De ce este gaura neagră super-masivă a Căii Lactee atât de liniștită?

0

Găurile negre super-masive sunt prezente în inima majorității galaxiilor pe care astronomii le pot observa de pe Pământ. Aceste puțuri uriașe de gravitație dezvăluie semne de activitate atrăgând constant material stelar și gaze în jurul lor. Iar atunci când găurile negre se hrănesc, ele emit cantități uriașe de radiații ultra-puternice în spațiu. Cu toate acestea, gaura neagră super-masivă din centrul Căii Lactee, Sagittarius A*, pare să se comporte diferit.

Potrivit declarațiilor făcute de NASA, ”relativul calm” poate fi explicat de forțele invizibile din centrul Căii Lactee.

Aceste forțe invizibile sunt câmpuri magnetice extrem de puternice, care influențează mișcarea particulelor prin galaxie.

Câmpurile magnetice nu sunt vizibile ochiului liber, însă NASA poate cartografia efectele lor cu ajutorul the Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy (SOFIA).

Și, cu ajutorul noii High-resolution Airborne Wideband Camera-Plus (HAWC+) (o camera de filmat ultra-performantă) amplasată pe SOFIA, oamenii de știință pot descoperi secretele găurilor negre din întregul Univers.

Instrumentele HAWC+ observă lumina infra-roșie polarizată din spațiul cosmic, emisă granulele stelare de praf.

Aceste granule se aliniază perpendicular câmpurilor magnetice, dându-le astronomilor șansa de a cartografia forma și intensitatea acestora.

Joan Schmelz de la Ames Research Center al NASA a declarat: ”Acesta este unul dintre primele cazuri în care putem vedea cum interacționează câmpurile magnetice cu materialul inter-stelar. HVAC+ este un nou început de drum.”

Observațiile anterioare ale SOFIA au produs niște imagini extraordinare ale unui inel de gaze din jurul Sagittarius A*.

Aceste inele din jurul găurilor negre sunt cunoscute sub numele de discuri de acreție și se formează din gaze, praf și tot felul de resturi stelare ce cad spre gaura neagră fără să fie complet absorbite în interiorul găurii negre.

Însă, pentru prima dată în istorie, instrumentele HAWC+ de pe SOFIA au cartografiat câmpurile magnetice din jurul găurii negre.

NASA a dat următoarea declarație: ”Gravitația găurii negre domină dinamica centrului Căii Lactee, însă rolul acestui câmp magnetic a fost un mister.”

“Noile observații făcute cu HAWC+ dezvăluie faptul că acest câmp magnetic este destul de puternic pentru a crea în jurul său mișcarea turbulentă a acestui gaz.”

“Dacă acest câmp magnetic conduce gazul în așa fel încât acesta intră în gaura neagră propriu-zisă, gaura neagră este activă, pentru că se alimentează cu mult gaz.”

“Totuși, dacă acest câmp magnetic conduce gazul în așa fel încât acesta orbitează gaura neagră, atunci gaura neagră este liniștită pentru că nu ingerează gaz care, în cele din urmă, va forma noi stele.”

Potrivit declarațiilor lui Darren Dowell, cercetător la Jet Propulsion Laboratory al NASA, câmpurile magnetice crează o formă spiralată, ce împinge gazul într-o orbită în jurul găurii negre.

Acest fenomen ar putea explica de ce gaura neagră nu ingerează gaz și ”este tăcută, în timp ce altele sunt active”.

sursa: https://www.express.co.uk/news/science/1139712/Black-hole-NASA-Milky-Way-supermassive-black-hole-quiet-nasa-newsAflă cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Misterul Antarcticii: la Polul Sud se tot crează goluri ciudate și cercetătorii sunt uimiți

Când sateliții au început să surprindă imagini aeriene ale Antarcticii la începutul anilor 70, oamenii de știință au descoperit o...

Închide