AVEM DATORII KARMICE FAŢĂ DE LUMEA ANIMALELOR?

0

Iubire, ocrotire, respect cuvenite unor entităţi cu o viaţă sufletească proprie. Versus indiferenţă, dispreţ şi cruzime dusă până la sacrificarea lor pe altarul poftelor noastre culinare. Omenirea este împărţită între aceste două tipare de raportare la lumea animală. Care parte are dreptate? Prima – spun cei care gândesc la fel ca mine. Nu ne bazăm neapărat pe argumente logice, aşa simţim şi gata. Ne este prea destul. Şi… nu tocmai, când aflăm că ceea ce simţim are în spate o argumentaţie extrem de solidă, construită pe o logică impecabilă.

Autorul ei: Rudolf Steiner, într-o pledoarie antologică pentru înţelegerea celei mai importante şi mai adânci probleme a destinului omenirii – karma umană.

Vezi Conferinţa a II-a, ”Karma şi regnul animal”, Hamburg, 17 mai 1910 – o argumentaţie atât de strânsă, încât o urmăreşti cu răsuflarea tăiată. De la primul rând, până la concluzia răvăşitoare: ”oamenii care trăiesc pe Pământ au o datorie karmică faţă de lumea animalelor”.

Planeta pare împărţită în două: la un pol se află popoarele orientale, păstrătoare ale concepţiilor despre lume din vremurile originare, printr-un ”conservatorism” tradus inclusiv prin modul în care tratează animalele: cu cea mai mare compasiune şi iubire.

La polul opus se află popoarele occidentale, care au consacrat, încă din Evul Mediu, ideea că animalele nu trebuie considerate fiinţe cu o viaţă sufletească propriu-zisă, ci un fel de automate. Explicaţia lui Rudolf Steiner: civilizaţia occidentală s-a clădit, aparent paradoxal, chiar şi în plan spiritual-religios, pe bazele materialismului. Şi este destinul ei, karma ei ”să se ridice din abisurile materialismului spre cel mai înalt spiritualism”. Un proces la capătul căruia – se poate deduce – îşi va reaminti concepţiile originare despre lume. Şi îşi va revizui inclusiv atitudinea faţă de lumea animală.

CE NE LEAGĂ ŞI DEZLEAGĂ

legatura om - animalÎntrebarea are sens, indiferent la care dintre cei doi poli ”am locui”. O alimentează simpla observaţie empirică a faptului că, ”la naştere, omul este mai nepriceput decât, de exemplu, o găină sau un castor; el e nevoit să-şi însuşească cu multă trudă ceea ce animalele pot să facă încă de la naştere. Cu toate că, la origini, omul şi animalul au fost înzestraţi cu aceleaşi predispoziţii. Ce s-a întâmplat între timp?”.

S-a întâmplat… că evoluţia umană şi cea animală, unitare până la un punct din istoria cosmică, au luat-o, dincolo de acel punct, pe drumuri diferite. Omul a început să urce spre desăvârşirea sa spirituală, iar animalele ”au rămas în urmă” pe scara evoluţiei, pentru a sluji înălţării lui. A sluji – destinul lor asumat de la începuturi!

”Omul nu şi-a risipit predispoziţiile, nu le-a pierdut pe traseu, ci le-a folosit pentru a se clădi pe sine, creierul său, sistemul său nervos ş.a.m.d. Ceea ce animalele folosesc pentru a construi în exterior (cuibul castorului, de exemplu), omul a folosit pentru construcţia sa interioară. Numai astfel el a putut deveni purtătorul a ceea ce este azi Eul, care se perpetuează de la o încarnare la alta”.

AU COBORÂT, PENTRU CA NOI SĂ PUTEM URCA

Datorăm complexa organizare a corpului nostru (corp fizic, corp eteric, corp astral), existenţa şi însuşirile noastre actuale unei complicate structurări a Cosmosului, explică cu răbdare didactică Steiner. În unda ei de siaj, omenirea a urcat spre altitudinile spiritului, în timp ce alte entităţi au rămas în urmă. Omenirea ”a eliminat ce era mai grosier şi a păstrat părţile mai fine, iar ceea ce a fost eliminat a devenit apoi lumea animală”.

Privind, deci, spre cele trei regnuri ale naturii care trăiesc alături de noi, corect este să gândim că vedem în ele ”ceva ce a trebuit să devină substratul pe care să ne putem dezvolta”. Aceste entităţi au coborât, pentru ca noi să putem urca…

DESTINUL LOR: SUFERINŢA NU AJUTĂ SĂ SE ÎNALŢE

Pentru că au în comun cu noi doar corpul astral, animalele simt suferinţa, dar nu au avut posibilitatea să se înalţe prin suferinţă şi prin faptul că înving suferinţa. Aşa că viaţa lor este mult mai grea decât a noastră: durerea o suportăm şi noi, şi ele; doar că, pentru noi, durerea este un mijloc de a înainta pe calea desăvârşirii: învingând-o, depăşind-o, urcăm tot mai sus, spre izbăvire. Ele, în schimb, au doar capacitatea de a suferi. Nu şi posibilitatea de a se înălţa deasupra durerii, învingând-o.

Nu am putut face altceva decât să evoluăm, urcând trepte tot mai înalte pe scara ce duce spre Lumină. Urcând, le-am lăsat lor ceea ce era mai rău în noi. Nu le-am putut da o individualitate care să compenseze, prin karmă, ceea ce sunt nevoite să îndure; nu le-am putut lăsa decât durerea, fără legitatea karmică a compensaţiei. Iar ele trăiesc acum ca semne ale faptului că noi am ajuns la desăvârşirea actuală. Aceasta este soarta lor.

om imbratisand 2 lei

FĂRĂ COMENTARII?

Ba da. Este de comentat şi de tras concluzii:

”Trebuie să învăţăm să privim aceste lucruri nu ca pe nişte teorii, ci cu un sentiment cosmic faţă de lume. Trebuie să putem spune: acolo, afară, vă aflaţi voi, animalele. Suferinţa voastră nu ne foloseşte nouă, oamenilor. Noi, omenii, avem posibilitatea de a învinge suferinţa; voi trebuie să înduraţi suferinţa. Noi v-am lăsat vouă suferinţa – şi am luat pentru noi posibilitatea de a o învinge. Dacă facem în aşa fel încât din teorie să se dezvolte acest sentiment cosmic, el se va transforma în compasiunea cea mai cuprinzătoare faţă de lumea animală”.

Dacă facem în aşa fel… Dar facem? Rudolf Steiner ştie:
”Acest sentiment va reapărea când oamenii vor putea să asimileze înţelepciunea spirituală, când vor şti cum este legată karma omenirii de karma universală”.

Atunci… Atunci abia, când vom ajunge la un mod de existenţă lipsit de egoism, le vom putea da lor, animalelor, ceea ce le-am rămas datori (oricât de impropriu ar considera unii cuvântul). Înţelegând din nou sau reamintindu-ne (tot una), în sfârşit!, legitatea karmei, vom spune: ”Eu datorez animalelor ceea ce sunt azi. Şi trebuie să compensez”.

NECESARUL RAPORT DE RECIPROCITATE

Pe măsură ce evoluţia va înainta, prin conştienţa conexiunilor karmice, va apărea o atitudine mai pozitivă a omului faţă de regnul animal: le vom ajuta să urce din nou, după ce le-am prăvălit pe scara evoluţiei.

Demonstraţie încheiată: ”Vedem, deci, cum karma şi regnul animal se află într-un anumit raport de reciprocitate. Soarta pe care o are animalul nu poate fi comparată cu karma umană. Dacă studiem însă întreaga evoluţie de pe Pământ şi aflăm câte au trebuit să se întâmple de dragul omenirii şi al evoluţiei ei, vom vedea că se poate vorbi cu adevărat despre o legătură între karma omenirii şi lumea animală”.

Regnul animal are cu siguranță regulile lui naturale, așa cum și karma noastră acționează după anumite legi imuabile. Nu știm cât din lumea necuvântătoarelor putem înțelege, dar noi, ca ființe evoluate spiritual, putem cu siguranță să înțelegem mai multe despre karma omenirii, ce este, cum funcționează și cum suntem influențați de faptele săvârșite (nu doar față de alți oameni) în viața asta și în viețile viitoare. Pe această cale, te invit să studiezi mai mult cu ajutorul lucrării , aparținând Dr. Hiroshi Motoyama, deopotrivă un om de ştiinţă şi un om religios: preot, psihofiziolog, cercetător al medicinei orientale, parapsiholog, vindecător spiritual şi clarvăzător.

Doamne ajută să audă toţi cei care au urechi de auzit. Fiindcă suflet locuit de Lumină avem cu toţii. Totul este să lăsăm Lumina să vină la noi şi prin noi, iar nu să o lăsăm să ne tot aştepte undeva, la capătul unui tunel existent doar în minţile noastre îndelung experimentate în arta.. de a uita.

gheparzi

Licenţa Creative Commons
„AVEM DATORII KARMICE FAŢĂ DE LUMEA ANIMALELOR?” de noulpamant.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Transformand ranile in intelepciune: Puterea de a transforma durerea in putere

“Prin suferinta s-au nascut cele mai puternice suflete; cele mai rezistente caractere sunt innobilate cu cicatrice.” ~ Kahlil Gibran Pe...

Închide