Dincolo de norii gândurilor noastre

0

Suntem, la nivel uman, protejați de Adevărul absolut, curat ca lacrima, de norii gândurilor noastre, care nu lasă lumina să coboare natural în mintea noastră, la fel cum picăturile de ploaie șterg praful ce se ridică din emoțiile noastre. Caut, ca un copil care nu știe nimic, să văd ce îmi spune lumea, ce îmi declară natura atunci când mi se proiectează pe ecranul imaculat al Conștiinței. Și știi ce? Îmi spune atât de multe, încât norii de cerul conștiinței mele încep să cadă la pământ, în picături mici, dar rapide, spălând praful ce se așternuse cât timp am visat inconștient și se vede cerul liber, albastru, Perla fără seamăn a Conștiinței. Iar acolo, pe cerul curat și limpede, văd lumina Sursei strălucind cu putere, dând viață, creând contrastul ca să înțeleg, dând căldură, ca să ne amintim cum am fost în pântecele Lumii, înainte de a coborâ prin rădăcinile pomilor, în dimensiunea vântului și a ploii. Văd și înețleg, îmi amintesc în primul rând că, de acum înainte, și când am nori pe cer, știu că Soarele este acolo, la fel de strălucitor, la fel de iubitor, necondiționat… și chiar și atunci când noaptea îmi arată fața ei fără de lumină directă, pot citi pe ridurile Lunio povești de mult uitate sau nespuse încă sau pot știi că dimineața mă voi regăsi, mereu, acolo pe cer, Aici și Acum, strălucind. Chiar este atât de simplu.

 

Across the lands from Piotr Wróbel on Vimeo.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Secretul din spatele non-acțiunii

Imaginează-ți pentru o clipă că ești într-o acțiune armonioasă cu viața. Nu mai înțelegi ce înseamnă ”străduijnța” sau ”greutatea”. Viața...

Închide