Greșeala, punte spre desăvârșire

0

Loviturile au venit una după alta. Prima, de la o rudă apropiată, agasată, se vede, de insistența cu care o rugam să lase armele jos, în relația cu mama și frații săi. Să îmbrace haina toleranței și să prețuiască fiecare clipă ce le este dată împreună, aici, în această viață. Pentru că azi-mâine, când unul dintre ei va fi plecat spre o altă destinație, vor tânji zadarnic să poată da timpul înapoi și să trăiască starea de armonie amânată pe când se credeau nemuritori. Am invocat o proprie experiență cu mai multă emoție decât aș fi vrut și… am fost taxată: ”Văd la tine un orgoliu… O vanitate chiar”. Am rămas perplexă. Asta reușisem să transmit, orgoliul de a fi învățat ceva din propria greșeală? Vanitatea de a-i ”învăța” pe alții să nu repete eroarea? Șoc! Nu mă privisem niciodată din acest unghi… Am tăcut. Reflex corect. Tăcerea – m-ar fi încurajat Dalai Lama – este câteodată cel mai bun răspuns. Răspunsul meu adresat mie. Pentru că interlocutorul meu ejectase deja subiectul discuției. ”Nerealizarea unui lucru pe care l-ai dorit este uneori cel mai bun cadou al sorții” – mă consola, în șoaptă, maestrul a cărui înțelepciune este mai mare decât oceanul.

Următorul duș rece, în ziua următoare (chiar m-a pus pe gânduri aglomerarea de mesaje, într-un timp atât de condensat): o colegă-prietenă mă anunță că a fost eliberată de o sarcină ingrată de serviciu, care… mi-a fost pasată mie. Jubilează: ”M-am rugam atât de mult la Dumnezeu să îmi ia povara asta! Și mă bucur atât de tare că m-a ascultat! De fapt, toate lucrurile pentru care mă rog mi se întâmplă”.

Dublu șoc.
Unu: niciun cuvânt, niciun gând pentru mine, cea asupra căreia se abate misia cea ingrată (dramatizez cu intenție umoristică episodul și sper că se citește printre rânduri J). Când îi atrag atenția, timid, îmi atrag răspunsul pe măsură: ”Nimeni nu te împiedică să te rogi și tu!”.
Doi: proiecția unei divinități care funcționează ca un call center – ”Alo, Doamne, te rog, scapă-mă de una, de alta… Să mai aștept? Să îmi asum tot ce îmi este dat? Să mă rog și pentru sufletul meu, nu numai pentru cele lumești? Eeee, poate mă supăr și apelez la protecția consumatorului!”. Mai țineți minte clipul publicitar cu un Dumnezeu stereotip patriarhal, cu o barbă albă, mare, mare și cu un laptop în brațe, plutind pe un nor pufos, deschizând Inbox-ul excedat de mulțimea mesajelor-dorință trimise de către muritori și dând click pe opțiunea all? Asta ne așteptăm să facă? Așa înțelegem relația cu El?

Am o perspectivă nouă asupra prietenei mele (fără să țin mai puțin la ea, din această cauză). O suspectez că face din relația ei personală (privilegiată) cu Cel de Sus o chestiune… de orgoliu. De vanitate: serviciu comandat și livrat. Niciun vârf de ureche nu se pleacă spre atenționarea mai marelui înțelepților tibetani: ”Nerealizarea unui lucru pe care l-ai dorit este uneori cel mai bun cadou al sorții”.

Or eu, una, mă văd copleșită de cadouri. Brusc, în 24 de ore. O rudă apropiată mă acuză de orgoliu, vanitate. Iar eu nu mă recunosc, pe moment, în această ipostază, dar o identific la o prietenă veche, pe care ziceam că o cunosc la fel de bine ca pe mine însămi.

depresie

DOUĂ POVEȘTI, UN SINGUR TÂLC

Cei doi m-au ajutat/forțat/îndrumat să descopăr ceva ce nu știam despre mine? Și ”s-au călcat pe picioare” să-mi aducă mesaje, într-un timp definit (24 de ore), pentru că acela era dead-line-ul? Măi, să fie!

Derulez filmul pe repede înapoi: amândoi ”m-au supărat”, ca primă reacție. Apoi m-au făcut să cad pe gânduri: n-or fi toți rău intenționați, iar eu o victimă și un model. Vorba lui Georges Barbarin (”Hristos, prietenul clipelor de grea încercare”):

”Când ești criticat, nu răspunde, nu mişca, ci întreabă-te dacă nu cumva ai meritat reproşul făcut. Dacă este justificat, mulţumește-i celui ce te ceartă. Dacă este nejustificat, schimbă vorba, fără acreală. Reţinerea ta va avea un efect neaşteptat”.

Schimbă vorba sau taci. Tăcerea este, uneori, cel mai bun răspuns…

zambetZÂMBETUL: INSTRUCȚIUNI DE FOLOSIRE

”Atunci când constaţi că îți este lezat orgoliul, când simţi o indignare care ți se urcă în gât, un val de întristare, ai grijă să nu cedezi acestui sentiment!” – mă dojenește, în continuare, domnul Barbarin. De fapt, nu îmi spune nimic nou. Confirmă – și întărește, însă – ceea ce îmi spun singură de mult prea mulți ani (uneori cu senzația că vorbesc la pereți):

”Resentimentul se va întări pe măsură ce-i vei ceda. Nu lăsa să îți scape nici o silabă, căci pentru a-i pedepsi pe alţii pentru un afront ce ți se pare că ți s-a făcut, te vei pedepsi în primul rând pe tine, îți otrăvești inima, îți alimentezi mândria, care începe să crească. Şi mai ales nu rumega întristarea ta, chiar dacă ai reuşit să păstrezi tăcerea. Prezintă-te în faţa celor din jur cu o faţă zâmbitoare, senină, deschisă, fără ascunzişuri; vei face minuni”.

Întorcându-ne cu fața spre Hristos, prietenul clipelor de grea încercare, Georges Barbarin găsește….

CÂTE O VORBĂ BUNĂ PENTRU FIECARE

Pentru ruda mea, victima imaginară a celor mai dragi rude ale sale:

”Nimic nu se întâmplă fără motiv. Totul are o explicaţie. După măsura dragostei voastre, voi degajaţi căldură sau frig, iar cei care vă înconjoară suportă căldura sau răceala voastră. Iubirea mare, sinceră încălzeşte tot ce întâlneşte şi nimeni şi nimic nu poate rezista acestui foc dumnezeiesc. Astfel că voi, cei care vă credeţi singuri, lipsiţi de iubirea aproapelui vostru, verificaţi mai întâi măsura iubirii voastre pentru ceilalţi şi reaprindeţi această iubire. Atunci îi veţi atrage în jurul vostru pe toţi. Vor veni să se încălzească la focul iubirii voastre. Deci de voi depinde dragostea aproapelui”.

Pentru prietena mea dragă:

”A trăi fără încercări înseamnă a trăi fără viaţă. Niciodată să nu vă plângeţi de încercări, ci descifraţi-le, disecaţi-le, căutaţi să înţelegeţi sensul lor. Încercările nu vin niciodată la întâmplare, ele sunt precise, matematice, proporţionate după forţele şi posibilităţile fiecăruia”.
Pentru mine (și pentru înverșunarea mea de a nu-mi uita greșelile, și pentru pornirea contraproductivă de a-i ”ajuta” pe alții să învețe din ele):

”Dacă aţi greşit, nu vă neliniştiţi! Nu târâţi după voi, ca o piatră grea legată de gât, greşeala voastră. Mărturisiţi greşeala din conştiinţa voastră şi îndepărtaţi-o. Ea este o experienţă ce nu mai trebuie repetată, iar nicidecum un balast care să vă îngreuneze mişcarea în viitor. Ea este chiar o bogăţie pentru instruirea omului. Fără greşeli, evoluţia spre desăvârşire nu este posibilă. Greşelile sunt necesare, inevitabile. Principalul este să tragem concluzii din fiecare eroare. Busola invizibilă este Hristos. Este biroul adevărului”.

Nu un call center de uz profan. Ci biroul Adevărului suprem. Așa da!

inger

Licenţa Creative Commons
„Greșeala, punte spre desăvârșire” de noulpamant.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
coperta articol
Culorile vindecătoare din farfurie și alte curiozități legate de legume și fructe

Pentru o sănătate de fier, nutriționiștii ne recomandă să consumăm zilnic fructe și legume de culori diferite. De ce e...

Închide