Invidia: al patrulea păcat capital

0

 

Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile şi i-a dat în ”gestiune” 7 păcate de moarte: mândria, iubirea de arginţi, desfrânarea, invidia (sau pizma), îmbuibarea, mânia şi lenea. Peccatum mortiferum (în limba latină) = păcat de moarte, este păcatul considerat de către biserică fundamental și din care izvorăsc toate celelalte păcate. La mijlocul listei, parcă ţinându-le în cumpănă pe celelalte şase, tronează invidia. Păcatul devastator de care atât de mulţi dintre noi suferim (unii pentru o clipă, alţii preţ de o viaţă sau de mai multe), dar pe care atât de puţini îl mărturisim. Şi dacă l-am demonta piesă cu piesă, ca să-i înţelegem mecanismul, să-l anihilăm şi să ne vindecăm? Cum ar fi? Util, fireşte.

”De ce el şi nu eu?”. ”De ce lucrurile bune li se întâmplă întotdeauna altora şi nu mie, deşi le merit mult mai mult?”. Întrebarea se infiltrează parşiv, în varii variante, şi ne chinuie… aşa cum merităm, pentru că respingem evidenţa: prea puţine lucruri se întâmplă… din întâmplare. De fapt, şansa unora (de a fi fericiţi, de a avea bani, de a fi respectaţi etc., etc.) este, de cele mai multe ori, rezultatul alegerilor pe care le-au făcut. Noi însă n-am recunoaşte în ruptul capului că personal nu am fi fost capabili să facem alegerile respective. Sau că am ratat momentul potrivit pentru a le face. Sau…

Şi, tot ocultând diferenţa dintre ei şi noi, găsim firesc să le reproşăm ”nedreptatea” la care, chipurile, suntem supuşi. Acesta este mecanismul pizmei (sinonimul arhaic şi al mai ”modernei” invidii). Un mecanism nu foarte complicat, dar extrem de eficient în a ne împiedica să stabilim noi relaţii şi să le păstrăm pe cele pe care le avem, de bine-de rău (este bine ştiut că nici cei mai conştienţi pizmaşi nu reuşesc să-şi înfrâneze la infinit pomenitul păcat capital: ori izbucnesc, la un moment dat, în accese de furie, ori ”scapă” o mică remarcă vitriolantă, suficient cât să taie punţile dintre ei şi ceilalţi). Acesta este mecanismul. Cum îl demontăm?

Portret robot al pizmașului de profesie

Eva, mărul, șarpelePsihologii ştiu, din fericire, cum să-i facă viaţa mai uşoară unui invidios ”de profesie”. L-au studiat cu acribie şi, când îi întocmesc ”schema de tratament”, pornesc de la portretul-robot:

Invidia este o extensie a personalităţii proprii şi defularea unei insatisfacţii legate de propria soartă (definită, din păcate, strict în plan profan): prea puţini bani, prea puţine reuşite sociale comparativ cu ”ceea ce mi se cuvine”. Pentru că, dacă gândeai cumva că invidiosul este un ins copleşit de complexul de inferioritate, află că te-ai înşelat: suferă de un complex, dar cu sens opus – are o părere excelentă despre sine. Şi simte că realitatea care îi este dată nu se ridică la înălţimea calităţilor lui. Evident, realitatea… reală, obiectivă, l-ar contrazice, dar cine o întreabă şi ascultă?

Mai departe: invidiosul nu este un asocial. Dimpotrivă, este destul de bine anturat şi, culmea!, de regulă, de către persoane pozitive. Care văd paharul mai curând pe jumătate plin, decât pe jumătate gol şi au reflexul de a se extazia în faţa ”norocului” care dă, una-două, peste unul sau altul dintre amicii lor. De partea cealaltă a mesei la care beau împreună un pahar, invidiosul vede recipientul cel puţin pe jumătate gol. Dar ţine la tovărăşia amicului eminamente pozitiv pentru că, dacă scaunul din faţă ar fi gol, el pe cine ar mai persifla numindu-l ”prostănac fericit”?

Şi schema de tratament

  • Dacă, şi când, şi atât cât mă regăsesc în portretul-robot întocmit de către psihilologi, mă pot spăla de păcat străduindu-mă să copiez atitudinea aşa-zisului ”amic prostănac” (mult mai deştept, în realitate, decât mine).
  • Mă concentrez, pentru început, asupra a ceea ce am, ignorând cu bună ştiinţă ceea ce nu am. Asta nu vine de la sine, e de înţeles. Va trebui să mă concentrez mult şi bine, până la a mă obliga să gândesc pozitiv.
  • Pe măsură ce devine obişnuinţă, apoi o a doua natură, pozitivismul va bloca impulsurile distructive dirijate împotriva celor din jur. Exerciţiul autocontrolului mă va schimba din afară spre înăuntru (confirmând, la distanţă de un secol şi jumătate, logica maioresciană: forma naşte fondul).
  • O metodă şi mai facilă: evitarea situaţiilor delicate, care riscă să declanşeze crize de invidie. Un gen de aplicaţie practică a proverbului ”cine seamănă se adună”, luat în sens pozitiv. Adică: dacă mă ştiu (şi cine mă poate cunoaşte mai bine decât mine?) ca fiind o pizmaşă, care nu-şi poate înfrâna şi pace accesele de invidie şi ranchiună, să am mai multă grijă (de mine şi de ceilalţi), atunci când îmi selectez anturajul. Să îl triez în aşa fel, încât să fie format din oameni care au acelaşi nivel şi financiar, şi social, ca şi mine. Nemaiavând ocazii să privesc numai în sus, n-o să mai fac spondiloză cervicală. Mă voi rezuma la mişcările sănătoase ale capului (recomandate, de altfel, şi în kinetoterapie): privirea spre umărul drept, apoi spre umărul stâng. Alternativ şi strict la nivelul umărului. O gimnastică excelentă şi pentru vertebrele gâtului, şi pentru cele ale coloanei psiho-morale.

Să avem spor la exerciţii! Şi, până când noi, invidioşii, ne vindecăm total şi irevocabil, voi, ceilalţi, feriţi-vă să cădeţi în păcatul-cap de listă: mândria. Cine se ştie fără de păcat, să ridice primul piatra!

 
Licenţa Creative Commons
„Invidia: al patrulea păcat capital” de noulpamant.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Schimba-ti viata prin Respiratia constienta

“Daca ar fi sa ma limitez la un singur sfat despre un trai sanatos, acesta ar fi pur si simplu...

Închide