Cinci experimente care demonstreaza ca realitatea este o iluzie – partea 2

1

  • Nimeni nu poate intelege ce este de fapt mecanica cuantica, iar acesta este poate cel mai important lucru pe care trebuie sa il stiti. Cu siguranta ca multi fizicieni i-au invatat legile si chiar pot prezice fenomene bazandu-se pe calculatii cuantice. Insa este inca neclar de ce observatorul unui experiment determina comportamentul sistemului si in acest fel favorizeaza o stare in loc de alta. “Theories and Applications” (“Teorii si aplicatii“) a cules exemple ale unor experimente cu final care va fi in mod inevitabil influentat de catre observator, incercand sa inteleaga cum va privi mecanica cuantica in cazul interventiei gandului constient in realitatea materiala. continuare: http://noulpamant.ro/articole/stiinte-de-frontiera/planuri-subtile/cinci-experimente-care-demonstreaza-ca-realitatea-este-o-iluzie-partea-1/ 

3. FULERENA INCALZITA

Experimentele cu difractia particulelor au fost realizate nu numai pentru electroni, ci si pentru obiecte mult mai mari. De exemplu, s-au facut experimente folosind fulerena, care este o molecula mare si inchisa formata din zeci de atomi de carbon (de exemplu fulerena din saisprezece atomi de carbon este foarte asemenatoare unei mingii de fotbal, fiind o sfera compusa din pentagoane si hexagoane).

Recent, un grup de cerecetatori de la University of Vienna condusi de catre Profesor Zeilinger, a incercat sa introduca un element de observatie in aceste experimente. Pentru a face acest lucru, ei au iradiat moleculele fulerenei cu o raza laser. Apoi, incalzita dintr-o sursa externa, moleculele au inceput sa straluceasca si in mod inevitabil si-a relevat prezenta in spatiul observatorului.

Odata cu aceasta inovatie, comportamentul moleculelor s-a schimbat si el. Inaintea acestei observatii atot- cuprinzatoare, fulerena a evitat cu succes obstcolele (manifestand un comportament de tip unda), in mod asemanator cu exemplele anterioare in care electronii au trecut printr-un ecran opac. Mai tarziu, insa, odata cu prezenta observatorului, fulerena a inceput sa se comporte ca o particula ce se supune legilor fizicii clasice.

4. MASURAREA RACIRII

Una dintre cele mai faimoase legi din lumea fizicii cuantice este Principiul incertitudinii a lui Heisenberg, care postuleaza ca este imposibil sa determini atat viteza cat si pozitia unui obiect cuantic in acelasi timp. Cu cat se masoara mai exact momentul particulei, cu atat mai putin precis se poate determina pozitia acestuia. Insa validitatea legilor cuantice care opereaza in cazul particulelor foarte mici a ramas neobservata atunci cand o aplicam in lumea obiectelor macroscopice. 

Experimente recente ale Profesorului Schwab in the S.U.A. sunt si mai valoaroase din acest punct de vedere pentru ca ele evidentiaza efectele cuantice nu numai la nivelul electronilor sau ale moleculelor de fulerena (ale caror diametru caracteristic este de aproximativ 1nm), ci la o scara mult mai tangibila si anume in cazul unei mici benzi de aluminiu.

Banda a fost fixata la ambele capete, astfel incat mijlocul ei sa ramana suspendat si sa poata vibra sub o influenta externa. In plus, a fost plasat in apropierea acesteia un aparat ce poate inregistra in mod fidel pozitia benzii.

Ca rezultat, experimentul a condus la doua descoperiri interesante. Mai intai, orice masuratoare legata de pozitia obiectului si observarea in sine a acestuia au afectat experimentul, pentru ca dupa fiecare masuratoare, pozitia benzii s-a schimbat. Ca o concluzie generala, cercetatorii au determinat coordonatele in spatiu ale benzii cu o precizie extraordinara si de aceea, conform principiului incertitudinii a lui Heisenberg, acesta si-a schimbat viteza, de unde a rezultat mereu o alta pozitie. In al doilea rand, ceea ce a fost destul de neasteptat, unele masuratori au condus la racirea benzii. Deci, observatorul poate schimba caracateristicile fizice ale obiectelor, doar fiind prezent acolo.

5. PARTICULE CARE INGHEATA

Dupa cum este foarte bine cunoscut, particulele radioactive instabile se dezintegreaza nu numai in cadrul experimentului cu pisica, ci si de la sine. Fiecare particula are o durata medie de viata, care, dupa cum a rezultat din experimente, poate creste sub privirea atenta a observatorului. Acest efect cuantic a fost prezis pentru prima data in anii ’60, iar dovezile extraordinare ale experimentarii acestui fapt au fost publicate in 2006 de catre un grup de laureti Nobel in fizica, condus de catre Wolfgang Ketterle de la Massachusetts Institute of Technology.

In aceasta lucrare, dezintegrarea atomilor instabili excitati de rubidiniu a fost studiata (fotonii pot readuce atomii de rubidiu la starea lor naturala). Imediat dupa pregatirea sistemului de test, a fost observata excitarea atomilor prin expunerea lor la o raza laser. Observarea a fost condusa in doua feluri: continuu (sistemul a fost expus in mod constant la un puls slab de lumina) si discontinuu (sistemul a fost iradiat din cand in cand folosind pulsuri mult mai puternice).

Rezultatele obtinute sunt aliniate perfect cu predictiile teoretice. Efectul luminii externe incetineste dezintegrarea particulelor, aducandu-le inapoi la starea lor originara, ceea ce este departe de dezintegrare. Magnitudinea acestui efect pentru cele doua studii a coincis de asemenea cu predictiile factute. Viata maxima a atomilor instabili si excitati de rubidiu a crescut chiar si de 30 de ori.

MECANICA CUANTICA SI CONSTIINTA 

Electronii si fulerenele inceteaza in a mai demonstra proprietati de tip unda, benzile de aluminiu se racesc si particulele instabile isi ingheata procesul de dezintegrare, sub privirea atenta a observatorului, lumea se schimba. De ce nu ar putea sa fie aceasta dovada implicarii mintii noastre in crearea lumii? Deci poate Carl Jung si Wolfgang Pauli (fizicieni austrieci, laureati ai premiului Nobel, pionieri ai mecanicii cuantice) aveau dreptate atunci cand spuneau ca legile fizicii si constiinta ar trebui privite ca fiind complementare?

Suntem la un pas de a accepta ca lumea din jurul nostru este doar un produs iluzoriu al mintii noastre. Infricosator, nu-i asa? Haideti sa apelam din nou la fizicieni. Mai ales in ultimii ani, ei s-au aplecat mai putin catre interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice, cu misterioasa ei colapsare a functiei unda, facand loc unui nou termen, mult mai pamantean, numit decoerenta.

Conluzia este ca, in toate aceste experimete folsoind observarea, experimentatorii au impactat in mod inevitabil sistemul de test. Ei l-au iluminat folosind o raza laser si au foslosit aparate de masura. Insa acesta este un principiu extrem de important si comun in acelasi timp: nu poti observa sistemul sau sa ii masori proprietatile fara a interactiona cu el.  Si acolo unde exista interactiune, vor exista modificari ale proprietatilor. In mod special atunci cand un minuscul sistem cuantic este impactat de un obiect cuantic colosal. Deci observatorea neutra, eterna din Buddhism este imposibila. (nota: concluzia nu este adevarata, este doar o concluzie pe care mintea logica o poate trage din experimente).

Acest fenomen este explicat de catre termenul „decoerenta„, care este din punct de vedere al termodinamicii, procesul ireversibil al modificarii proprietatilor cuantice ale sistemului atunci cand interactioneaza cu un sistem mult mai mare. In timpul acestei interactiuni, sistemul cuantic isi pierde proprietatile orininare si devine un sistem clasic, „supunandu-se” sistemului mai mare. Acest fenomen explica paradoxul pisicii lui Schrödinger: pisica este un sistem atat de mare incat nu poate fi izolat de restul lumii. Designul implicit al acestui experiment mental nu este chiar corect. 

In orice eveniment, comparativ cu realitatea constiintei ca act de creatie, decoerenta reprezinta o abordare mult mai convenabila. (nota: pentru intelegerea mentala, DA). Poate chiar prea convenabila. Intr-adevar, folosind aceasta abordare, intreaga lume clasica devine o mare consecinta a decoeretei. Si dupa cum punctau autorii uneia dintre cele mai importante carti din domeniu, o asemenea abordare ar conduce in mod logic spre concluzica ca „nu exista particule in univers” sau „nu exista timp la un nivel fundamental„.

Exista un creator-observator sau o decoerenta puternica? Trebuie sa alegem dintre cele doua rele. Insa aduceti-va aminte ca acum cercetatorii sunt din ce in ce mai convinsi ca baza proceselor noastre mentale este creata de aceste efecte cuantice faimoase. Deci, unde se termina observatia si unde incepe realitatea, hotaraste fiecare.

sursa: 

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Un comentariu

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Cinci experimente care demonstreaza ca realitatea este o iluzie – partea 1

Nimeni nu poate intelege ce este de fapt mecanica cuantica, iar acesta este poate cel mai important lucru pe care...

Închide