Tom Kenyon

0

sunetul şi lumina sunt fără doar şi poate cele mai clare exemple ale traducerii energiilor sufletului în lumea materială. sunetul este, dintre cele două mai aproape de vocea sufletului, se starea normală, compactizată ce există în dimensiunile superioare. de aceea muzica este o adevărată terapie pentru că deschide canale subtile prin care curge lumina (esenţa sufletului) pentru vindecare.

în acest context, Tom Kenyon este unul dintre cei mai, dacă nu cel mai experimentat şi profund muzician, care ştie să moduleze sunetele pe care le aşează în progresii ale unei geometrii sacre nevăzute, dar simţite, prin care muzica devine vibraţia ce stimulează centrii subtili ai fizicului (glanda pineală sau pituitară de exemplu) sau devine cel mai eficient medicament, vindecarea însăşi.

Tom Kenyon este nu numai un muzician strălucit, dar este şi autor al mai multor cărţi, este masterand în psihologie, a înfiinţat un institut de cercetări al afectelor sunetului asupra creierului (Acoustic Brain Research) şi vindecător. de mic are „întâlniri” cu aşa numiţii hathori care îl îndrumă să îşi folosească particularitatea vocii de a atinge cea de-a 4a octavă,dezvoltând, pentru practica alterării stărilor de conştiinţă, aşa numitul sunet catalitic. tot don această interacţiune s-au născut şi conferinţele pe care Tom le ţine în toată lumea şi readucerea în conştienţa oamenilor a unor cunoştinţe pierdute despre corpul de lumină KA şi multe alte aspecte pe care le puteţi afla de pe site-ul lui sau urmărind sutele de filme de pe youtube în care este prezent:

pentru exemplificare am cules trei piese ce îmi sunt foarte aproape, pe restul vă las să le descoperiţi singur, odată cu materialele de pe site.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
privire catre simplu

în prag de sf. andrei şi în pârgul noului an dac, am lăsat privirea să alunece natural către un mic...

Închide