Creierul nu este un computer! – partea a II a

0

  • De obieci ne gândim la creier ca un supercomputer. Desigur există multe analogii. Computerele au abilitatea de a stoca şi aminti informaţia, pentru a compara şi a lua decizii bazate pe instrucţiunile programate. Dar mecanica tuturor computerelor este bazată pe principiul unui întrerupător, sau al unei “poarţi”, ce ori lasă ori nu lasă curentul electric să curgă (pornit) sau să nu curgă (oprit). În timp ce neuronii şi sinapsele au funcţii asemănătoare în creier, descoperiri recente au dezvăluit cât de altfel este faţă de un computer este acest organ remarcabil. continuarea: http://noulpamant.ro/articole/stiri/creierul-nu-este-un-computer-partea-i/

Câmpuri de natură diferită – Întinse şi Morfogenetice

Unul dintre cele mai uimitoare lucruri în legătură cu creierul este inteligenţa sa – abilitatea de a învăţa. Se pare că învăţarea e influenţată puternic de felul în care câmpurile electrice modifică conexiunile sinaptice.

Imaginea de mai sus arată traseele vitelor într-un câmp ce are o baltă cu apă. E posibil ca primele vaci să fi dat peste apă din întâmplare, lăsând urme vizibile pe pământ. Pe măsură ce mai multe animale au căutat apa, au căutat să urmeze poteci deja stabilite – chiar şi atunci când acestea nu erau cele mai scurte. De-a lungul timpului, multe au mers în paralel unele cu celelalte, întărind cele mai bune rute către apă.

Creierul stabileşte căi neuronale când învaţă. Repetiţia ne ajută să învăţăm o operaţiune, similar modului cum vitele caută apa, se creează multe căi între neuroni şi sinapse. Căile multiple întăresc câmpurile electrice care, în schimb, potenţează şi îmbunătăţesc curgerea eficientă a informaţiei.

Acest „efect de câmp” se poate dovedi important în explicarea învăţării, a obiceiurilor şi adicţiilor mai bine decât modelul curent al reconfigurării neuronale. Explică modul în care gândurile nu sunt elemente singulare ci pot fi stratificate, asociate şi integrate cu alte căi conţinând idei, memorii şi sentimente. Grupurile de căi sunt stimulate de câmpurile neuronale, rezultând o varietate de gânduri noi. În timp ce un computer făcut din întrerupătoare e incapabil de creativitate, creierul nostru cu siguranţă este capabil de aşa ceva.

La fel ca în astronomie, înţelegerea efectelor câmpurilor electrice e o ştiinţă imatură. Poate când vom înţelege mai mult despre cum funcţionează acest fenomen la scară macro-cosmică vom putea să deblocăm secretele din creierul noastru.

Câpurile morfogenetice sunt un alt mister care cere o explicaţie.

Rupert Sheldrake [dreapta] este un biochimist care a fost pionier în ceva ce a numit câmp morfogenetic. Sheldrake a postulat că există un soi de memorie sau date ce pot exista în afara unui organism şi care servesc aceluiaşi rol de comunicare intracelulară pe care neurocercetătorii o găsesc în creier. Dar Sheldrake şi-a imaginat  că aceste câmpuri morfogenetice se sting repede şi se aplică unei multitudini de ţesuturi vii.

Şi-a bazat premizele pe dezvoltarea embrionului care începe de la stadiul de celulă. Pe măsură ce evoluează, celulele se diferenţiază pentru a forma diverse tipuri de ţesuturi şi organe. Embriologia explică apariţia diferenţierilor celulare în termeni de ADN, dar asta pare a fi realizare extraordinară şi extrem de complexă pentru o moleculă. Cum sunt făcute toate celulele să funcţioneze împreună după ce se formează? Cum comunică între ele?

Pentru Sheldrake răspunsul era invizibilul dar foarte realul câmp bilogic care coordonează celulele vii, îndreptându-le către cooperare şi unificare pentru a forma un singur organism. A descris celulele de acelaşi tip ca având o anume „rezonanţă” ceea ce le ajută să menţină – decât să devieze de la – funcţia desemnată.

Mai târziu, Sheldrake a extins teoria câmpului morfogenetic pentru a descrie cum organismele individuale rezonează unele cu celelelalte, împărţind experienţe şi învăţând comportamnete ce le îmbunătăţeşte supravieţuirea.

Iată un videoclip bun în care Sheldrake explică acest câmp morfogenetic:

Cea de-a 100 a maimuţă!

Maimuţa japoneză, Macaca Fuscata [drepta] trăieşte pe insula Koshima şi a fost ţinta biologilor de ceva decenii. Pentru a le menţine viabile, li se dau regulat cartofi dulci, care sunt aruncţi pe plajă. Maimuţelor le plac cartofii dar nu le place nisipul ce se lipeşte de ei.

Într-o zi, poate dintr-un accident, o maimuţă de 18 luni, a dus un cartof într-un un curs de apă din apropiere, care a spălat nisipul de pe cartof. Suratele ei au observat acest lucru şi regulat au început să îşi spele cartofii. Oamnii de ştiinţă au observat imediat cum grupurile familiale, apoi prietenii familiei, au început să folosească procedeul de curăţare al cartofilor de nisip. A fost o evoluţie înceată şi majoritatea maimuţelor au mâncat în continuare cartofi cu nisip.

În şase ani, toate maimuţele tinere învăţaseră să îşi spele cartofii de nisip. Câţiva adulţi care i-au imitat pe tineri au învăţat şi ei tehnica. Dar marea majoritate a adulţilor au continuat să îşi mănânce cartofii cu nisip pe ei.

Apoi s-a petrecut ceva uimitor. După ce un număr anume de maimuţe Koshima a început să îşi spele cartofii dulci (cercetătorii au estimat în jur de 100) – deodată toate maimuţele din trib îşi spălau cartofii înainte de a-i mânca. Oamenii de ştiinţă nu au putut explica această schimbare aproape instantanee în comportament. Chiar şi mai remarcabil de atât, colonii ale aceleiaşi specii de pe insule diferite – care nu au fost vreodată martore la metoda spălării – au început deodată să îşi spele cartofii! Sheldrake a interpretat acest comportament prin câmpul morfogenetic, explicând cum atunci când un număr critic dintr-o specie se adaptează, aceasta se va prolifera prin câmp. E un fel de subconştient comun.

Cercetătorii l-au asaltat pe Sheldrake deoarece teoria lui nu era mecanicistă. Se baza pe ceva care nu ţinea cont de măsurători sau explicaţii fizice. Dar Sheldrake a aceptat provocarea de a demonstra teoria lui ăntr-un experiment acum faimos la televiziunea BBC.

 

 Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Efectul Umbrei

Fiecare poartă în el/ea o parte întunecată, o umbră, locul acela către care îţi e greu să priveşti, un loc...

Închide