S-a descoperit o unealta veche de 1,8 milioane de ani

0

Mokhtar Saidin, director al Centrului pentru Cercetări Arheologice de la Universitatea din Malaezia, ţine în mână un artefact vechi de 1,8 milioane de ani în timpul unei conferinţe de presă ţinută pe Insula Penang, în Malaezia, joi, ianuarie 29, 2009. Arheologii malaezieni au descoperit ceea ce vineri au proclamat ca fiind cel mai vechi ciocan de piatră din lume.

Şapte ciocane au fost descoperite împreună cu alte unelte într-un sit unde s-au efectuat excavaţii în nordul Malaeziei, statul Perak, în iunie şi testele efectuate de un laborator din Tokio au indicat că vechimea lor este de 1,83 milioane de ani, spune Mokhtar Saidin, director al Centrului pentru Cercetări Arheologice de la Universitatea de Ştiinţe din Malaezia.

Grupul a oferit presei concluziile joi, iar alţi arheologi nu au apucat să examineze rezultatele.

„Este prima dată când obţinem asmenea dovezi (datând de) 1,83 milioane de ani,” spune Mokhtar, adăugând că cel mai vechi ciocan de până atunci are 1,6 milioane de ani şi provine din Africa.

Totuşi, alte unelte de cioplit, sau rămăşiţe umane, au fost descoperite în Africa şi sunt mult mai vechi, unele chiar de 4 milioane de ani, spune el.

Ciocanele de piatră au fost descoperite anul trecut în situl istoric de la Lenggong în nordul statului Perak, prins într-o rocă formată din meteoriţi, şi apoi a fost trimis la laboratorul japonez pentru datare.

„Am primit răspunsul de la Tokio acum două sptămâni, ce indica o vârstă de 1,83 milioane de ani, aşadar această descoperire demonstrează existenţa oamenilor acum 1,83 milioane de ani. Aceasta este cea mai veche dovadă a unei culturi din Paleolitic din Sudestul Asiei. Această nouă descoperire în Malaezia este mai veche decât cele din Georgia şi China, diferenţa e că am găsit unealta şi acum trebuie să căutăm rămăşiţele umane,” – Mokhtar Saidin

Mohktar spună că el crede că ciocanele erau folosite de homo erectus, o specie umană veche dispărută.

Pe plan mondial, cele mai vechi fosile sunt din Georgia (1,8 milioane de ani) şi China (între 1,7 şi 1,8 milioane de ani)

Cel mai vechi schelet descoperit vreodată în Malaezia este omul de 11,000 de ani din Perak, descoperit în 1991.

sursa:

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Influenta culorilor

“Acţiunea culorilor asupra fenomenelor vieţii este dovedită, iar folosirea lor este uşoară, gratuită şi fără pericol. De fapt, acesta este...

Închide