Muzica si fenomenul de rezonanta

2

*

Tot ce există este vibraţie. Nimic nu este static decât în aparenţă. Corpurile oscilează pe o anumită frecvenţă, sunetele vibrează, apa vibrează, emoţiilor, gândurile şi cuvintele sunt o formă de energie, deci vibrează.

În toate religiile autentice există ideea de bază că Universul a fost creat prin vibraţie. „La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.” Cel mai important şi mai minunat fenomen care se produce datorită faptului că tot ce există este energie şi vibrează se numeşte REZONANŢĂ. Acest fenomen are loc atunci când frecvenţele sunt similare.

De exemplu, dacă aşezăm pe o bucată de sticlă cu suprafaţa netedă un pumn de nisip fin şi ciupim coarda unei chitare aflate în apropiere, vom observa că firele se nisip se structurează într-o anumită formă în funcţie de notele muzicale generate. Sau dacă aşezăm chitara pe o masă cu coardele în sus şi emitem vocal cu putere sunetul LA, datorită legii rezonanţei, coarda LA a chitarei va intra în vibraţie şi va suna la unison cu sunetul LA emis vocal.

Uimitor şi fascinant, nu-i aşa?

Exact acelaşi fenomen se produce şi între fiinţa umană şi tot ce există în manifestare. Ne putem pune la unison cu Energiile negative ale Universului sau cu cele pozitive, în funcţie de vibraţiile pe care le trezim în interiorul nostru.

Dragostea, ura, tristeţea, bucuria – toate sunt vibraţii, ca şi sunetul. O modalitate de a ne pune la unison cu diferite energii din Univers este MUZICA. Ceea ce trebuie să reţinem însă şi să ne amintim iar şi iar este faptul că muzica poate fi benefică sau malefică. La fel şi efectele pe care le produce atât în corpul fizic, cât şi pe corpul subtil, energetic.

În cartea sa Muzică malefică şi muzică benefică, Dorin Achim spune: „Putem crea o analogie între muzică şi alimentaţie în sensul că aşa cum hrana ne poate face mai puternici sau mai slabi, la fel se întâmplă şi cu muzica. Ea ne poate hrăni viciile, defectele, răutatea, irascibilitatea, dar şi Iubirea, Bunătatea, Încrederea în sine, Frumuseţea din noi. Într-un cuvânt, muzica ne poate deschide porţile Iadului sau porţile Raiului.”

Melodiile care ne plac şi “ne merg la suflet” au o mare influenţă asupra noastră tocmai pentru că ele ne deschid sufletul. Factorul decisiv care intervine aici este textul melodiilor. Puterea cuvintelor puse pe o muzică ce ne impresionează este de infinit de ori mai mare decât textele unor melodii care „ne lasă reci”.  Despre acest subiect vorbeşte şi articolul .

În timp ce ne deschidem sufletul pe un ritm înduioşător, multe melodii ne transmit prin textele lor mesaje malefice care ajung în felul acesta imediat în subconştient. Este adevărat!

Acum câteva zile, auzind o melodie în limba engleză la radio, m-am trezit spunând că-mi place foarte mult. Recunosc că ascultasem versurile pe sărite pentru că mai purtam şi o conversaţie în acelaşi timp (ce-i drept, cuvintele pe care le auzisem eu din melodia respectivă erau chiar frumoase). Aproape întotdeauna, îmi aleg melodiile preferate în funcţie de textele lor şi urmăresc ca ele să transmită mesaje pozitive, curate. Le evit pe cele cu versuri de inimă ruptă, iubire neîmplinită, ş.a.m.d. chiar dacă linia melodică mă ademeneşte… Persoana cu care vorbeam când am auzit respectiva melodie la radio a fost foarte pe fază şi mi-a spus: „Da, e drăguţă, dar versurile ei sunt ciudate.” Mirată, am întrebat de ce. Evident, ce auzisem eu mi se păruse de bun simţ. Mi-a spus că e vorba de fapt despre un tip care în final îşi omoară iubita. Categoric, am hotărât că nu-mi mai place! Astăzi, ca o sincronicitate extraordinară, am deschis cartea despre care am vorbit mai devreme, Muzică malefică şi muzică benefică, fix la o pagină unde erau traduse tocmai versurile melodiei pe care o auzisem la radio. Ca să înţelegi şi tu despre ce vorbesc o sa le scriu mai jos. Melodia se numeşte (frumos) Where the wild roses grow (Nick Cave şi Kylie Minogue).

(Ea) El îmi spunea trandafirul sălbatic,

Dar numele meu era Elisa Day.

De ce îmi spunea astfel, eu nu ştiu

Pentru că numele meu era Elisa Day.

 

(El) În prima zi când am văzut-o

Am ştiut că ea era aceea.

Mi-a atras atenţia şi a zâmbit.

Buzele ei aveau culoarea trandafirilor

Care cresc acolo jos, lângă râu,

Atât de sângeroşi şi sălbatici.

 

(Ea) Când el a bătut la uşă şi a intrat în cameră

Tremurul meu s-a domolit în îmbrăţişarea lui fermă.

El va fi primul meu bărbat.

Cu o mână grijulie, el mi-a şters lacrimile ce-mi alunecau pe chip.

 

(El) A doua zi, i-am adus o floare.

Ea era mai frumoasă decât orice femeie pe care o văzusem vreodată.

Am întrebat-o: „Ştii unde cresc trandafirii sălbatici atât de dulci, roşii şi liberi?”

 

(Ea) A doua zi, a venit cu un singur trandafir roşu.

M-a întrebat: „Îmi vei da toată voluptatea şi supărarea ta?”

Am dat din cap şi m-am întins pe pat, iar el mi-a spus:

„Dacă îţi voi arăta trandafirii mă vei urma?”

În cea de-a treia zi m-a dus la râu,

Mi-a arătat trandafirii şi ne-am sărutat.

Ultimul lucru pe care l-am auzit a fost un cuvânt şoptit

În timp ce el (zâmbind) a ridicat asupra mea o piatră pe care o ţinea în pumn.

 

(El) În cea de-a treia zi am dus-o acolo unde cresc trandafirii sălbatici,

Ea s-a întins pe mal.

Am sărutat-o de “La revedere” şi i-am spus că toate frumuseţile trebuie să moară.

Am aşezat-o jos şi i-am pus un trandafir în gură…

 

Iată de ce unele melodii pot fi o capcană, spune în continuare autorul cărţii Muzică malefică şi muzică benefică. Bineînţeles că melodia Where the wild roses grow este trecută din cauza mesajului transmis la capitolul muzică malefică. Linia melodică este superbă, chiar îţi deschide sufletul… De aceea, e cu atât mai periculoasă şi personal evit să o ascult (deşi mă tentează uneori).

Cel de mai înainte a fost doar un exemplu… alte melodii (în special cele rock şi hard rock) au versuri de-a dreptul satanice… Formaţia Led Zeppelin a fost adusă în faţa instanţei, în anul 1982 pentru albumul Zeppelin IV, în care apare piesa Stairway to heaven (un titlu nevinovat şi divin, nu?). Pe fundalul unor acorduri plăcute, prin sistemul redare inversă (tehnică prin care mesajul se poate desluşi numai dacă banda se roteşte invers) apar mesaje ca: „Eu trebuie să trăiesc pentru diavol”, “Vreau ca Hristos să fie îngenunchiat de Satana”, etc.

Ştiu că astfel de lucruri pot părea neverosimile, dar din păcate sunt adevărate. Muzica poate avea o influenţă foarte puternică asupra noastră – pozitivă sau distructivă. Ne poate purifica, vindeca, înălţa, dar are puterea şi să ne coboare, să ne slăbească şi să ne trezească trăiri toxice. Depinde doar de noi ce ascultăm zi de zi, pe ce melodii ne deschidem sufletul şi cu ce mesaje ne identificăm…

Ciobotaru Anca

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

2 comentarii

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
CALATORIA FARA SFARSIT – Loreena McKennit

Nu contează că ești tăietor de lemne sau sculptor, dacă ești comis voiajor sau filosof, dacă ești cioban în vârful...

Închide