Un dispozitiv antic de detectare a cutremurelor

0

Personajul despre care vorbim este probabil unul dintre primii oameni de stiinta care au propus ideea ca Universul este infinit atat in spatiu cat si in timp. El era convins ca numarul de dimensiuni pe care nu le putem vedea cu ochiul liber este nelimitat. Este considerat un Leonardo da Vinci al estului. A adus contributii importante in astrologie in timpul Chinei antice, realizand 32 de lucrari in stiinte, literatura si filosofie, dintre care Ling Xian, un sumar al teoriilor astronomice din acele vremuri si Map of Ling Xian sunt lucrari astronomice.

Dintre multele inventii ale invatatului chinez Zhang Heng (A.D. 78 – 139), se afla si un instrument pentru testarea vanturilor si a miscarilor pamantului.

In 1703, Jean de Hautefeuille, un fizician francez, a creat primul seisomgraf modern. Acest aparat le-a dat cerecetatorilor oportunitatea de masura exact cutremurele. Totusi, trebuie sa ne aducem aminte, ca in multe alte cazuri, ca ceea ce a inventat de Hautefeuille a fost numai o redescoperire a unui aparat pe care anticii il cunosteau deja cu secole in urma.

Instrumentul a fost inventat in 132 dC si i s-a dat numele chinezesc de Houfeng Didong Yi – sau Didong Yi.

Instrumentul putea determina directia unui cutremur, contrar credintelor populare ale momentului. Zhang Heng mentiona ca miscarile seismice nu sunt semne ale razbunarii Cerului, ci dezastre naturale. De-a lugul timpului au existat multe neintelegeri intre intelepti in legatura cu principiile aplicate in cazul seismografului si cat de precis lucreaza acest instrument. Unii dintre acestia, proveniti din vest, chiar au insinuat ca acest instrument nu a existat niciodata.

In 2005, o echipa de arheologi, seisomologi si experti in ingineria mecanica de la Academia chineza de Stiinte, de la Muzeul National al Chinei si de la Administratia chineza a cutremurelor, a anuntat ca a creat o replica a instrumentului Didong Yi, primul seismograf din lume.

Dupa cum au declarat cercetatorii, replica este un „pas istoric” catre reconstructia completa.


„Ceea ce noi expunem aici este un aparat stiintific, nu o jucarie”, spune Tian Kai, curator principal la Muzeul Henan. „Daca am expune un seismograf ce nu se poate misca sau nu poate detecta cutremurele”, spune Tian, „nu numai ca ne-am pacali audienta, dar am arata iresponsabilitate fata de extraordinara noastra mostenire culturala”.

„Fiind o comoara a natiunii chineze, este extrem de interesant sa reconstruim Didong Yi, si numai pentru noi ci pentru intregul glob pamantesc”, spune Teg. „Daca nu reusim, va fi esecul nostru”.

Potrivit cartii Book of the Later Han (cunoscuta sub numele englezesc de History of the Later Han), un text istoric chinezesc ce acopera istoria dinastiei Han, din anul 6 pana in 189, instrumentul a fost distrus si nu a mai existat. Din izvoarele istorice aflam ca in anul 138 dC, seismograful a inregistrat cu acuratete momentul si directia cutremurului care a avut loc in Longxi Shire, la aproximativ 600 de kilometri de Luoyang, capitala Chinei din acel moment.


Oare seismograful a fost distrus in timpul cutremurului? Aparatul, care arata ca un soi de urna continand un pendul central, era confectionat de cupru extraordinar finisat si arata ca un vas decorat cu opt dragoni care tineau bile in gurile lor. Capetele dragonilor erau indreptate inspre cele opt directii, aratand estul, vestul, nordul, sudul nord-estul, sud-estul, nord-vestul si sud-vestul. Sub dragoni se aflau opt purcei de portelan, raspanditi de jur imprejurul vasului. Toti isi ridicau capetele si isi deschieau gurile in directia opusa gurilor dragonilor.

Partea interioara a seismografului a fost construita in mod ingenios: atunci cand avea loc un cutremur, miscarile acestuia stricau echilibrul instrumentului si activau un set de manere interioare. Apoi, unul dintre dragonii de bronz din exterior dadea drumul la bila de bronz pe care o tinea in gura. Bila cadea in gura unei broaste de portelan, facand un zgomot, aratand oamenilor care este directia din care proveneau undele seismice.

Bazate pe descrierile descoperite in biografia lu Zhang Heng, s-au facut mai multe incercari de a reconstrui acest aparat chinezes antic. Din pacate, nicio replica nu a reusit detecteze un cutremur.

Oare va veni si ziua in care un asemenea aparat va masura cu acuratete cutremurele?

Pana acum, din cate cunoastem, constructia seismografului era destul de simpla. Poate ca mai multe date istorice si analize de simulare vor conduce la reconstructia corecta a acestei parti antice de tehnologie.

sursa: 

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Oras antic al Leilor ajuns pe fundul Lacului celor o mie de insule

Exista multe secrete ascunse sub apa, insa nu se intampla de multe ori sa descoperim orase antice care au fost...

Închide