Cum se simte Dumnezeu? (II)

1

 

Cum se simte El?

Desigur, și la această întrebare psihologii care au efectuat studii au observat că există răspunsuri diferite, asocieri cu religia căreia aparțineau cei intervievați, sex, experiențe religioase trăite pe parcursul vieții, vârstă și nu numai.

Unii credincioși Îl simt pe Dumnezeu ca fiind un prieten, o forță protectoare. Alții Îl percep ca pe un legislator și observator al vieții umane. Unii Îl simt ca fiind speranță, lumină și energie pozitivă, în timp ce același Dumnezeu pentru alți oameni religioși trezește sentimente de frică.

Totuși, un mare procent din oamenii interogați au răspuns că Dumnezeu se simte ca iubirea.

În 2005, Andrew Newberg și Mark Robert Waldman au creat un chestionar online pe care l-au numit Monitorizarea experiențelor religioase. L-au făcut online pentru că au observat că oamenii sunt mai reticenți când persoana care efectuează interviul se află în fața lor și mai dornici să răspundă întrebărilor când fac acest lucru pe internet. Studiul s-a finalizat în 2007 și au fost chestionați aproximativ 1 000 de oameni, majoritatea din Statele Unite, dar și din Canada, Spania, Marea Britanie, Australia, India, Finlanda, Congo, Israel și Pakistan. Este Dumnezeu un sentiment sau o idee? La această întrebare au răspuns persoanele care au participat la studiu.

Cea mai mare parte dintre participanți au folosit cuvinte care reflectau un puternic impact emoțional. Aproape o treime au descris experiențele religioase ca fiind intense folosind cuvinte ca extatic, emoționant, măreț, puternic, antrenant și profund. Aproximativ o jumătate au descris experiențele folosind cuvinte care exprimau starea de calm, seninătate și mulțumire. Aceasta se corelează bine cu modelul nostru neurologic care sugerează că experiențele spirituale stimulează simultan sistemul nervos simpatic (de excitare) și pe cel parasimpatic (de calmare).

În general vorbind, se întâmplă rar ca o experiență să emoționeze și să calmeze în același timp şi acesta este unul dintre motivele pentru care credem că experiențele religioase stimulează creierul în mod unic. Analiza de conținut a arătat că majoritatea oamenilor care au avut trăiri spirituale discută despre Dumnezeu în contextul unei experiențe simțite pozitiv. Cele două cuvinte folosite cel mai frecvent pentru a descrie efectele ei ulterioare au fost iubire și pace. (Andrew Newberg și Mark Robert Waldman, „Cum ne schimbă Dumnezeu creierul”)

Studiul desfășurat pe parcursul a doi ani a dezvăluit că nu toți respondenții au experimentat trăiri spirituale pozitive. Aproximativ 10% dintre ei au spus că au avut sentimente de teamă, disconfort și anxietate. Acest lucru se poate datora faptului că le-au fost tulburate vechile convingeri legate de religie sau Dumnezeu. În alte cazuri, experiențele spirituale au adus la suprafață temeri și frici subconștiente.

Mulți participanți la acest studiu (care au descris în detaliu trăirile din timpul experiențelor spirituale) au spus că au văzut lumină, aure, culori, au auzit sunete angelice și voci. Unii oameni au simțit efectiv că li s-au dezvoltat noi abilități care le permiteau să interpreteze și să înțeleagă informațiile primite din noi perspective.

 

Transformarea realității interioare

Multe forme de practică spirituală ne afectează creierul și corpul în diferite moduri fundamental benefice. Trebuie precizat totuși că focalizarea pe un Dumnezeu mânios poate conduce la experiențe neplăcute.

Luând în calcul sutele de studii neurologice, psihologice și sociologice, este important să subliniem că meditația și rugăciunea întăresc funcționarea neuronală în părți specifice ale creierului asociate cu diminuarea anxietății și depresiei, sporirea empatiei și compasiunii, îmbunătățirea funcționării cognitive și intelectuale, dinamizarea forței vitale.

Circuitele neuronale activate de meditație vă feresc de efectele distrugătoare ale îmbătrânirii și stresului și vă oferă un control mai bun al emoțiilor. În cel mai rău caz, astfel de practici vă ajută să rămâneți calm, senin, pașnic și alert. Și pentru aproape toată lumea oferă o perspectivă pozitivă și optimistă asupra vieții. (Andrew Newberg)

Stând într-o stare contemplativă, de meditație, timp de 15 ‒ 60 de minute, trăirile spirituale vor tinde să devină din ce în ce mai puternice, influenţând sistemul nervos în moduri care sporesc sănătatea fizică și emoțională. Hormonii și neurochimicalele antistres sunt eliberate în tot corpul, la fel ca neurotransmițătorii care cresc plăcerea și reduc depresia, precum dopamina și serotonina. Chiar și 10 ‒ 15 minute de meditație asupra ideii de Dumnezeu par să aibă efecte pozitive semnificative asupra cogniției, relaxării și sănătății mentale.

Citește aici PARTEA I

Lucrări de referință

Cum ne schimbă Dumnezeu creierul, Andrew Newberg și Mark Robert Waldman;

Povestiri despre Kundalini – Dr. Richard Sauder;

The varieties of Religious Experience –  James W.

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Cum se simte Dumnezeu? (I)

  Evoluția neurologică și culturală a lui Dumnezeu Când pui unui om întrebarea ce reprezintă pentru el Dumnezeu, cel mai...

Închide