Pamantul si Luna au aceiasi sursa de apa

0

Cercetatorii folosesc un colector cu microprobe de ioni pentru a studia proportiile hidrogen-deuteriu in rocile lunare si de pe Pamant. Concluzia: apa de pe Luna nu provine de la comete ci era deja prezenta pe Pamant acum 4,5 miliarde de ani cand o coliziune gigantica a trimis material de pe Pamant pe Luna. Apa din interiorul mantalei Lunii provine de la meteoriti primitivi, aceeasi sursa avand-o si Pamantul. Noile descoperiri ridica asadar intrebari in legatura cu procesul prin care s-a format Luna.

Se crede ca Luna s-a format dintr-un disc de resturi atunci cand un obiect gigantic a lovit Pamantul acum 4,5 miliarde de ani. Cercetatorii au presupus de mult faptul ca de la un impact de aceasta magnitudine caldura formata ar face ca hidrogenul si alte elemente volatile sa fiarba in spatiu, ceea ce ar insemna ca Luna a fost complet uscata la inceput. Insa, recent, navetele NASA si noile cercetari din misiunile Apollo au demonstrat ca exista apa pe Luna, atat la suprafata cat si sub scoarta.

„Cea mai simpla explicatie in legatura cu ce am descoperit este ca exista apa pe proto-Pamant, in momentul giganticului impact”, spune Alberto Saal, profesor asociat la Geological Sciences din cadrul Brown University, autor principal al studiului. „O parte din apa a supravietuit impactului si asta este ceea ce vedem noi pe Luna”.

Pentru a descoperi originile apelor de pe Luna, Saal si colegii sai au studiat bucatile topite din mostrele aduse de catre misiunile Apollo. Acestea sunt mici bucati de sticla vulcanica incluse in cristale, numite olivine. Cristalele nu permit apei sa scape in timpul unei eruptii si permit cercetatorilor sa isi faca o idee in legatura cu interiorul Lunii.

Cercetarile din 2011, conduse de catre Erik Hauri, au aratat ca aceste bucati topite contin multa apa – atat de multa apa precum lava ce se formeaza pe Pamant, pe fundul oceanelor. Studiul a fost indreptat catre descoperirea originii acestei ape, iar pentru a afla acest lucru, cercetatorii au studiat compozitia izotopica a hidrogenului prins in aceste roci topite.

Folosind un multicolector Cameca NanoSIMS 50L, la Carnegie Institution of Washington, cercetatorii au masurat procentul de deuteriu in mostre comparativ cu procentul de hidrogen. Deuteriul este un izotop al hidrogenului ce contine un extra-neutron iar moleculele de apa ce provin din locuri diferite din sistemul solar, au procente diferite de deuteriu. In general, formatiunile mai apropiate de Soare au mai putin deuteriu decat cele ce s-au format mai departe.

Saal si colegii sai au descoperit ca procentul deuteriu/hidrogen din rocile topite era relativ mic si acelasi ca cel descoperit in meteoritii originari din centura de asteroizi de langa Jupiter, considerati ca fiind cele mai vechi obiecte din sistemul solar. Asta inseamna ca sursa de apa de pe Luna provine din meteoriti primitivi si nu din comete dupa cum au crezut cercetatorii. Cometele, ca si meteoritii, se stie ca transporta apa, insa majoritatea cometelor se formeaza la marginea sistemului solar, intr-o zona numita Norul Oort. Pentru ca ele sunt formate atat de departe de soare, au un raport mare deuteriu/hidrogen – mult mai mare decat cel din interiorul Lunii, de unde provine mostra din acest studiu.

Studii recente au descoperit ca aproximativ 98% din apa de pe Pamant provine din meteoriti primitivi, ceea ce sugereaza o sursa comuna de apa pentru Pamant si Luna. Cel mai simplu mod in care se poate explica acest fapt este ca apa era deja prezenta pe Pamant si a fost transferata pe Luna.

Descoperirea nu este neaparat in contradictie cu ideea ca Luna s-a format printr-un impact gigantic cu Pamantul timpuriu, insa prezinta o problema. Daca Luna este formata din material provenit de pe Pamant, este normal ca apa din ambele corpuri sa aiba o sursa comuna. Totusi, exista intrebarea in legatura cu modul in care apa a reusit sa supravietuiasca unei coluziuni atat de violente.

„Impactul, cumva nu a facut ca toata apa sa se piarda”, spune Saal. „Dar nu cunoastem despre ce proces ar putea fi vorba”.

Cercetatorii spun ca exista cateva procese importante pe care nu le intelegem inca in legatura cu modul in care planetele si satelitii se formeaza.

„Studiile noastre sugereaza ca pana si elemente puternic volatile este posibil sa nu dispara in cadrul unui impact gigantic”, spune Van Orman. „Trebuie sa ne reintoarcem la planseta de proiectare si sa descoperim mai mult in legatura cu impacturile gigantice si de asemenea, trebuie sa facem un inventar al elementelor volatile de pe Luna”.

sursa: http://www.sciencedaily.com/releases/2013/05/130509142054.htmAflă cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Serile Noului Pamant – 22.05.2013 – CAUZALITATEA – De ce suntem aici si acum?

Draga trecator prin viata, prieten si co-creator al imaginii realitatii si al Constientului Colectiv, haide sa privim o clipa catre...

Închide