Browsing: suferinta

Maeștri spirituali
0

Avalokiteshvara, Bodhisattva compasiunii, în fața lui Buddha Amitabha, și-a luat angajamentul de a se manifesta intenționat în cele trei tărâmuri ale Samsarei pentru a atinge toate adâncimile; cu alte cuvinte, pentru a ace valuri oriunde și pentru a elibera toate ființele conștiente de Samsara, de a fi ghidul lor suprem. De aceea, în prezența lui Buddha Amitabha, Avalokiteshvara a făcut această promisiune. El a mai promis și că, dacă se va întâmpla ca propria compasiune și mintea sa plină de milă pentru ființele conștiente va scădea vreodată, atunci capul și coprul său să se spargă în mii de bucăți.

Spiritualitate
0

În Tao Te Ching sfatul este să eliberezi dificultățile, să reduci încurcăturile, să creezi spațiu, să te abandonezi. Deci, de-a lungul anilor am încercat să aplic aceste lucruri prin gândurile, emoțiile, scopurile, așteptările și opiniile mele, mai ales cele care crează frică, anxietate și nefericire.

Dezvoltare umană
1

Viața noastră începe atunci când ne naștem. Este evident faptul că trăim, însă nu suntem încă o personalitate. În acel moment numai simplitatea și măreția momentului prezent, a existenței, ne este cunoscut.

Societatea, cultura sa, este cea care ne modelează în personalități în timp ce creștem. Devenim o personalitate atunci când Egoul se naște. Este un pas inevitabil în evoluția Conștiinței, deci nu este nimic greșit în aceasta. Egoul se naște, micul Sine separat, ca o concentrare a Conștiinței. Sinele mic obține experiențe despre sine însuși și despre lume. În cursul natural al evoluției și ca rezultat al experienței câștigate, Egoul se retrage și lasă loc unui proces al cărui rezultat este trezirea Conștiinței la propria sa existență printr-o formă umană.

Cărți
0

”Adevărata ta natură este fericirea și extazul”. – Ramana Maharishi Oricine își dorește să fie…

1 2