RASPUNS PRIN VIZORUL SUFLETULUI – Autismul

3

  • „Sunt Angela, am 28 de ani şi am un băieţel de 3 ani şi 4 luni, Ionuţ, diagnosticat cu autism. De când s-a întâmplat acest lucru am rămas fără job, noroc că mă ajută mama, tatăl copilului e plecat în Spania şi nu mai ştiu nimic despre el de 2 ani şi ceva. Am vorbit cu o prietenă care are şi ea o fetiţă autistă care face terapie ABA şi are succes… dar eu nu îmi permit să plătesc pentru asta. Chiar dacă aş strânge nişte bani din donaţii aş avea mereu nevoie de donaţii pentru că eu am doar liceul şi până acum am lucrat ca vânzătoare la buticuri. Ce să fac? Aş vrea să îi ofer şi eu copilului meu şansa de a putea să vadă lumea şi să aibă o viaţă cât se poate de normală. Mulţumesc, vă rog să îmi spuneţi-mi ce să fac…”

O temă complicată, o temă care şi-a găsit răspunsul în primele două semnale primite de la doi dintre cei care ne privesc cu iubire toate formele gând şi la înfăşoară în mantia protectivă a sufletului. S-au aşternut, printre rânduri atât de multe lucruri încât am hotărât că sunt chiar suficiente şi aceste două semnale de lumină pentru că ele umplu cu răspunsul şi lumina din ele toate aspectele problemei ridicate. Am căutat să aflu de ce nu mai vin şi alte răspunsuri şi atunci am mai citit o dată ce am primit şi dintr-o dată am înţeles: fără a forţa ceva, fără a deveni un şablon, ceea ce nici nu ne dorim, cele două răspunsuri şi-au găsit ecoul în inima mea şi mai departe. Şi atunci am ştiut că Universul a creat exact condiţiile perfecte necesare oferirii unui răspuns complet, unui cerc întreg, a unui corolar de îndemnuri şi sfaturi care înmănunchiate pe energia care o conduc dinspre respondente către subiectul vizorului, au lăsat liniştea completă peste subiect. Vă las să vedeţi şi voi şi să evaluaţi singuri completitudinea răspunsurilor.

Tratamentul efectelor nu rezolva cauzele. E foarte important pentru tine sa afli care este radacina acestei boli apoi sa o privesti ca o binecuvantare deghizata care iti arata ce tema este nerezolvata in viata ta sau a familiei tale si nu il ultimul rand sa-l intrebi pe copilul tau daca vrea sa se vindece.

Autismul apare la copiii care au manifestat intr-o viata anterioara mizantropie, neiubire, neiertare. Si daca nu crezi intr-un trecut indepartat care poate constitui cauza unei boli atunci incearca sa lucrezi asupra ta acceptand ceea ce este cum este, cautand sensul  evenimentelor din viata ta, multumind Universului pentru tot ceea ce ai si esti.

Activarea verticalei divine iti va aduce oamenii potriviti, terapia optima si banii necesari pentru a transforma aceasta lectie de viata intr-un mare dar.

Nu cauta ajutor exterior ci muta-te in interiorul tau si pune-ti anumite intrebari : Ce ma cheama si as vrea sa fac dpdv profesional? Ce ma sperie in relatia cu barbatii? Ce suparari am? Ce valorizez in viata mea? Ce credinte imi dau energie, elan, forta? Ce daruri mi-a revelat boala copilului meu? Ce inseamna normalitatea pentru mine? Cat comunic eu cu copilul meu dpdv sufleteste? De ce cred eu ca ar avea nevoie copilul meu? Ce actiuni sau intentii de-ale mele ii trezesc zambetul?

Sunt copiii absenti pentru ca mama n-a fost prezenta in timpul sarcinii si acesta nu este autism, sunt copiii care refuza sa comunice pentru ca vorbesc cu alte civilizatii sau alte lumi in limba iubirii si in acest caz iar nu vorbim de autism, sunt copiii care au legaturi pe chakrele 5, 6, 7 si care au nevoie de cateva dezlegari pentru a vorbi, sunt copiii care reflecta greselile de comunicare ale parintilor, neiubirea si neiertarea lor iar aici rezolvarea presupune lucrul cu ambii parinti mai intai si apoi cu copilul.

Eu nu cred in vindecarea care se face fara trezire. Incearca sa dezlegi taina acestei boli deschizandu-ti ochii sufletului.

[author][author_image timthumb=’on’]http://noulpamant.ro/wp-content/uploads/2012/07/Cami.jpg[/author_image] [author_info]Camelia Radu: Am inceput sa scriu automat la varsta de 9 ani iar la 15 ani am simtit care imi este vocatia: sa ma ocup de Schimbare. Am urmat Liceul Pedagogic si Facultatea de Psihologie, Pedagogie …vezi detalii> [/author_info] [/author]

Draga Angela.

Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe un ghinion in viata lor, o nedreptate, mai ales daca este vorba de o maladie ereditara sau e luata de la cineva sau te nasti cu ea. Atunci cand ajungi sa intelegi ce ni se intampla, nu te mai simti nici singura, nici neajutorata, nici victima. Cu ACCEPTAREA incepe totul. Acceptarea este cheia. Sa vezi in aceasta situatie vointa divina si sa intelegi ca fara boala nu exista dezvoltare spirituala. Boala este un bec rosu care ne avertizeaza asupra faptului ca ne aflam pe un drum gresit. Ti s-a dat aceasta situatie de viata pentru ca esti puternica si pentru ca o poti duce. Gandeste-te ca nu din intamplare ti-ai ales numele de ANGELa.

Cand venim pe scoala numita Pamant ne scriem “contractul”, ne scriem acele experiente de care avem nevoie pentru a invata niste lectii. Tu ai ales aceasta experienta, asa cum si ingerasul tau si-a ales experienta lui pentru a-si invata lectia si evolua.

Supraconstiinta ta, latura ta divina, Dumezeul tau interior iti trimite un mesaj ca sa-ti atraga atentia asupra faptului ca in actiunile, vorbele si gandurile tale este ceva care se opune legiii ubirii. De aceea este necesar sa captezi mesajul si sa multumesti supraconstiintei tale ca ti l-a transmis.

Fiecare boala are o cauza spirituala. Cauza spirituala a autismului este ca intr-o experienta anterioara, cel care este afectat de aceasta boala a manifestat refuzul societatii, ducand o viata marginala. Acum singura solutie este iubirea pe care va trebui sa o daruiasca si sa o primeasca de la apropiatii sai. Pe tine te invata cum sa iubesti neconditionat.

Noi oamenii suntem alcatuiti din trei componente: trup, suflet si spirit, asemeni SfineiTreimi: Tatal, Fiul si Sfantul Duh si orice dezechilibru al uneia din cele trei structuri ne aduce suferinta. Boala ne obliga sa ne schimbam launtric, sa ne transformam, sa acumulam iubire pentru Dumnezeu. Medicul panseaza rana si Dumnezeu o vindeca. Cand rana este tratata cu iubire ea se vindeca repede. Vindecarea poate fi instantanee sau poate dura o viata, in functie de cat de mult ati capitulat in fata iubirii. In masura in care putem pastra in suflet starea de bucurie si iubire vom putea sa invingem treptat orice boala. Vindecarile au loc doar atunci cand greselile sunt platite, lectiile invatate, atentionarea luata in seama.

Ce poti face in continuare este sa iti definesti foarte clar ceea ce vrei pentru copilul tau si pentru tine, sa actionezi in acest sens si sa nu te atasezi de rezultat. Altfel sfaturi precum bate la toate usile, lasa-ti CV-ul la agentii de recrutare,  ia-ti o slujba sau doua etc vor veni din exteriorul tau si nu din interiorul tau si nu te vei regasi in ele, poate chiar te vor revolta, caci unele dintre sugestii le-ai incercat fara un rezultat.

Recapitulam: acceptare, multumire, iubire, trimite-ti intentia si fii deschisa si prezenta la toate semnalele pe care Universul ti le da. (ai informatii suficienta pe internet, gratis despre acest subiect).

Schimba-ti perspectiva, abordeaza altfel experienta prin care treci, schimba atitudinea in interior si o sa vezi, cu bucurie, ca se schimba si exteriorul, rezultatele.

Iubire&Recunostinta

Luminita

[author][author_image timthumb=’on’]http://noulpamant.ro/wp-content/uploads/2012/07/Luminita.jpg[/author_image] [author_info]Luminita Oprea: Nu mi-a placut prenumele meu mult timp, pana cand intr-o zi, in jur de 30 de ani, intr-o Joie Mare am realizat / constientizat de cate ori revine cuvantul Lumina in slujba.  De atunci  …vezi detalii> [/author_info] [/author]

Dacă cineva simte că ar mai putea fi adăugat ceva, suntem deschişi oricăror sugestii. Orice urmă a sufletului dezvăluit pentru ajutor este aripa unui înger care cerne Iubire Divină peste noi. Să aveţi o seară minunată în înţelegere şi iubire!

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

3 comentarii

  1. am citit cu oarecare interes articolul despre autism si tot imi este greu sa inteleg de ce a dat Dumnezeu unora sa poarte acesta povara.

  2. Vasilica, sunt lucruri care ne depasesc cateodata, sunt intelegeri ale caror rosturi ne scapa. Dar stii ce? In momentul in care iti pui toata energia in a face ceva bun, luminos, constructiv, datele problemei se schimba realmente. Daca nu poti accepta ca in spatele acestor copii e altceva decat boala, ca boala in general e un semnal de alarma si nu o pedeapsa atunci e posibil sa fie cumva distante explicatiile de mai sus. De aceea e de preferat in momentul in care nu intelegi sau rezonezi cu acele informatii sa cauti totusi partea buna in orice, orice farama cat de mica te poate indrepta catre adevar. Dumnezeu nu pedepseste, nu, avem noi nevoie de lectii pentru a invata si a ne apropia de El. A fi Iubire Neconditionata ca El e dificil, asa ca ne trebuie exercitiu in diverse forme si ipostaze pentru a integra totul.

  3. Buna ziua, cum putem dezlega acele chakre? Eu am un baietel autist, dar este altfel decat autistii tipici. nu este trist, zambeste, se amuza dar evita contactul vizual si se uita la lumina, umbre, pe sub usi etc. ii atrag atentia tot felul de ciudatenii. El nu este botezat, tatal lui fiind evreu dar ateu. Nu mi-a dat voie sa il botez si pe langa asta nici pe mine nu ma lasa sa am legatura cu ceva religios, nici macar o icoana sau o cruciulita. si acum…. simt ca sunt pedepsita cu aceasta problema pentru ca Cineva vrea sa ma intorc pe drumul cel bun. religioasa nu sunt,nu merg la biserica, dar stiu ca Divinitatea exista. E atat de greu sa-ti vezi copilul atat de dulce si frumos intr-o alta lume… uneori cedez cand simt ca nu reusesc sa sparg zidul dintre noi si el. Am fost la bioenergoterapeut crezand ca poate face ceva legat de energiile copilului dar mi-a spus sa nu umblu prin bioenergoterapie ca nu se face nimic.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
GOBEKLI TEPE – 11.000 ani de istorie

Atât de des ne gândim că oamenii primitivi au fost cruzi şi neîndemânatici, mârâind unii la alţii în timp ce...

Închide