Cum pot avea mai multa energie?

8

Sunt sigur ca si tu, ca si mine, ca si ceilalti, ai momente in care te simti devitalizat, in care simti ca pur si simplu te scurgi fara vlaga. Cauzele sunt multiple si nu voi vorbi despre ele acum. Voi expune principalele surse de energie, nu in cea mai logica ordine, ci asa cum simt: 12 surse pentru mai multa energie

Atitudinea

atitudine
Este clar ca lumina zilei ca o atitudine proactiva iti mareste nivelul energetic. Primul pas in fata oricarei provocari este acceptarea ei asa cum este. Lipsa unei atitudini defensive, critice, negative, mareste nivelul de proactivitate, permitandu-ti, pe langa intuitii pretioase, si accesarea unui potential energetic corespunzator nivelului de constienta la care te afli. Atitudinea este foarte simplu de schimbat, prin simpla intentie, insa tine foarte mult de instalarea bunului obicei, acela de a face primele lucruri primele. Si primul lucru este sa accepti totul asa cum este. Daca nu accepti totul asa cum este, se cheama ca iti pui micutul tau sistem uman de intelegere deasupra intregului univers, ce tocmai ti-a livrat cel mai favorabil context, menit sa te rotunjeasca. Suntem toti la scoala. Nicio lectie nu e prea grea, cat timp ne este predata. Universul nu greseste niciodata.

Miscarea

Taiji girl
Miscarea face energia sa curga. Indiferent cum este ea facuta, face ca energia sa curga prin noi. Fie ca topai, dansezi sau alergi, energia curge prin tine. Ia-ti cate un episod zilnic de miscare, de macar 30 de minute in care fie alergi descult pe Mama Pamant, fie practici o forma elaborata de miscare (personal, recomand QiGong-ul, dupa 30 minute dimineata, nu mai simteam nevoia sa mananc pana seara, simteam ca sunt deja plin de energie si ca ar fi fost inutil sa imi ingreunez inutil organismul). Plus de asta, la fiecare ora de lucru, fa-ti bunul obicei sa iti iei macar 5 minute de pauza, in care te intinzi, dansezi sau faci genoflexiuni sau alta forma de miscare, dupa cum iti permit si mediul/vestimentatia/credintele.

Respiratia

Respira
Cea mai la indemana si gratuita forma de a-ti mari nivelul energetic este respiratia profunda. Este cu siguranta adevarat ca adultii nu mai stiu sa respire complet, asa cum o fac bebelusii. In timpul unei respiratii profund abdominale, o mare cantitate de oxigen ajunge in organism. Insa noi respiram superficial si des, nelivrand organismului nostru cantitatea necesara de oxigen. De aceea, este de dorit sa reinvatam sa respiram abdominal, cat si sa ne facem obiceiul de a respira de cateva ori profund si total, la fiecare ora. 5 minute de respiratie adanca pot diminua sau risipi complet atat durerile de cap, cat si starea de devitalizare.

Postura

postura
Da, chiar postura ne poate scadea sau ridica nivelul energetic. Adu-ti aminte cum cazi pe sub birou dupa masa de pranz. Nu crezi ca daca ti-ai pastra coloana dreapta si umerii in spate nu ai primi mai multa energie? Acest lucru este valabil si in timpul mersului, alergarii sau somnului. De aceea, reajusteaza-ti postura ori de cate ori te observi scurgandu-te ca ceara unei lumanari.

Practica spirituala

practica_spirituala
Ti-am zis ca nu le pun in ordine. Dar practica spirituala ar merita sa fie prima. Pentru ca iti da un context muuuult mai larg asupra vietii. Te leaga la sursa tuturor lucrurilor. Si cateva secunde in care ai prins fluxul divin, surprinzadu-ti pozitia in marele ansamblu, sunt de ajuns pentru a-ti mari considerabil nivelul energetic. Da, indiferent de tipul de practica spirituala, cat timp aceasta nu contravine bunului tau simt si nu iti limiteaza gradul de libertate, iti va mari nivelul energetic. Astfel, incearca sa iti faci bunul obicei ca zilnic sa intri in conexiune cu divinul, indiferent ca ii spui Atman, Dumnezeu, Allah sau altfel.

Hrana informationala

hrana_informationala
Nu iti poti incepe ziua citind „Libertatea”, o continua ascultand radio 21 in paralel cu Facebook-ul si o incheia alimentandu-te cu „Stirile ProTV” si astepta sa ai un nivel energetic extraordinar. Pentru ca, pur si simplu, acele informatii sunt destinate maselor de oameni, avand in spate intentia de a fi accesibile tuturor si, evident, de a crea dependenta si obiceiuri de consum. Nu autonomie si obiceiul de a gandi liber. Astfel, fa-ti bunul obicei de a te hrani cu informatii benefice, ce vin de la persoane ce constituie un model pentru tine, informatii cu adevarat utile pentru firul destinului tau, nu tot ce iti apare in fata ochilor.

Somnul
somnul
Da, intr-adevar, somnul este vital. Somnul te ajuta sa te refaci foarte bine. Si asta, pentru simplul motiv ca, in timpul somnului, dupa cum tibetanii stiu de mii de ani, spiritul se uneste cu lumina clara sau sursa, fiind infuzat cu energie si informatie. Acest lucru se intampla in timpul somnului profund, cand undele cerebrale Delta se manifesta. Din pacate, adultii reusesc sa ramana mult mai putin  durata acestui stadiu de somn este mult redusa fata de copii. Totusi, in cazul unui deficit de energie, ia-ti o portie sanatoasa de somn. Sunt persoane care trag si ziua cate un pui de somn (power-nap) de doar 10-20 de minute, imbunatatindu-si considerabil nivelul energetic.

Muzica

muzica
Ai incercat sa asculti cumva heavy-metal sau drum’n’base cateva ore? Daca ai fi facut-o, ai fi vazut ca te-ar fi luat intr-un final somnul instantaneu. In functie de frecventa si de numarul de batai pe minut, muzica te poate energiza sau adormi. Asculta muzica potrivita atat gusturilor tale, cat si tipului de activitate pe care il faci. Sunt tot felul de site-uri unde iti poti crea propriile liste de redare, precum , pe care ti-l recomand. Pe langa ascultatul de muzica, si cantatul ajuta foarte mult. Si nu doar in baie:)

Rasul

rasul
Se spune ca un copil rade in medie de 200 de ori pe zi, in vreme ce adultii au devenit atat de seriosi incat mai rad doar de cateva ori pe zi. In orice caz, dupa o portie zdravana de ras (in timpul carora un maestru zen spunea ca esti tu, cel adevarat), sigur te simti mai bine si implicit ai mai multa energie. De aceea dureaza mai mult intalnirile in care te simti bine si razi si mai putin cele in care discuti la nsefarsit. Asa ca razi din toata inima, nu te mai gandi cum arati si cu cine esti. Bucura-te de viata! Oricum se termina:)

Faptele bune

faptele_bune
Daruind vei dobandi e mai mult decat adevarat. Un studiu recent a relevat faptul ca gesturile altruiste cresc speranta de viata. Eu ma simt mult mai bine cand pot oferi cuiva o informatie, un sfat sau macar un zambet cand e intr-o stare bine, decat inainte de a o face. Implicit, starea mea schimbandu-se, si rezervorul meu de energie se umple. Asa ca fa-ti un bun obicei de a te intreba seara: „ce fapta buna am facut azi?” (baietelul care te intreaba in fiecare seara chestia asta la Radio Itsy Bitsy s-ar putea sa fie vocea universului, deghizata:)

Oamenii

oamenii
Sunt oameni langa care te simti devitalizat, dar si oameni langa care simti ca poti face orice. Si oboseala, dar si entuziasmul se ia, de aceea incearca sa renunti la oamenii care se plang tot timpul ca nu au energie, ca sunt obositi, ca nu mai pot, ca sunt terminati, etc. Asta nu inseamna sa fugi de ei, ci sa faci transfer de suport, atentie si energie in functie de cat ai tu disponibilitate. Una peste alta, hotaraste-te daca merita sa stai langa vampiri energetici sau vesnic-obositi.

Manifestarea darurilor

pasiune
„Alege o profesie pe care o iubesti si nu va mai trebui sa muncesti  nicio zi din viata ta”, spune Confucius.
Un om pasionat poate sa faca mult mai multe lucruri decat unul obligat sau nevoit sa faca aceleasi lucruri. De aceea, incearca sa dai prioritate pasiunii, nu sigurantei. Pentru ca, pana la urma, vei ramane cu ce ai devenit intre timp. Peste 3 ani vei putea fi un posesor de diverse lucruri sau un pasionat implinit de viata sa in fiecare zi. In orice caz, daca simti ca o anume activitate te oboseste suspect de rapid, poate e cazul sa te gandesti serios sa faci doar ce iti place. Lui Stefan, baietelul meu, i se pare o corvoada sa se spele 1 minut pe dinti, dar nu are nicio problema sa alerge 2 ore pe role.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Sunt. Clipa de clipa. Doar ca mai uit, insa, cateodata... Ca si tine:) Si, pe calea catre reamintire, inteleg ca totul este déjà in mine. Ca totul este infinit mai frumos, complet, armonios si perfect decat imi pot imagina, de la un tomberon de gunoi pana la un rasarit fabulos. Aici si acum sunt un mic semafor pentru particulele de lumina de care ma ciocnesc, amintindu-mi, odata cu ele, ca nu e nimic de modificat. Doar de observat. Doar de savurat.

8 comentarii

  1. Carmen Anelisse on

    Minunat articol. De fapt toate articolele voastre le citesc. Tot respectul, ma inclin.Am invatat acesti pasi cu ajutorul lui Dumnezeu si viata mea s-a schimbat usor,usor(dupa multe caderi). Am invatat sa nu-mi impun, ci doar sa-mi urmez pasii pe „Cale”.Am cerut ajutor lui Dumnezeu si El mi-a trimis in viata mea oameni ca voi de la care am invatat si invat exact pasii mai sus mentionati. Pasi care intr-adevar iti schimba viata, care te fac sa devi asa cum ne-a creeat Dumnezeu: UMANI SI FRUMOSI. Va multumesc!

  2. Carmen, ne hidrateaza cuvintele tale. Iti multumim ca ne-ai scris si ne bucuram ca iti putem fi de ajutor.
    Te imbratisam cu mult drag.
    O viata plina de bucurii neasteptate iti uram!

  3. Frumoae cuvinte siidei exprimate de Carmen!Sunt de acord cu ele.Mai mult,ma bucur sa constat ca n-am renuntat sa fac schimbari in viata mea{de optica,de conceptii,credinte etc}citind articolele si toate materialele pe care le primesc {va multumesc pentru ele!}si lucrul asta confirma teoria ca,la orice varsta omul trebuie sa invete,sa se informeze si sa observe cu atentie,ce „drumuri prafuite’ trebuie sa ocoleasca si ce l-ar face mai bun {pt el insusi si pt altii} si mai
    fericit.

  4. Multumesc din suflet pentru acest articol plin de metode foarte bune pentru a ne mari energia, buna-dispozitia si Karma.

    Un calduros salut, intima cea buna si gandul cel curat sa ne dea Dumnezeu. Matei

  5. Mihaela-Gina on

    Buna ziua, lumina in suflet si flori pe cale, va doresc! Am mai citit toate acestea, dar parca niciodata nu au avut in mine aceleasi reverberatii. Multumesc!

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Dupa ce a fost medic timp de 25 de ani, a ales libertatea.

A renuntat la nume, posesii, buletin de identitate. Chiar daca a trebuit sa stea luni de zile in inchisoare pentru...

Închide