunci cand este constientizata intr-un procent destul de ridicat, nu se opune ideii de acceptare, ba din contra, aceasta imbratiseaza tot CEEA CE ESTE stiind cu certitudine ca absolut totul este parte din Creatia Divina, fiind capabila sa vada si sa perceapa imaginea de ansamblu. Insa, atunci cand suntem adanc scaldati in dualitate, cand ne identificam in mod inconstient si automat cu acest tip de „realitate”, atunci, infinitul din noi, simtit doar in parte dar neconstientizat pe deplin, tinde sa intre in contrast cu acest univers dual pe care, momentan, il percepem ca unica realitate a noastra, dand astfel nastere unui conflict interior ce ne face  sa tindem sa respingem ceea ce este, simtind cumva ca suntem mai mult decat atat. Atunci incepem sa opunem rezistenta realitatii noastre prezente pentru ca vrem mai mult, pentru ca pe buna dreptate, stim ca suntem si putem mai mult. Ceea ce noi nu intelegem, in acele momente, este faptul ca intr-adevar suntem mai mult dar in acelasi timp suntem si „ceea ce este” iar „ceea ce este” nu sta nicidecum in calea a ceea ce putem deveni si nu reprezinta nicidecum un obstacol in calea evolutiei noastre. Nimic nu reprezinta defapt un obstacol. Este doar o chestiune de perceptie. Totul este lectie sau daca nu ne place cuvantul lectie, atunci putem spune ca tot ceea ce traim reprezinta conditii create din care putem invata si acumula cunoastere, contribuind, in felul acesta la evolutia noastra intru infinit.

Mai mult, traim intr-o societate in care senzatia de separare ne-a dus la ideea ca este extrem de important sa luptam, clipa de clipa, pentru a  obtine cele necesare supravietuirii sau existentei in general, ca trebuie sa luptam pentru „a obtine” dar ca trebuie sa luptam si pentru „a pastra” cele obtinute.  In contextul acestei lupte permanente, „acceptarea” pare sa nu isi aiba locul, pare sa fie un concept limitativ care ne face slabi, inactivi si vulnerabili. „Acceptarea” este deseori asociata cu ideea de „resemnare” sau cu cea de „stagnare”. Dar sa privim la aceste concepte si sa observam diferenta fina dintre ele. A te resemna in fata unei situatii negative din viata ta, reprezinta defapt un tip de acceptare care te secatuieste de entuziasmul de a merge mai departe, care iti anuleaza speranta, o acceptare care te tintuieste in acel spatiu al negativitatii si te lasa sa te identifici cu el. In aceste conditii, limitele se nasc in jurul tau si se intaresc ca niste ziduri opace, tu iti uiti natura de creator al realitatii, uiti infinitul din tine si potentialul nelimitat al esentei tale divine. Poti sa ai impresia ca stagnezi, desi aceasta este pur si simplu o perceptie pe care o ai in acest univers dual. Pentru ca in realitate, stagnarea nu exista. Vibratia este continua, universul este in continua miscare si tu evoluezi, inveti si acumulezi cunoastere la nivel subtil chiar si atunci cand pare ca bati pasul pe loc. Asadar, atunci cand spui ca te resemnezi, intr-adevar pare ca accepti, insa nu este o acceptare „sanatoasa”, daca putem spune asa. In momentul in care privim acceptarea, nu dintr-o perspectiva a resemnarii ci dintr-o perspectiva a impacarii cu sine si cu CEEA CE ESTE, atunci aceasta devine constructiva, atunci aceasta pune bazele si fundamentele constructiei viitoare a realitatii tale de o maniera mult mai constienta si in acord cu ceea ce esti cu adevarat, in acord cu visele si dorintele, in acord cu sinele tau profund. Acceptarea a ceea ce esti si a experientelor realitatii tale prezente, reprezinta, defapt, un act de recunoastere a imaginii de ansamblul, o recunoastere a infinitului din tine care contine intr-adevar si experienta prezenta, din care inveti, dar care nu se identifica si nu se limiteaza la aceasta. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, aducem inauntrul nostru, o stare de liniste interioara, o stare de pace care ne lasa sa auzim vocea sinelui nostru real ce a fost, pana acum, acoperita de zumzetul necontenit al framantarilor, remuscarilor, vinovatiei, parerii de rau, grijilor, anxietatilor si a oricarei alte forme de rezistenta fata de realitatea momentului prezent. Asadar, reusind sa auzim vocea noastra interioara, ne reconectam la vibratia sinelui nostru divin, restabilind legatura cu Acesta. Lumina noastra interioara se amplifica si, automat, devenim creatori mult mai constienti ai propriei noastre realitati sau, in cazul in care ne confruntam cu experiente mai putin placute, devenim capabili sa vedem partea pozitiva a acestora si sa acumulam conoasterea pe care acestea ne-o ofera, amintindu-ne ca absolut tot ceea ce traim are un sens si ne duce catre evolutie.

 Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Jocul oglinzilor

Jocul oglinzilor este mereu prezent, acesta fiind parte componenta din realitatea manifesta. El este un dar al Creatorului prin care...

Închide