George Ivanovich Gurdjieff

1

Putem privi viaţa acestui maestru ca un cerc, pornit dintr-o Armenie, care aparţinea Rusiei pe vremea aceea, plină de viaţă creştin ortodoxă, chiar dacă influenţată de vecinătăţile puternic religios-ezoterice ale Asiei, şi ajuns la finalul acestuia după o viaţă plină de evenimente şi călătorii şi învăţături, cea de-a Patra Cale pe care a arătat-o discipolilor şcolilor pe care le-a înfiinţat, revenind cumva în cuvintele şi ritul ortodox în care a fost iniţial instruit. Călătoria prin viaţă pe care Gurdjeff a făcut-o poate fi privită ca fiind o analiză filosofico-esoterică asupra fiinţării. Pentru că a identificat, folosind ca instrumente atât cunoştinţele religioase pe care le-a cules personal din toată lumea, dar şi apetenţa către ştiinţă care i-a conferit cumva acea maşinărie ce l-a împins întotdeauna către practicul lucrurilor, faptul că omul trăieşte într-un vis. Într-un vis în care nu este conştient de ceea ce se întâmplă cu adevărat în viaţa lui/ei sau cu el/ea.

Atât persoanele care intră în viaţa lui, ca discipoli, sau locurile pe care le vizitează, şi unde implicit întâlneşte tot felul de maeştrii sau „magicieni” sunt evidenţe clare ale influenţelor copilăriei sale pline de poveşti magice şi esoterism. Sigur că nu se exclude şi calea Maestrului, pe care omul Gurdjeffa îmbrăţişat-o şi a acceptat-o cu toată inima. Elemente care vin să susţină această idee sunt pe de o parte personalităţile care l-au urmat de-a lungul anilor în căutările sale, precum P. D. Ouspensky, Thomas de Hartmann, Olga de Hartmann sau Katherine Mansfield. Personalităţi celebre din diverse domenii au declarat opera lui Gurdjeff ca sursă de inspiraţie pentru viaţă, printre aceştia putându-i enumera pe Osho, Frank Lloyd Wright, Keith Jarret, George Russel sau Carlos Castaneda. Este de la sine înţeles că ceea ce Maestrul din persoana lui Gurdjeff a exprimat sunt nişte percepte care îşi găsesc cumva rezonanţa în om la niveluri superioare de conştiinţă şi care odată conştientizate pot trezi diverse niveluri de conştiinţă sau înţelegeri asupra complexităţii universului.

Toate cunoştinţele pe care le expune în lucrări, pe care le oferă discipolilor în şcolile pe care le crează, mai întâi la Moscova şi mai apoi în Franţa, sunt structurate pe niveluri succesive de profunzime păornind de la câteva procese „similare”, observabile în câmpul existenţial. Introduce elementele constituente ale lumii fizice (inclusiv planurile subtile), legile şi legăturile care le guvernează (principiile ordonatoare) şi efectele pe care acestea le au asupra sistemelor vii. Apoi aşează şi explică sub incidenţa acestor legi evoluţia omului, starea lui de „somn” sau „trezire” şi moduri practice prin care poţi ajunge la această trezire. Ce-a de-a patra cale implică un principiu similar celor care ordonează materia şi cele trei forţe care o structurează aşa cum este (forţa activă reprezentată prin molecula de Carbon, forţa activă sub forma de moleculă de Oxigen, forţa neutralizantă sub formă de Azot şi în afara relaţiei cu forţa reprezentată prin molecula de Hidrogen) şi care urmăreşte progresii descendente şi ascendente identificabile prin ceea ce Gurdjeff denumeşte Legea Octavei. Identificând în matematica muzicii anumite relaţii şi zone speciale, putând de asemenea împărţi gama de 7 note în 3 zone, folosind aceşti algoritmi, defineşte relaţiile care se stabilesc între elementele lumii vii, incluzând aici şi relaţiile omului cu lumea exterioară – de exemplu „traducând” în termeni energetici schimburile ce au loc între om şi hrană, respiraţie şi impresii (o altă treime declarată). Aceleaşi 7 niveluri le defineşte şi la nivelul studiului lumii, identificând în acest fel următoarele zone, progresiv diferite prin numărul legilor care le limitează (cu cât mai elevată, cu atât conţinând mai puţine piedici puse libertăţii): Absolutul, Toate lumile, Soarele, Toate Planetele, Pământul şi Luna. De asemenea vorbeşte despre 7 niveluri cosmice şi foloseşte aceleaşi raţionamente pentru a introduce în normal şi evident influenţele astrologice şi elemente de numerologie.

http://computingforsustainability.files.wordpress.com/2010/03/gurdjieff_diagrameverythingliving.jpg

De asemenea defineşte şi cele patru corpuri (aferente celor patru funcţii ale omului: intelectuală, emoţională, motrice şi instinctivă) reprezentate prin copul fizic, corpul astral, corpul mental şi cauzal din care derivă şi cele patru căi definite ca şi metode pentru atingerea stării de iluminare, adică de ieşire din starea somn, de hiptnoză, de automatism în care el aşeza majoritatea umanităţii. Le denumeşte generic Calea Fachirului, Calea Călugărului, Calea Yoghinului şi Ce-a de-a Patra Cale (denumită şi Calea Omului Viclean pentru că din exterior este singurul cuvânt care pentru el denumea cumulul de factori necesari paşilor pe această cale).

Introduce şi concepte cum ar fi Raza Creaţiei prin care explică incidenţele şi reflecţiile care se pot identifica de exemplu în astrologie sau în nivelul influenţelor diferitelor niveluri de existenţă sau prezenţa sinelui fals, de asemenea compunând o imagine complexă acestor niveluri de conştiinţă, fiecare compus prin cele trei forţe ce stau la baza existenţei materiei. Toate aceste elemente şi multe alte concepte care le leagă într-un sistem logic şi închegat au condus această cunoaştere către una dintre cele mai complete unelte de explicare a unui fenomen sau de analiză al unui eveniment, a unei persoane sau studiu.

http://www.flickr.com/photos/hermandadblancaorg/1777767535/sizes/m/in/photostream/

 

În final, geometria şi semiotica acestui simbol în care cercul este împărţit în opt arce de lungimi egale folosind nouă segmente, ilustrează perfect Legea Octavei şi poate oferi o analiză exhaustivă a unui anumit element ce se doreşte înţeles. Diagramele ce se pot obţine prin studiul legăturilor trasate în cadrul Eneagramei relevă acele ascunse legături ce se găsesc dincolo de lumea fizică, dincolo de aparenţe în lumea adevărurilor iniţiale şi imuabile, în Absolut cum Grdjeff obişnuia să o numească.

Nu se poate creiona în câteva cuvinte nici viaţa şi nici cunoaşterea pe care acest Maestru le-a expus lumii. Parte din acestea le poţi găsi în cărţile pe care le-a scris şi pe care le recomand cu căldură: Viaţa e reală numai atunci când „Eu Sunt” , Poveştile lui Belzebut pentru nepotul lui: Tot şi toate, Întâlniri cu oameni remarcabili, Imagini din lumea reală sau în nenumăratele cărţi pe care discipolii lui le-au scris sub îndrumarea lui sau ca incidenţa cu cunoaşterea acestuia.

Întrebarea care s-ar cuveni a fi aşezată aici ar fi: scriitor? compozitor? filosof? pedagog? ezoterist? În final niciun termen nu poate cuprinde încercarea lui de a explica cine este OM-ul sau care îi este destinul şi doar luată ca ansamblu, cunoaşterea pe care a aoferit-o lumii poate denumi într-un fel ce a fost şi cine a fost George Ivanovich Gurdjieff.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Sunt. Clipa de clipa. Doar ca mai uit, insa, cateodata... Ca si tine:) Si, pe calea catre reamintire, inteleg ca totul este déjà in mine. Ca totul este infinit mai frumos, complet, armonios si perfect decat imi pot imagina, de la un tomberon de gunoi pana la un rasarit fabulos. Aici si acum sunt un mic semafor pentru particulele de lumina de care ma ciocnesc, amintindu-mi, odata cu ele, ca nu e nimic de modificat. Doar de observat. Doar de savurat.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Vizualizarea creativa ca forma de intoarcere in cetatea ta secreta, inima sacra. Puterea intentiilor pure.

Am studiat de ceva vreme puterea rugaciunii spuse din inima. Am sa va spun esenta pe care am descoperit-o, prin...

Închide