Pesteri descoperite sub Piramidele de la Gizeh – partea I

1

Find o echipa de arheologi formata numai din „egipteni” speram sa va aratam cu adevarat ceea ce este aici.

Ceva extrem de bizar se intampla la Gizeh atat sub piramide cat si in biroul doctorului Hawass. Chiar si scepticii cu privire la „Biblioteca din Atlantida” trebuie sa admita acum ca exista ceva maret ascuns. Este setul perfect de circumstante pentru cei care se ocupa de teoria conspiratiei – in special datorita faptului ca este anul 2012.

In august 2008 s-a descoperit un sistem de pesteri sub piramide. Cu siguranta aceasta este o stire foarte mare. Dar iata ce reactie prezinta doctor Hawass pe propriul lui website:

 

Cu siguranta Hawass se teme in sinea lui de o asemenea descoperire. Deci, de ce sa o nege? De ce sa incerce sa o ascunda? Are acest fapt legatura cu zidul care se construieste acum in jurul complexului de la Gizeh? Ce secrete nu vor sa aflam?

In interiorul lumii subterane de la Gizeh

In decembrie 2009, dupa ce a negat existenta lor, seful egiptologistilor, doctor Zahi Hawass a trebuit sa admita ca o echipa care facea excavari sub conducerea sa cerceteaza un mormant vechi care se afla in centrul pretentiilor in legatura cu asa zisa descoperire a unei lumi subterane aflata sub piramidele de la Gizeh.

Acesta este un anunt surprinzator din mai multe pucte de vedere, nu in ultimul rand din cauza faptului ca ”pretinsul” sistem de pesteri a fost deja explorat si fotografiat de catre scriitorul si exploratorul britanic Andrew Collins. In august 2008, Collins anunta ca a redescoperit una dintre intrarile catre un sistem de pesteri neexplorat intrand printr-un misterios mormant la cateva sute de metri vest de marea piramida. Poate ca modul in care Collins a descoperit intrarea in pestera este cel care cauzeaza controversa.

Alinierea celor trei piramide cu stelele din centura lui Orion (deasupra) nu este perfecta.

S-a facut observatia ca cele trei piramide de pe platou de la Gizeh per cumva necentrate. Acestea nu sunt dispuse pe o linie dreapta. Deoarece ne minunam de perfectiunea matematica a vechilor egipteni, acest fapt a ingrijorat cercetatorii. Asadar, in 1993, teoria lui Robert Bauval si Adrian Gilbert, din cartea Misterul lui Orion, in care au observat ca cele trei stele ale centurii lui Orion definesc imaginea in plan a piramidelor de la Gizeh, a fost primita fara prea mult entuziasm. Cu toate acestea, „teoria corelatiei lui Orion” a devenit cunoscuta.

Aliniamentul nu era perfect dar era destul de aproape de perfectiune pentru multi egiptologisti, cu exceptia lui Andrew Collins.


Alinierea cu „aripile” lui Cygnus (deasupra) este perfecta.

Collins a descoperit un alt grup de stele din constelatia Cygnus care se potriveau cu aceeasi perfectiune care a devenit pecetea egiptenilor. Suprapunand stelele din Cygnus peste cele trei piramide a putut observa ca una dintre stele, Deneb, nu era aliniata. Uitandu-se acolo unde trebuia sa fie ceva – o piramida sau un templu – nu a gasit nimic. Poate timpul o distrusese? Poate era ingropata? Sau poate era un semn ca exista altceva sub platou, ceva gata sa fie descoperit.

 

Collins a descoperit mai tarziu dovezi in memoriile vechi, de 200 de ani, ale diplomatului si exploratorului britanic Henry Salt. Salt scria cum, in 1817, el si exploratorul italian Giovanni Caviglia au studiat catacombele de la Gizeh pe o distanta de cateva sute de metri inainte de a ajunge intr-o camera foarte mare. Aceasta camera era legata cu alte trei camere de dimensiuni egale din care plecau diverse pasaje labirintice, unul dintre ele fiind explorate de catre italian, mai tarziu, pe o distanta de aproximativ 90 de metri.

Collins a decis sa caute aceste pesteri in zona unde steaua nemarcata a lui Cygnus s-ar alinia in relatie cu cele trei piramide. A descoperit o serie de catacombe exact cum le descrisese Henry Salt, dar nici urma de camere. Atunci, in momentul in care se pregatea sa plece de pe teren, Salt a observat o crapatura in zidul catacombei care in cele din urma avea sa deschida calea catre acest complex imens de retea de pesteri.

Entuziasmat de descoperirea lui momumentala, Collins a fugit imediat sa anunte autoritatile egiptene, asteptandu-se ca ei sa fie la fel de fericiti si incantati ca si el. Gresit!

De ce Cygnus X-1 este neobisnuit.La cateva sute de ani lumina distanta, langa inima constelatiei Cygnus, Lebada, doua stele sunt prinse intr-o imbratisare gravitationala. Una dintre stele este un supergigant albastru, cunoscut ca HDE226868. Este de aproximativ 30 de ori mai masiv decat soarele si de 400 de mii de ori mai stralucitor. Cealalta stea are masa de la 5 pana la 10 ori mai mare dacat soarele dar este extrem de mica. Obiectul trebuie sa fie miezul colapsat al unei stele. Masa sa este mult prea mare pentru a fi o pitica alba sau o stea neutronica, totusi, asa ca trebuie sa fie o gaura neagra – ramasitele unei stele ce candva era un supergigant.

Sistemul este denumit Cygnus X-1 si a fost identificat ca fiind prima sursa de raze X descoperita in constelatia Cygnus. Descoperita de catre satelitul Uhuru, la inceputul anilor ’70, a fost una dintre primele gauri negre suspectate.

Razele X provin dintr-un disc de gaz ce se roteste in spirala si intra in gaura neagra. Pe masura ce cele doua stele orbiteaza una in jurul celeilalte odata la fiecare 5.6 zile, atractia gravitationala a gaurii negre deformeaza supergigantul albastru catre ea. Din profil, supergigantul seamana cu un ou cu varful ascutit catre gaura neagra. Acest ou, insa, nu are suprafete netede. In schimb, gaz fierbinte curge dinspre stea catre gaura neagra. Gazul formeaza un disc lat care inconjoara gaura neagra. Frictiunea incalzeste gazul catre un miliard de grade sau mai mult, cauzand emiterea unor torente de raze X – destule cat sa prajeasca orice vietate pe milioane de kilometri.

Stralucirea razelor X, insa, nu este constanta, in schimb palpaie, lucru care dovedeste faptul ca pertea intunecata a sistemului binar este o gaura neagra. Gazul intra prin marginea exterioara a discului si apoi, in spirale din ce in ce mai aproape de stea. Daca centrul discului ar contine o stea normala, sau chiar o stea neutronica super densa, atunci discul ar fi fierbinte si stralucitor pe tot parcursul lui pana in centru, iar cele mai stralucitoare raze X ar proveni de acolo. Dar stralucirea razelor X dispare cu mult inafara centrului discului. Observatiile facute cu telescopul spatial Hubble arata ca, in regiunea centrala, ocazional, emite bule de gaz care sparg marginea interioara a discului si apoi intra in spirala in gaura neagra.

Aceste bule sunt accelerate aproape de viteza luminii, astfel incat ele inconjoara gaura neagra de sute de ori pe secunda. Acest fapt cauzeaza sistemul de raze X sa palpaie. Daca bulele de gaz ar fi orbitat un obiect mai mare, nu s-ar fi miscat atat de rapid, motiv pentru care viteza lor de revolutie extraordinar de mare este o alta dovada a faptului ca intunecatul companion este o gaura neagra.

Campul gravitational puternic al gaurii negre „deplaseaza catre rosu” energia emisa de acest gaz catre lungimi de unda din ce in ce mai lungi. In cele din urma, pe masura ce gazul se apropie de marginea gaurii negre, deplasarea catre rosu devine atat de puternica incat materialul dispare din vedere – chiar inainte de a se spirala in gaura neagra.


Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
O inventie de acum 100 de ani – Energie gratis – partea a II a

  Meyers a plănuit să construiască un turn de 60 m înălţime pe care să aşeze "Absorber"-ul (cum l-a numit)...

Închide