O lume uriașă HD 131399Ab cu trei sori

0

O echipă de astronomi de la the University of Arizona a descoperit o planetă HD 131399Ab, cu trei sori. Astronomii care au folosit un sistem de imagistică direct spun că planeta este o noutate – una care, de departe, are cea mai largă orbită într-un sistem multi-solar.

Această lume îndepărtată are fie lumină constantă de la cei trei sori, fie un triplu-răsărit și un triplu-apus în fiecare zi în funcție de sezon (care ține cu mult peste media de viață umană).

planet3suns1

O imagine creată pe computer a sistemului  HD 131399 din apropierea giganticei planete ce orbitează sistemul. Planeta este cunoscută sub numele de HD 131399Ab, apărând în colțul din stânga jos. Imagine: European Southern Observatory/L. Calçada

Planeta HD 131399Ab se află la 340 de ani lumină de Pământ în constelația Centaur, având o vârstă estimată la 16 milioane de ani, fiind una dintre cele mai tinere exoplanete descoperite până acum. Cu o temperatură de 580 grade Celsius și având o masă estimată la de patru ori masa lui Jupiter, aceasta este una dintre cele mai interesante și mai puțin masive exoplanete descoperite până acum.

“HD 131399Ab este una dintre puținele exoplanete care au fost fotografiate direct, fiind prima și dintr-o sonfigurație atât de dinamică”, spune Daniel Apai, profesor asistent de Astronomie și Științe planetare de la the University of Arizona, într-o declarație publică.

Conform declarațiilor lui Kevin Wagner, cel care a descoperit planeta HD 131399Ab, ”pentru aproximativ jumătate din orbita planetei, ce durează 550 de ani pământeni, sunt trei stele vizibile pe cer, cele două mai slab strălucitoare fiind mereu mult mai apropiate una de cealaltă, mișcându-se într-o aparentă seprare față de cea mai strălucitoare stea dintre cele trei.”

“Pentru aproape întregul an planetar, stelele apar apropiate, oferind o imagine familiară cu zonă de noapte și zonă de zi și cu niște unice triple-apusuri și răsărituri în fiecare zi. Pe măsură ce planeta orbitează iar stelele se îndepărtează una de celaaltă în fiecare zi, ele ajung într-un punct în care răsăritul uneia corespunde cu apusul celeilalte – moment din care planeta este aproape constant inundată în lumină, pentru aproximativ un sfert din orbita sa, sau aproximativ 140 de ani pământești”, explică Wagner.

Astronomii propun următorul scenariu:

În centrul sistemului este o stea estimată la 80% mai masivă decât Soarele și este orbitată atât de HD 131399A dar și de celelalte două stele, B și C, la aproximativ 300 AU (un AU înseamnă distanța medie dintre Pământ și Soare). Tot timpul B și C se rotesc una în jurul celeilalte ca un titirez, separate fiind de o distanță egală cu distanța dintre Soare și Saturn.

În acest scenariu, planeta HD 131399Ab se învârte în jurul stelei centrale, A, într-o orbită de două ori mai mare decât cu cea a planetei Pluto și la o treime din distanța dintre stele.

“Dacă planeta ar fi fost mai îndepărtată de steaua masivă în sistem, aceasta ar fi fost aruncată în afara sistemului”, explică Apai. ”Simulările noastre pe computer au arătat că această orbită poate fi stabilă, însă dacă lucrurile se schimbă puțin, sistemul poate deveni extrem de instabil.”

“Nu ne este încă foarte clar cum a ajuns planeta într-o orbită atât de largă și încă nu putem spune ce înseamnă pentru înțelegerea pe care o avem despre sistemele planetare, dar în mod definitiv putem spune că există o varietate de sisteme posibile mult mai mare decât ne-am imaginat”, a declarat Wagner. ”Ceea ce știm este faptul că planetele din sistemele multi-stelare sunt mult mai puțin explorate, dar că există posibilitatea să fie la fel de multe ca în cazul sistemelor cu o singură stea”.

Planeta a fost descoperită cu instrumentul SPHERE, instalat la the Very Large Telescope, operat de European Southern Observatory de la Cerro Paranal, în deșertul Atacama din nordul Chile.

sursa: Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Arta de a cere și de a primi ce ne dorim

Nu de puţine ori ne intersectăm în viaţă cu un cuvânt ce a căpătat conotaţii aproape strict religioase: rugăciunea. Unii...

Închide