Meditație versus ”mângâierea amigdalei”

0

În 2010 sau 2011, am primit un email de la Neil Slade. A vrut să îmi ia un interviu pentru o carte pe care o scria, numită ”Tickle your Amygdala”* (mângâie-ți/gâdilă-ți amigdala). Am fost bucuros să răspund când mi-a trimis o copie publicată în 2012. Imaginați-vă surpriza când am deschis-o și am găsit acest citat deasupra Capitolului 1, Amigdala, fundamentele gâdilatului:

RS (eu): …Însă, oricum, într*o zi, conduceam mașina, deprimat complet și am mângâiat puțin amigdala și am intrat complet în bliss (extaz).

NS: (râde) Nu luai niciun drog, nu-i așa?

RS: Nu. Niciun drog, dar mă simțeam ca și cum aș fi luat niște droguri puternice. Senzația a continuat pentru aproximativ șase sau opt luni, cred. Un extaz continuu. De fiecare dată când îmi mângâiam amigdala, treceam direct într-un mare extaz. Era doar acea mângâiere, acea mică și lină atingere a amigdalei. De aceea este atât de extraordinar pentru mine, în primul rând pentru că s-a întâmplat și că nu a fost vorba despre ceva subtil. Era o schimbare completă de stare.

Capitolul continuă cu explicarea în termeni simpli a modului în care se face mângâierea amigdalei. Neil îi spune amigdalei (există două, însă ambele fac același lucru, în concluzie el folosește singularul) Busolă Șef. ”Acest circuit din creier procesează: emoții plăcute ca recompense și emoții neplăcute ca pedepse”, scrie el și de fapt chiar așa și este.

În mod tradițional, amigdala era cunoscută ca acel centru care activează răspunsul de tip luptă sau fugi din creier. Cruciada (dacă acest cuvânt este potivit) lui Neil Slade este de a ne învăța că, deși este un mecanism, este unul pe care îl putem controla. Mi-am demonstrat-o mie însumi în ziua în care conduceam către serviciu și mi-am mai demonstrat-o de sute de ori de atunci. Atunci când este cazul, ca atunci când o mașină este gata să te calce sau dacă izbucnește un incendiu, amigdala își va face treaba, însă atât de multe dintre fricile noastre sunt imaginate. Putem să învățăm cum să oprim amigdala din a ne mai identifica cu fricile noastre imaginare. Ea poate să facă mult mai mult. După cum scrie Neil Slade:

Radarul creierului este aplicarea puterii ”întregului creier”, o combinație puternică de logică și rațiune, combinate cu percepții extrardinare și intuitive.

Radarul creierului îți oferă într-un mod magic – însă complet real – de a ajunge în Locul potrivit la Momentul potrivit cu Soluția potrivită.

Pot să confirm acest lucru. În 2004, viața mea s-a dat peste cap. Din păcate, am lăsat furia și frica să mă copleșească pentru o perioadă. Apoi, am călătorit în Bali. Creierul meu mi-a atras atenția asupra unui magazin de ”vindecare spirituală” pentru inocenți New Age, pe lângă care treceam în fiecare zi. Apoi, într-o zi, când nu eram atât de pierdut în cinism și negativitate, o mică voce din mine mi-a spus să îl încerc. Într-o singură sesiune, el a făcut să dispară furia și golul care mă bântuiau. Am reușit să îmi pornesc din nou lobii frontali. Totul s-a așezat la locul său. Da, am profitat de ocaziile care mi s-au arătat atunci când au apărut, însă aceasta a picat din cer. Singura mea treabă era să le recunosc.

Nu sunt singura persoană care a experimentat puterea transformatoare a mângâierii amigdalei. Cartea lui Neil este plină de povești și testimoniale de la oameni din toate straturile sociale. Unul dintre ei este terapeut prin masaj, un altul mecanic de curse, un altul neurochirurg și lista continuă. Ceea ce au cu toții în comun este credința că mângâierea amigdalei (sau propria lor interpretare a acesteia) funcționează.

Meditația versus mângâierea amigdalei

Când aveam 20 de ani, am dat peste Autobiografia unui yogin într-o librărie. A fost ciudat că am fost atras de ea, pentru că auzisem de Meditația transcendentală și nu eram atras de ea și nici nu eram interesat să învăț cum să meditez. Cartea părea că mă cheamă. Am intrat în Self Realization Fellowship  și am început să fac cursul lor prin corespondență.

Tehnicile de meditație pe care le-am învățat implicau concentrarea pe cel de-al treilea ochi, un punct între sprâncene. În același timp, trebuia să îți urmărești respirația folosind o mantră din două silabe – una pe inspirație și cealaltă pe expirație. La două săptămâni de la învățarea tehnicii, starea interioară s-a schimbat de la egoist la plin de pace. Mi-am dat demisia de la slujba de vară ca și comis voiajor pentru un magazin de băuturi, una dintre cele mai căutate din oraș din cauza bacșișurilor și am început să lucrez la biblioteca de unde am cumpărat cartea mai sus menționată.

Partea proastă cu meditația a fost că am devenit dependent de ea. Nu cunoșteam o altă cale de a accesa extazul din lobii frontali decât prin meditație. Au trecut anii și viața și-a urmat cursul iar eu am încetat să mai meditez, însă nu m-am mai întors la nivelul de egoism de dinainte.

Experiența pe care am avut-o pe drum spre slujbă a fost exact ca o meditație profundă, însă am rămas perfect funcțional și nu a fost nevoie de mai mult de o jumătate de oră de meditație într-un mediu ideal pentru a o atinge. S-a întâmplat instantaneu și a rămas chiar și după ce am ajuns la muncă într-o fabrică ale cărei condiții de muncă erau atât de rele încât consilierii de acolo le spuneau celor care vroiau să se angajeze să rămână în șomaj.

Privind în retrospectivă, cred că motivul pentru care a funcționat mângâierea amigdalei atât de spectaculos pentru mine este și în anii de meditație. Meditația a ”pregătit” terenul, ca să zic așa, pentru experiență. În termeni pseudo-științifici, deja creasem căile neuronale către centru extazului din lobii frontali.

Exista un aspect de cult în meditație, care, în cele din urmă, m-a atins. Pe măsură ce au trecut anii, am aflat că tehnica de meditație pe care cei de la Self Realization Fellowship o predau, era una ordinară și bazată pe tehnici tradiționale de meditație. Nu era nicio nevoie de venerarea guru-lui. Nu exista nicio nevoie pentru mine de a medita trei sau patru ore pe zi. Ar fi trebuit să știu aceste lucruri în acel moment, atunci când am simțit deodată un curent electric pe șira spinării și m-a lovit drept între ochi în timp ce eram la volan sau atunci când stăteam și nu făceam nimic. Am fost învățat că spatele trebuie să fie drept și picioarele încrucișate în poziția lotus, ca să fie ”corect”.

Cartea subliniază faptul că această operațiune nu este singura cale de a apăsa întrerupătorul extazului din creier. Rareori mai folosesc vizualizarea cu pana. Câteodată tot ceea ce trebuie să fac este să ies din gânduri și emoții pentru un moment, ca experiența să aibă loc. Alte dăți, un eveniment exterior, sau o întâmplare aleatorie o va declanșa. După ce s-a întâmplat la aproximativ 10 secunde după ce m-am așezat într-o cafenea și îmi așteptam capucino-ul. Aveam o grămadă de gânduri în cap, dar când m-am așezat, m-am gândit că ”pot să îmi las grijile deoparte 10 minute”. În acea clipă m-am scăldat în pace. Desigur că și problemele s-au rezolvat deci oricum erau niște griji inutile.

Sunt un adept al tehnicii pentru că este atât de simplă și nu costă nimic. Nu trebuie să intri în nicio organizație sau să crezi că Neil Slade este reîncarnarea lui Iisus, Rama, Buddha sau altă zeitate. Este un deget care arată către lună. Stă în puterile tale să nu te mai uiți la deget și să privești către lună.

*Link-ul de la începutul articolului este către cartea lui Neil Slade, unde poți să îi cumperi cartea (în engleză). Nu primesc niciun comision din vânzări (nici eu!), sunt doar un fan al tehnicii (și eu!) și cred că Neil o explică cel mai bine.

sursa: https://www.expat-journal.com/meditation-versus-amygdala-tickling/Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Sunt 9 părți ale sufletului conform egiptenilor antici

În Egiptul antic, se considera că sufletul unei persoane are 9 părți separate care sunt integrate într-un individ complet, însă...

Închide