
cinci
simplitate. esenta miscarii materiei in matrice. semnul acestui corp material-subtil devine evident dacă priveşti cu…
simplitate. esenta miscarii materiei in matrice. semnul acestui corp material-subtil devine evident dacă priveşti cu…
Început. Sunet, curat, infinit, explozia primordială, dăruirea totală care a născut conştiinţa universului şi din…
prezenţa vieţii în lumea fizică implică într-un sens dualistic existenţa unei structuri, a unei organizări…
în spatele oricărei întâlniri există o poveste. există nişte circumstanţe extraordinare care conduc ineluctabil către…
gheţii, albii purtători ai viselor hiperboreene, au scoborât muntele şi deschid ochii în ACUM, pe…
în noianul de personalităţi care se ridică din necunoscut în lumina intenţională a Noului Pământ,…
Aeoliah, nume dezvăluit fonetic în titlu, e un artist al cărui contribuţii în lumea vindecătorilor…
paşii pe care ştiinţa îi face în întâmpinarea realităţii încep să lase urme clare pe…
matricea eterică a universului fizic conţine în structura ei nevăzută cu simţurile imediate, primare, matematica…
Dintre toate manifestările umane, arta este fără doar şi poate cea mai apropiată de adevărata…