5 intrebari pentru suflet- raspunde Mihaela Ivana

0

Mihaela. Faci parte din echipa celor care au renuntat la siguranta contra a face ceea ce le place. Care a fost declansatorul final, cum te mentii si ce te motiveaza zilnic sa iti urmaresti pasiunea?

As incepe sa rapund la ceea ce ma motiveaza zilnic, pentru ca acesta este motivul care m-a determinat sa pornesc pe acest drum si ma mentine in aceasta decizie. Dorinta de frumos si de a-i da noi forme si de a bucura pe ceilalti cu el. Frumosul il exprim in bijuterie, asta fiind una din formele prin care am ales sa las sa se manifeste frumosul. Ce a determinat decizia de a renunta la siguranta? Greu de raspuns, caci nu am avut in minte ca voi renunta la ea, am realizat pe parcurs, m-am trezit intr-o stare de nesiguranta dar care mi-a fost de folos sa inteleg sensul abandonului in mainile Universului. Eu renuntasem doar la a mai ramane in corsetul dat de societate, care mi-a fost de ajutor la timpul lui, dar nu mi se mai potrivea. Mai clar, din momentul in care mi-am dat demisia, am ales sa fac altceva decat facusem pana la acel moment, sa-mi traiesc viata mai mult ghidata de intuitie, sa ma manifest liber si sa-mi dau frau liber creativitatii.

Ce faci tu mai exact, ce simti cand faci asta, care crezi ca este rolul tau in povestea umanitatii? Este mai degraba un loc exact sau ai libertatea de a ti-l alege/construi?

Proiectele in care sunt implicata sunt diverse, din domenii diferite dar voi alege sa vorbesc despre a fi autor de bijuterie contemporana. Toate au un numitor comun – trasformarea.Imi deschid ochii sufletului si atunci simt si vad cum pot crea o bijuterie, ce forma are si ce mesaj transmite. Asta fac eu. Ce simt cand fac asta?! Simt ca sunt conectata cu acel obiect pe care-l construiesc, ca ii dau viata si el imi da energie/forma din viata. Rolul meu in povestea umanitatii ar putea fi chiar ceea ce imi rasuna zilnic ca dorinta, dorinta de transformare…atat a umanului cat si a materialului.Fiecare autor de bijuterie isi are locul sau in societate si rolul sau, clar sau inca in cautare de el, dar totodata am/avem si libertatea de a ni-l construi prin creatiile pe care le lasam sa se manifeste prin mainile noastre.

Descrie cele mai importante lucruri de urmarit in viata, daca te-ar intreba despre ele un copil de 6 ani despre aceste lucruri. 

Urmareste-te pe tine in mentinerea increderii in sine si crede ca totul este posibil atata timp cat intentia ta este buna si in acord cu universul.    Faureste-ti vise si urmeaza-le. Sigur te vei convinge ca sunt cele mai potrivite culmi de atins pentru tine.    Crede in intuitia ta. Ea este cea care iti va fi ghid tot timpul si care iti va arata calea pe care iti doresti sa mergi.    Iubeste-te pe tine, asa cum tinzi sa-i iubesti pe ceilalti. Dar tot timpul in procesul iubirii incepe cu tine, doar asa vei sti cum sa-i iubesti si pe ceilalti (de fapt J).    Sa iubesti viata si tot ceea ce implica ea, de la natura pana la oameni si tot ceea ce ei fac.    La finalul oricarui proiect sau zi, cand evaluezi ceea ce ai facut, priveste catre ceea ce ai construit deja, nu catre ceea ce nu ai reusit sa construiesti inca J.

Care este cheia ta secreta cu care descui usa catre bucuria de a trai fiecare zi? E vreun ritual/obicei sau curge in functie de fiecare zi?

Increderea ca ceea ce fac este spre binele meu si a tot ceea ce imi este aproape si din zari indepartate J. Dorinta de a face bine  este insotitorul meu zilnic si pentru asta ma acordez cu mine si cu Divinitatea, zilnic si de cateva ori pe zi, mentinandu-mi atentia in inima, pastrand astfel iubirea.
Acesta este motto-ul de zi cu zi, sa fac bine, dar modul in care ajung sa-l fac difera in functie de ceea ce se intampla in jur, in functie de ceea ce vine catre mine.
Intr-o conversatie, un prieten imi spunea: „tu ce faci, faci din placere, dar impactul este si asupra celorlalti”, daca este asa cum spune el, sa stii ca asta imi da bucuria de a trai in fiecare zi.

Care lucruri crezi ca au uitat sa ne fie transmise in manualul de utilizare al acestei vieti?

Imi amintesc un citat care exprima bine ceea ce vreau sa spun, ideea este urmatoarea: „ daca ai stii ca orice ai alege in viata nu este gresit, ce ai alege sa faci?”
O alta instructiune de a trai in aceasta viata este: avem in noi tot ceea ce ne este necesar pentru a trai in aceasta viata, doar trebuie sa ne amintim ca le avem sau sa ne lasam sa le descoperim ca le avem.

 

Mihaela Ivana este Om cu O mare. Apoi, in aceasta etapa se exprima realizand bijuterie contemporana, dansand cu metalul, focul si fluidele, dincolo de cadrele prestabilite. Cateva dintre creatiile ei sunt mai jos, restul le puteti vedea cu un .


Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Sunt. Clipa de clipa. Doar ca mai uit, insa, cateodata... Ca si tine:) Si, pe calea catre reamintire, inteleg ca totul este déjà in mine. Ca totul este infinit mai frumos, complet, armonios si perfect decat imi pot imagina, de la un tomberon de gunoi pana la un rasarit fabulos. Aici si acum sunt un mic semafor pentru particulele de lumina de care ma ciocnesc, amintindu-mi, odata cu ele, ca nu e nimic de modificat. Doar de observat. Doar de savurat.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Falun Gong – realitatea de la usa sperantei

Nu am mai scris de ceva vreme pe subiecte libere si cateodata asta se traduce printr-o ruginire subtila a fluxului...

Închide