SCARA PENROSE

0

În lumea percepţiilor senzoriale, vizualul are cea mai mare pondere în construcţia a ceea noi numim acel întreg, Gestahlt-ul lumii noastre înconjurătoare. Este pecetea pe care aşezăm celelalte informaţii senzoriale pentru a ne „imagina” lumea înconjurătoare. Şi de ce spun asta? Şi ce legătură are cu conceptul numit Scara Penrose (după numele celui care a definit-o, o imagine bidimensională care mimează o lume tridimensională neeuclidiană, un miraj, un gambit imposibil de rezolvat atunci când îl proiectezi în tridimensional şi schimbi punctul de fugă sau de privire)? Are toate legături pe care noi cognitiv, le putem face la nivelul mentalului, interpretând ceea ce numim realitate. Să izolăm vizualul de ceilalţi senzori şi să pornim pe drumul construcţiei imaginii la nivelul creierului şi apoi la înţelegerea a ceea ce vedem. Ochiul primeşte în prezenţa luminii o parte din radiaţia incidentă a acesteia cu obiectele intersectate, stimulând celulele foto-sensibile ale fundului retinei şi apoi – şi aici este partea cea mai interesantă pentru că ne aduce puţin mai aproape de esenţa postului de azi – prin intermediul nervului optic ce transmite la creier în zona occipitală, fiecare ochi trimiţănd imaginea lui unică, puţin diferită de cealaltă. Probabil că ştii despre imaginile stereografice, dacă nu sunt multe explicaţii destul de clare şi la obiect despre fenomen, practic fiind modul în care primirea celor două imagini foarte puţin diferite conduc la compunerea la nivelul scoarţei cerebrale a unei imagini tridimensionale. Ce este foarte importantz de reţinut este faptul că noi vedem fizic cu creierul, e o interpretare a unor stimuli luminoşi la nivelul creierului şi nicidecum o oglindire a ceea ce este de fapt. Oamenii cu deficienţe de vedere (discromaţi, astigmaţi, sau chiar ş icei care au hipermetropie sau miopie) de fapt au o deficienţă la nivelul aparatului senzorial şi atunci creierul interpretează într-un alt mod, nu neapărat greşit, realitatea. Mai mult decât atât cred că fiecare dintre voi cunoaşte cazul câte unui pictor orb, ceea ce ne demonstrează din plin că ceea ce noi numim vedere e de fapt mică parte din realitatea vizuală (pentru exemplificare urmăriţi următorul film:

 

Am ales filmuleţul de mai sus pentru a demonstra fără drept de replică faptul că ceea ce noi numim realitate e o interpretare a sistemului nostru corporal şi are legătură cu modul înm care percepem, modul cum înţelegem şi modul cum simţim. Mai mult decât atât, faptul că un pictor orb foloseşte acele zone ale creierului care sunt legate de nervul optic şi de activitatea vizuală demonstrează fără doar şi poate că acele zone ale creierului traduc impulsuri provenite din mai multe surse şi că se leagă şi de zona imginaţiei şi de structurile subtile ale omului.

http://robertjrgraham.com/2012/05/05/incremental-mindfulness/

O structură foarte importantă în percepţia vizuală este chakra ajna, situată undeva pe frunte, între sprâncene formân un triunghi echilateral cu ochii. Acest plex energetic este legat direct de glanda pineală din cap, care în interior are nişte structuri celulare asemănătoare celor foto-sensibile ale ochiului. Mai mult decât atât, acestea sunt mult mai sensibile la lumină, de aceea stratul luminos care ajunge aici tot ca traducere a unor impulsuri vibraţionale, este de o vibraţie mult mai înaltă inaccesibilă aparatului vizual clasic. Dacă privim obiectiv spectrul de manifestare al materiei fizice observăm imediat plaja foarte îngustă pe care ochii noştri o pot decela. În rest sunt radiaţii ale cărăr lungimi de undă nu ajung în senzorii corpului fizic, ci mai sus, în zoneşe invizibile, de aceiaşi frecvenţă cu lungimea de undă a respectivei radiaţii. Şi dacă analizăm puţin mai în amănunt emisiile bio-energetice, sau radiaţia corpurilor subtile ale omului (corp astral, corp mental, corp cauzal etc. şi chiar corp eteric şi fizic) putem urmări aceiaşi scară ascendentă de vibraţii, de lungimi de undă bio-electro-magnetică de data aceasta, fiecare interval urmărin intervalul de vibraţie al manifestării fiecărei structuri. Acestea sunt interacţiuni care au loc tot timpul, contează să fim conştieţi de ele, să le punem în normal şi atunci se pot „simţi” şi înţelege. Conştientizându-le, le facem să se manifeste şi să le putem şi controla sau mai bine spus să luăm parte activ în manifestarea lor.

O altă componentă foarte importantă în percepţie este scara umană. Aceasta a fost aleasă întocmai pentru a păstra această iluzie a solidităţii şi a nemişcării, pentru că sunt câţiva paşi de o imăportanţă majoră în conştientizare, pe care trebuie să îi facem cu toţii. Şi am să fac două salturi pentru exemplificare: mai întâi, dacă poţi imaginează-te la dimensiunea unui atom şi apoi pune silueta ta lângă acel atom şi spune-mi ce vezi… dacă suprapui şi o axă temporală total decalată (adică o viaţă a acelui atom la nivelul milisecundelor, timp în care întregul tău fizic, pentru că deocamdată vorbim de materialul palpabil, nu se mişcă) a celor două entităţi implicate în percepţie ai o primă idee despre cum vizualizăm noi lumea înconjurătoare. Partea cea mai interesantă este însă faptul că aceste realităţi sunt simultane, ele există amândouă datorită conştienţei celor două entităţi prezente în fluxul temporal, legate fiind de matricea energetică a universului fizic. Cel de-a l doilea salt am să îl fac tot în jos (deşi putem face şi salturile inverse, în mai sus, mai complicat, dar acolo raţionamentele simple trebuie înlocuite de filosofii complicate şi de algoritmi complecşi pentru extrapolare) în dimensiunea 2D. Dacă ai fii o entitate 2D, aflată într-un plan bi-dimensional, ce s-ar întâpla dacă tu, entitate 3D ai interacţiona cu planu l inferior dimensional. Efectele nu pot fi decât două: ori prezenţa ta acolo va fi o catastrofă pentru planul 2d, încercarea ta de a intra ducând lşa ruperea foiţei fără grosime a dimensiunii inferioare, ori la o înţelegere greşită a entităţii din planul 2D asupra a ceea ce vede. Încearcă să te imaginezi ieşind din acel plan: îţi trebuie credinţă, voinţă şi putere, toate trei fiind atribute ce se pot identifica la desfacerea pe bucăţi a iubirii.

http://local.content.compendiumblog.com/uploads/user/2af9dc1d-8541-42e4-a91f-6aaf97caf33a/4844a17e-a4fb-4018-9d3a-31dc846044ee/Visible%20spectrum.jpg

Putem iată, dacă trasăm o paralelă la percepţia vizuală, unde în afara stimului vizual mai participă şi alte structuri (în esenţă toate participă interactiv la crearea realităţii, chiar şi în separarea pe care noi am trasat-o mental în dreptul spectrului vizual) să înţelegem faptul că atunci când conştientizezi adevăratul potenţial al omului (chiar şi numai la nivel de primire şi analiză senzorială) îl poţi şi manifesta. Un paradox vizual cum este Scara Penrose este cel mai bun exemplu pentru relevarea iluziei, Maya cum i-a fost spus. Dar întotdeauna trebuie făcută completarea necesară pentru a nu dezechilibra partea fizică şi mentală tocmai când ajungi la o înţelegere atât de frumoasă şi complexă a lumii. Păstrează ceea ce ştii, ce ai învăţat, ce cunoşti ştiinţific şi adaugă la aceste lucruri ceea ce descoperi cu simţurile, experimentând şi apoi ce intuieşti şi prin orice mod crezi că poţi percepe realitatea din jurul tău. Aşează-te (vizualizându-te) pe scara aceasta imposibilă, precum Moebiusul, şi încearcă să urci treptele. Vezi cum te simţi, încearcă să îi dai un sens de urcare şi unul de coborâre şi apoi schimbă perspectiva. Încearcă să construieşti o machetă din hartie sau carton ca să te ajuţi în proces, pentru cei mici va fi un minunat exerciţiu de decupaj şi lipit.

Există o singură abordare posibilă: să accepţi, chiar şi în ciuda a ceea ce vezi că undeva, într-un univers paralel (al lui Lobacevschi sau al lui Riemann şi ale lor geometrii neeuclidiene), această construcţi stă în picioare şi se poate realiza, pentru că în realitate aşa şi este, noi suntem (ca sacara a Universului) la nivelul cel mai mic al corpului lui Dumnezeu, mai mici decât neutrino, mai mici decâr micul. Dar în acelaşi timp să cauţi un răspuns, să vezi cu toate aparatele senzoriale, mentale şi supra-senzoriale să înţelegi adevărul, să cunoşti esenţa acelor lucruri.

Depinde de tine cum vezi lumea, cu ce ochi o priveşti şi întotdeauna trebuie să ştii că, din cauza faptului că sunt oglinda sufletului, înttdeauna lumea se va oglindi în tine prin prisma a ceea ce crezi despre lume. Eşti o sferă perfectă, dar planul pe care te aşezi, acela fiind conştiinţa ta (iar punctul de tangenţă este locul prin care primeşti şi eşti în contact cu lunmea încojurătoare, efectiv asta este) trebuie să fie perfect orizontal, adică să fii în acelaşi timp echilibrat pe toate cele trei planuri, oricare exces în oricare din ele ducând la schimbarea punctului de gravitaţie şi automat la schimbarea realităţii pentru găsirea acelui loc în care nu mai trebuie să te mişti aparent haotic în toate părţile. Să fii echilibru fizic – menatl – spiritual. Să fii o sferă nemişcată, al cărei interior fierbe de viaţă şi intenţii pozitive. Să te mişti sub imboldul propriei voinţe şi nu ca reacţie la mişcarea unuia dintre cele trei planuri. Pentru că altfel te vei regăsi încercând să urci pe scara Penrose, căutând finalul acesteia.

E doar în tine, acolo vei găsi cheia!

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
CRISTALOTERAPIA SI CHAKRELE – prima parte

Pentru că recent vorbeam despre Cristaloterapie într-un post aici pe NoulPământ în care am punctat câteva dintre intersecţiile primare pe...

Închide