Șikismul și viața de apoi

0

Șikismul ne învăță că sufletul se reîncarnează atunci când corpul moare. Șikii nu cred într-o viață de apoi care să fie ori în iad, ori în rai; ei cred că acțiunile bune sau rele din viață determină viața pe care un suflet o începe la renaștere.

În momentul morții, sufletele demonice ego-centrice pot ajunge să trăiască agonii și dureri profunde în lumea subterană din Narak.

Un suflet destul de norocos să atingă grația, transcende egoul prin meditație asupra lui Dumnezeu. În Șikism, atenția sau meditația este folosită pentru a-ți aminti de Iluminatorul divin repetând numele de ”Waheguru”, fie cu voce tare fie interior. Un asemenea suflet poate atinge eliberarea din ciclul reîncarnărilor. Sufletuș dezvoltat experimentează salvarea în Sachkhand, tărâmul adevărului și există apoi ca o entitate de lumină radiantă.

Bhagat Trilochan, autor al scripturii Guru Granth Sahib, scrie că în momentul morții, gândul final determină modul de reîncarnare al fiecăruia. Sufletul renaște în concordanță cu ceea ce își amintește la final. Cei care se gândesc la bogații sau se îngrijorează de bogății renasc sub formă de șarpe. Cei care sunt prinși de gânduri carnale se nasc în bordeluri. Cei care își amintesc de fii și fiicele lor se nasc porci și ajung să nască mereu rânduri de porcușori la fiecare sarcină. Cei care rămân cu gândurile la casele lor, iau forma unor goblini fantomatici care bântuiesc acele case. Cei ale căror gânduri finale sunt la divinitate, se unesc cu etern cu Lordul Universului și stau pentru eternitate în casa luminii radiante.

Traduse din declarațiile Șikite ale Vieții de apoi

Ant kaal jo lachhamee simarai aisee chintaa meh jae marai
În momentul final, cine își amintește bogăția și moare cu aceste gânduri…

Sarap jon val val aoutarai
se reîncarnează ca o specie de șarpe din nou și din nou.

AAree baa-ee gobid naam mat beesarai || rehaao ||
O soră, nu uita Numele Lordului Universului ||Pauză||

nAnt kaal jo istree simarai aisee chintaa meh jae marai
În momentul final, cine își amintește relațiile cu femei și moare cu asemenea gânduri…

Baesavaa jon val val aoutarai
se reîncarnează ca o curtezană din nou și din nou.

tAnt kaal jo larrikae simarai aisee chintaa meh jae marai
În momentul final, cine își amintește de copii și moare cu asemenea gânduri…

Sookar jon val val aoutharai
se reîncarnează ca porn din nou și din nou.

Ant kaal jo mandar simarai aisee chinthaa meh jae marai
În momentul final, cine își amintește de case și moare cu asemenea gânduri…

Praet jon val val aoutarai
se reîncarnează ca o fantomă din nou și din nou.

kAnt kaal naaraa-in simarai aisee chintaa meh jae marai
În momentul final, cine își amintește de Dumnezeu și moare cu asemenea gânduri…

Badat Tilochan tae nar mukataa peetanbar vaa kae ridai basai
Saith Trilochan, această persoană este eliberată și Dumnezeul galben trăiește în inima sa”.

sursa: https://www.learnreligions.com/sikhs-believe-about-the-afterlife-2993490

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Există conștiința în afara creierului?

Există un consens în neuro-științe și anume că una dintre proprietățile co-emergente ale creierului și ale metabolismului acestuia este conștiința....

Închide