Un ocean uriaș subteran spre miezul Pământului

0

Apa este cea care îi dă planetei noastre frumoasa culoare albastră și în același timp este elementul critic pentru viață așa cum o cunoaștem. Întreaga noastr planetă este denumită după ea – planeta albastră”. Un nou studiu condus de geofizicianul Steve Jacobsen de la Northwestern University și sesmologul Brandon Schmandt de la the University of New Mexico, a adus noi dovezi legate de un ocean uriaș legat de mantaua Pământului. Rezultatele au fost publicate în revista Science.

La 640 km sub America, Schmandt și Jacobsen au descoperit buzunare profunde de magmă, ceea ce indică prezența apei. Totuși, această apă nu este în nicuna dintre cele trei forme cu care suntem familiarizați. Presiunea cuplată cu temperaturile înalte forțează apa să se împartă într-un radical hidroxil (OH), care apoi se poate combina cu mineralele la nivel molecular.

Această apă, care este prinsă în roci, ar putea indica cel mai mare rezervor de apă de pe planetă. Se crede că plăcile tectonice circulă apa înăuntru și afară, iar apa afectează rocile parțial topite din manta.

„Procesele geologice de la suprafața Pământului, precum cutremurele și erupțiile vulcanice, sunt o expresie a fenomenelor care au loc în interiorul Pământului, în afara ariei noastre de observație”, a declarat Jacobsen într-o declarație de presă. ”Cred că în sfârșit căutăm dovezi ale unui ciclu al apei complet pe PĂmânt, ceea ce ar putea să explice cantitatea uriașă de apă de la suprafața planetei noastre locuibile. Oamenii de știință au căutat această cantitate de apă care lipsea, de decenii bune”.

Pentru profani, Pământul are trei straturi: crusta, mantaua și miezul. Este puțin mai complex de atât, pentru că mantaua are patru straturi distincte în ea: litosfera, atenosfera, mantaua superioară și mantaua inferioară. Chiar și în cadrul acestor straturi, zone diferite au caracteristici diferite. Mulți oameni de știință au bănuit că zona de tranziție dintre mantaua superioară și cea inferioară (între 400 și 640 km în adâncime) conține apă, însă acest experiment este primul care aduce dovezi necesare susținerii acetei teorii.

”Topirea rocilor la o asemenea adâncime este remarcabilă, pentru că majoritatea proceselor de topire din manta sunt mult mai superficiale în ultimii 80 km”, a declarat Schmandt, conducător al acestui studiu. ”Dacă există ocantitate substanțială de H2o în zona de tranzișie, atunci topirea ar trebui să aibă loc în zonele unde aceasta curge către mantau inferioară, ceea ce este în concordanță cu ceea ce am descoperit”.

Pentru acest studiu, cercetătorii au folosit USArray, care colectează informații de la peste 2.000 de seismografe de pe teritoriul Statelor Unite. Observațiile au fost susținute de modele simulate pe computer ce au copiat condițiile din zona de tranziție. Cheia păstrării apei, au descoperit aceștia, este un mineral numit ringwoodit, care este o formă de olivină ce există la presiuni mari și temperaturi ridicate.

„Ringwooditul este ca un burete, absorbind apă”, a spus Jacobsen. ”Există ceva foarte special legat de structuracristalină a ringwooditului ce îi permite să atragă hidrogen și să păstreze apă. Acest mineral poate conține cantități mari de apă în condițiile existente profund în manta.”

Potrivit experimentelor, la adâncimi de aproximativ 640 km., ringwooditul ar trebui să se topească parțial. Acesta a fost făcut folosind diamante pentru a exercita o presiune uriașă asupra ringwooditului sintetizat, în timp ce era supus la temperaturi foarte înalte. Efectele au fost studiate folosind o combinație de raze X, electroni și lumină. Ceretătorii au descoperit că aceste condiții de experiment au susținut observațiile provenite de la USArray.

„Atunci când o rocă ce are conținut mare de H2O se mișcă din zona de tranziție către mantaua inferioară, ea are nevoie să scape cumva de H2O, deci se topește pușin”, a spus Schmandt. ”Acest fenomen se numește topire dehidratantă”. După ce roca se ropește, spun oamenii de știință, apa rămâne prinsă în zona de tranziție, creând un rezervor.

În martie, o lucrare publicată în revista Nature, realizată de un alt grup de cercetători, ce au folosit o serie de tehnici inclusiv raze x, difracție și spectroscopie în infraroșu, vine să confirme că mostra de ringwoodit (prima care provine doin interiorul Pământului și nu este creată în laborator) avea un conținut de apă de apste 1%. Această cantitate este în concordanță cu predicțiile experimentului lui Schmandt. Mantaua Pământului este atât de mare, încât, dacă 1% din materialul din zonă este de fapt apă, atunci aceasta ar reprezenta un rezervor de trei ori mai mare decât toate oceanele de la suprafața Pământului, combinate.

„Dacă este sau nu reprezentativă această mostră pentru compoziția interioară a Pământului nu se știe încă, totuși”, a adăugat Jacobsen. ”Acum am descoperit dovezi ale unor topiri extinse dedesubtul Americii de Nord, la adâncimi ce corespund deshidratării ringwooditului, adică exact ceea ce se întâmpla în experimentele mele”.

sursa: http://www.iflscience.com/environment/huge-underground-ocean-discovered-towards-earths-core/Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Misteriosul Ichtios – un simbol creștin antic cu semnificații profunde

Creștinii timpurii foloseau multe simboluri secrete, iar unul dintre ele este cunoscut sub numele de Ichtios. Acest simbol vechi, care...

Închide