Anomalia din Atlanticul de Sud – ar putea fi găurile negre de pe Pământ portaluri către alte Universuri?

0

Găurile negre sunt obiecte ciudate pe care le întâlnim în spațiu. Ele nu sunt doar misterioase și extrem de fascinante pentru astronomi, dar și niște forțe extraordinare.

O gaură neagră este un loc în spațiu unde gravitația este atât de puternică încât nici lumina nu poate scăpa.

Gravitația este atât de puternică din cauză că materia a fost înghesuită într-un spațiu extrem de mic. Acest fenomen poate avea loc atunci când o stea moare.

Pentru că lumina nu poate ieși, oamenii nu pot vedea găurile negre. Ele sunt invizibile. Motivul pentru care putem știi despre existența găurilor negre este din cauza telescoapelor care au instrumente speciale ce pot descoperi găurile negre. Uneltele speciale pot vedea cum stelele care sunt apropiate de găurile negre se comportă diferit față de alte stele.

Și atunci care este conexiunea dintre Anomalia din Atlanticul de Sud și găurile negre?

Anomalia din Atlanticul de Sud (SAA) se referă la zona unde radiația Van Allen din interiorul Pământului devine foarte apropiată de suprafața Pământului. Acest fapt conduce la o creștere a fluxului de particule energetice în această regiune și expune sateliții de pe orbită la niveluri de radiație mai mari decât în mod normal. Efectul este cauzat de non-concentricitatea Pământului și a polilor săi magnetici, iar SAA este regiunea din apropierea Pământului unde câmpul magnetic al Pământului este cel mai slab.

Forma SAA se schimbă de-a lungul timpului.

Anomalia din Atlanticul de Sud

Anomalia din Atlanticul de Sud are o mare semnificație pentru sateliții astronomici și pentru alte navete spațiale ce orbitează Pământul la câteva sute de kilometri altitudine; aceste orbite trec sateliții prin anomalie periodic, expunându-i la radiații puternice câteva minute, cauzate de protonii captivi în Centura de radiații Van Allen, de fiecare dată.

După cum a fost descris și în articolul din Technology Review, vortexurile care se pot forma în apă sunt o imagine obișnuită. Edgar Allan Poe a descris un asemenea vârtej în povestea sa ”A Descent into a Maelstrom”, pe care l-a publicat în 1841:

”Marginea vârtejului era reprezentată de o centură largă de bule strălucitoare; însă nicio picătură din aceasta nu a picat în gura terifiantei pâlnii…”

În acest pasaj, Poe descrie una dintre caracteristicile cruciale ale acestor corpuri rotitoare de fluid: și anume că pot fi văzute ca niște insule coerente într-o curgere incoerentă.
Astfel, ele sunt în mod esențial independente de mediul lor, înconjurate de o aparentă impenetrabilă limită și fără nicio picătură de lichid care să scape.

Dacă te gândești că această descriere are o asemănare oarecare cu o descrierea unei găuri negre, ai dreptate.

Haller și Beron-Vera așează această similaritate în normalitate, descriind comportamentul vârtejurilor din fluidele turbulente folosind aceiași matematică ce este folosită la descrierea găurilor negre.

Haller și Beron-Vera continuă prin a arăta că limita oricărui vortex dintr-un fluid turbulent conține o singularitate, exact ca în cazul găurilor negre astro-fizice.

Acest element este important pentru implicațiile studiului fluidelor și pentru identificarea vortexurilor, care altfel sunt greu de definit și identificat.

În acest caz, este doar o chestiune de căuta singularitatea și limita care o înconjoară.

Iar acest lucru este exact ce Haller și Beron-Vera au făcut cu modelele curenților din Oceanul INdian și din Atlanticul de Sud. Un fenomen bine cunoscut în această parte a lumii se numește scurgerea Agulhas, care provine de la curentul Agulhas din Oceanul Indian.

“La capătul sudic al curentului, limita acestuia se întoarce asupra sie însăși, creând un nod care ocazional se rupe eliberează inele Agulhas în Atlanticul de Sud”, a declarat ei.

Vârtejurile de pe planeta noastră sunt similare cu găurile negre

Ei au folosit imagini prin satelit ale Oceanului Atlantic de Sud obținute între noiembrie 2006 și febraurie 2007 pentru a căuta vârtejuri, folosind un set de calcule simple ce pot identifica analoagele lor, găurile negre.

În această perioadă de trei luni ei au descoperit opt candidați, dintre care doi s-au dovedit a fi analogi ai găurilor negre, conținând sfere de fotoni. ”Am descoperit centuri excepțional de coerente în Atlanticul de Sud, umplute cu analogi ai sferelor de fotoni din jurul găurilor negre”, concluzionează ei.

Este un rezultat interesant ce ar putea avea implicații semnificative asupra înțelegerii noastre a felului în care curenții oceanici transportă materiale. Deoarece orice intră în aceste găuri negre nu poate ieși, acestea ar trebui să păstreze orice murdărie sau gunoi, ulei sau apa însăși, mutând-o coerent pe distanțe mari. ”Dincolo de echivalențele matematice, există și niște motive ce ne pot ajuta să privim coerent… fuioarele ca pe niște găuri negre”, spun Haller și Beron-Vera.

Munca acestora aduce la lumină posibilitatea ca analoagele găurilor negre să aibă loc în ale situații, cum ar fi uraganele și nu doar pe Pământ. Gândind în acest fel, Marea pată roșie de pe Jupiter ar putea fi cea mai faimoasă gaură neagră din Sistemul Solar”.

O posibilitate fascinantă este că asemenea vortexuri remarcabile ar putea fi porți către lumi paralele sau alte dimensiuni…

Scris de Cynthia McKanzie – Editor MessageToEagle.com

sursa: http://www.messagetoeagle.com/south-atlantic-anomaly-black-holes-earth-portals-parallel-universes/Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Oceanele se scufundă: ele sunt consumate de Pământ

Oceanele sunt mereu în curgere, apa curgând din interiorul și în interiorul mantalei Pământului. Procesul, cunoscut sub numele de ciclul...

Închide