Modele actuale ale găurilor negre este pus sub semnul întrebării

0

Astronomi de la the University of Florida și de la the University of Texas din San Antonio, au făcut observații asupra câmpului magnetic al unei găuri negre din interiorul Căii Lactee, la mai multe lungimi de undă.

Obiectul acestui studiu este gaura neagră numită V404 Cygni (un sistem binar de microquasari), situat în .constelația Cygnus (Lebăda), aflată la o distanță de aproximativ 7.800 de ani lumină. V404 Cygnus are aproape de 10 ori masa Soarelui nostru.

Cu toate acestea, câmpul său magnetic este mult mai slab decât se credea anterior.

O gaură neagră este un loc în spațiu unde gravitația este atât de puternică încât nici lumina nu poate scăpa. Găurile negre se formează de obicei atunci când explodează o stea masivă, iar rămășițele miezului colapsează sub forța uriașă a gravitației.

“Pământul, la fel ca multe alte planete și stele, are un câmp magnetic ce se întinde de la Polul Nord, înconjoară întreaga planetă și apoi intră la loc în Polul Sud. Acesta există pentru că Pământul are un miez fierbinte din fier topit”, spune Chris Packham, profesor asociat de fizică și astronomie la The University of Texas din San Antonio (UTSA).

“Acest flux crează curenți electrici ce formează câmpul magnetic. O gaură neagră are un câmp magnetic pentru că acesta s-a format din rămîșițele unei stele ce a explodat”.

Discul luminos din jurul găurii negre al sistemului binar V404 Cygni

Există și o cercetare anterioară efectuată asupra găurii negre V404 Cygni de către the University of Florida ce a arătat că aceasta are un câmp magnetic mult mai slab decât prezic modelele existente de găuri negre.

“Avem nevoie să înțelegem găurile negre în general”, a declarat Packham.

“Dacă ne întoarcem către primele momente ale Universului, imediat după Big Bang, se pare că există o corelație puternică între găurile negre și galaxii.

“Se pare că nașterea și evoluția găurilor negre și ale galaxiilor, a insulelor noastre cosmice, sunt în mod intim legate. Rezultatele sunt surprinzătoare și încă încercăm să rezolvăm misterul”.

sursa: http://www.utsa.edu/today/2018/01/story/Blackholes.htmlAflă cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Punctul de lumină

Nimic nu ți-l arată. Mintea nu are cum să înțeleagă asta. Nu îl poți simți. Nu ai cum să îl...

Închide