Cum să vezi sensul în tot ceea ce este?

2

Când totul pare haotic, pierdut? Când totul este atât de incontrolabil, atât de greu de înțeles?

Când ai decis că e prea mult și că nu există sens? Acum un an? Acum 5 ani? Acum 15 ani? Acum? Ți-a fost greu să iei acea decizie? Cât de greu e să iei o decizie? Pentru că schimbarea vine practic, într-un singur moment. Nu durează 5 ore sau 5 ani. Durează o singură clipă, deoarece noi trăim clipă, după clipă. Nu trăim în minute, în ore sau ani. Practic, și luarea unei decizii și a alteia durează tot o secundă. Desigur, e tot procesul din spatele ei, masă critică de hotărâre interioară. Dar, câteodată nu este nevoie de acea masă critică. Pentru că îți tai pur și simplu memoria, îți muți atenția pe soluția în sine, alegi să locuiești în noua paradigmă, măcar pentru o clipă. Și, locuind, vei vedea tu dacă vrei să stai mai mult, sau dacă îți place, dacă nu.
Sunt posibile mii de credințe despre sensul vieții, în sine. Poți să crezi că nu există sens. Nu va exista.
Poți să crezi că există sens. Va exista. Poți să crezi că sensul e doar o idee, un concept. Așa va fi. Poți să crezi că nu merită să crezi nimic despre sens, pentru că doar crezând ceva, îl vei afecta. Poți să nu crezi nimic. Sau poți să crezi totul. Pentru că sensul, pentru tine, este un cuvânt, o etichetă căreia îi dai tu, la rândul tău, sensuri. Și tot așa. A spune că viața nu are sens e similar cu a spune în mijlocul intersecției că nu există drumuri. A spune în mijlocul oceanului că nu există apa.

Să îți povestesc cum a fost la mine: când credeam că totul e doar haos, fără pic de ordine, ce crezi că trăiam? Doar haos și dezordine. Să iau puțin mașina timpului: Era pe la 23 de ani. Toate planurile se zdruncinau, parcă anunțându-mă că urmează schimbarea. Părăsit de iubită, certat cu părinții, deseori bolnav, cu prieteni care mă înjunghiau în spate, cu un job prea puțin incitant, mergeam pe stradă după ce picasem, colac peste pupăza și examenul auto. Și mă întrebăm: la ce bun? Nu vezi că nimic nu are sens? Uită-te și tu în jur! Și, când m-am uitat, ce crezi? Am văzut pentru prima oară cum liniile de la troleibuz se întretăiau, permițând trecerea a 2 troleibuze, prin același loc. Dar era nevoie ca primul troleibuz să aștepte, să aibă răbdare. Apoi am văzut că aceste linii duc undeva, fiind parte dintr-o reţea. Apoi am văzut cum zeci de oameni se aglomerau in tramvaie, venind, fiecare in filmul vietii sale, poate niciunul dintre ei neştiind când a plecat de-acasã mai târziu sau când s-a grãbit sã plece fãrã a-şi bea ceaiul cã de fapt işi dã ȋntâlnire cu grupul ce se va forma ad-hoc pentru a umple spaţiul liber ȋn tramvaiul de la ora 9:15, astfel ȋncât sã nu ȋi ȋnghesuie cu ceilalţi ȋn cel de la 9:25. Porumbei, tramvaie, tonete de ziare, oameni, pisici, câini maidanezi, unii pe lângă alții, într-o forfota incredibilă, permițându-și unul altuia să treacă, umplând perfect spațiul din tabloul observatorului ce privea, parcã prima oarã prin mine. Apoi mi-am văzut picioarele cum se mișcau, unul după celălalt. Mi-am simțit inima, pulsând, plină de SENS, indiferent de gărgăunii care îmi treceau mie prin cap, făcându-și, draga de ea, datoria, conștiincioasă, încontinuu. Și era așa de mult sens deodată, încât am simţit doar recunoştinţã şi am decis din acea clipă să nu mai cutez vreodată, indiferent de situație, să cred că nu există sens. E doldora de sens, totul. E doar sens.

Există adevăr. Și voi ajunge la el, îl voi trăi, mă voi uni cu el. M-am decis să îmi schimb perpetuu punctul de vedere, până când voi vedea adevărul, sensul ascuns în fiecare situație, indiferent cât de imposibilă va părea în prima clipă. Și am păstrat acea decizie. Ca un detectiv, ca un cercetător, ca un copil curios privesc, după ce ies din starea de surpriză și din patternul inițial de acțiune, fiecare situație, punând lupa sinconicitatii și a convingerii că totul este plin de sens. Și, de cele mai multe ori, aflu. Dacă nu aflu, experiența revine, sub o formă sau altă. Și viața mea s-a schimbat. Am ars câteva etape. Nu mi-e tot timpul bine, dar trăiesc cu convingerea că până și asta e bine. Că viața e un loc sigur. Că divinitatea îmi ghidează pașii. Că nu mă poate lasă să cad. Și dacă mă lasă, mă lasă așa cum mi-am lăsat și eu fiul, când era mic. Altfel cum ar fi învățat? Oricum cădea pe moale. Oricât de jos ai cădea, e tot pe moale. Ești supravegheat. E sigur. Tu doar mulțumește, ridică-te și mergi. E doar o mică ajustare de direcție :)
A crede că ceva are sens înseamnă a permite sensului din acel ceva să se reveleze.

Din orice e de dorit să învățăm. Nimic nu se întâmplă inutil, fără un sens. A alege teama este o alegere, utilă și ea, la rândul sau. Important este să te ridici deasupra, pentru a vedea frumusețea și a avea vederea de ansamblu, ca la formele descoperite în Orientul Mjlociu. Nu aveau sens de pe pământ. Dar de deasupra sa…

A rămâne în credința că viața este un loc nesigur, misterios și periculos, o junglă, înseamnă a îți limita percepția, pentru că stai ascuns în tufișurile junglei, neavând acces la drumul luminos. Când decizi că viața e un teren de joacă, în care nu merită să iei totul în serios, pentru că dincolo de rolurile sociale ești viul, ești scânteia ce animă totul, deodată totul se încarcă de sens, pentru că frumusețea e în ochii privitorului.
Divinitatea joacă șah sincron cu sine însuși la toate mesele. Divinitatea își limitează percepția și conștienta, îmbrăcând forme umane, ascunzându-se în ochii a miliarde de jucători, ce au acces la mii de alegeri, toate venind din armonie, din intenția de joc, de manifestare. Ce alegi tu să faci cu ceea ce este este noua ta provocare. Zilnic. Cine alegi să devii în clipa asta? Dar în asta?
Fie ca bucuria să îți fie ghidul către alegerile pline de sens!Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Sunt. Clipa de clipa. Doar ca mai uit, insa, cateodata... Ca si tine:) Si, pe calea catre reamintire, inteleg ca totul este déjà in mine. Ca totul este infinit mai frumos, complet, armonios si perfect decat imi pot imagina, de la un tomberon de gunoi pana la un rasarit fabulos. Aici si acum sunt un mic semafor pentru particulele de lumina de care ma ciocnesc, amintindu-mi, odata cu ele, ca nu e nimic de modificat. Doar de observat. Doar de savurat.

2 comentarii

  1. Sa fim atenti la semne si la tot ceea ce Universul ne transmite zilnic:o adiere de vantprin parul tau e ca o mangaiere.un fulg,o pana ce-ti apar in cale pot fi mesaje de la ingeri.Primim raspuns la toate intrebarile noastre si depinde de noi cum descifram aceste raspunsuri

    .

  2. Magic, Clarisa. Sunt mii de forme de manifestare a prezentei divine in viata noastra, cele mai multe fiind lucruri pe care le consideram banale…
    O viata plina de atingeri divine!

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Mii de forme bizare vazute din spatiu in Orientul Mijlociu

Mii de structuri străvechi făurite din piatră sunt vizibile din aer. Vârsta le este estimată la câteva mii de ani...

Închide