BIOCOMUNICAŢIA: Dialog fără cuvinte (I)

3

Cândva, în ”negura vremii” (improprie metaforă, ar suna mai potrivit ”în lumina clară a unei vremi apuse”), pe când cuvintele erau încă nenăscute, întregul viu comunica în plan subtil, făcea schimb de informaţii prin câmpuri energetice. Au ”apărut” cuvintele şi, treptat, au pus monopol pe specia umană, fracturându-i comunicarea naturală cu celelalte specii. Aşa am ajuns, oare, aproape izolaţi în univers? Nemaiştiind să ascultăm ce ne spun şi îşi spun animalele, plantele, protozoarele, îngerii?

CUVÂNTUL – BARIERA DINTRE NOI ŞI RESTUL VIULUI

Aşa am ajuns eu, una, să mă întreb cum se face că Tina, Zoro, Triptilici înţeleg tot ce le spun eu. Dovada: fac tot ce le cer. Când au chef. Când nu au, tot îmi trimit un semnal – dau din coadă alene (”Am auzit, nu sunt surd, dar…”) sau îmi aruncă privirea aceea de câine oropsit. Eu, în schimb, habar nu am ce vor ei să-mi spună, când mă privesc trist şi stau cu urechile pleoştite. ”De ce nu aveţi voi grai, să spuneţi ce vă doare?!”. Evident, ei îmi spun. Eu nu înţeleg!

Există oameni asemenea mie, iubitori de animale, care stau de vorbă în mod obişnuit cu ele. La propriu. Fără cuvinte. Într-un limbaj universal la care eu se vede că nu am acces, oricât de mult îmi iubesc animăluţele. Dragostea nu este de ajuns… La acest capitol – comunicarea -, Tina, Zoro şi Max sunt mult mai evoluaţi decât mine. Pentru că nu au avut ghinionul, ca specie, să ”descopere” cuvintele, ca formă ”superioară şi mult mai eficientă de comunicare”. Comunică, neam de neamul lor, doar prin câmp energetic. Au acces la informaţiile transmise de biocâmpul meu. Dar reciproca nu este valabilă. Frustrant, pentru mine, ca individ şi ca specie!
”Ei sunt oricum mai deştepţi decât noi!” – mă consolează o voce din cercul meu de iubitori de animale. Categoric, sunt. Cel puţin în sensul celor spuse mai sus.

ÎNAPOI LA BIOCOMUNICAŢIE!

Se poate? Mai este cale de întors? Categoric, da!

”De la formele cele mai simple, primare, până la formele cele mai dezvoltate de viaţă, de la protozoare până la om, întreaga lume vie comunică” – ne linişteşte prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, în ”Fizica viului”.

Posibilitatea de a comunica – de a emite, recepţiona şi prelucra informaţii – ţine de însăşi esenţa viului, subliniază profesorul. Ea funcţionează la nivelul întregii lumi vii, indiferent de treapta filogenetică, indiferent de nivelul de dezvoltare a sistemului nervos. Teoretic, am putea comunica şi cu o amoebă, darămite cu animalele din casa noastră! Practic, însă, nu putem. Pentru că ”tot ceea ce este viu emite şi recepţionează informaţii pe un cod specific, probabil, fiecărei specii sau propriu chiar întregii lumi vii”. Or, noi am rătăcit cheia acestui cod, acestui limbaj universal prin care conversam, cândva, cu orice vieţuitoare

LIMITELE ŞI NAIVITĂŢILE ŞTIINŢEI

”Se admite, în general, că nu este demonstrată o altă cale naturală de obţinere a informaţiilor în afara celor constituite de organele de simţ. Este însă aceasta realitatea? Şi dacă nu, de ce sunt contestate alte modalităţi de transmitere a informaţiilor în lumea vie?”

Pentru a obţine răspunsul, profesorul Constantin-Dulcan rememorează un experiment din vara anului 1976: un grup de specialişti în neurofiziologie, electronică şi cibernetică a comunicat mental cu un subiect, trimiţându-i mesaje (cuvinte, fraze, ordine de acţiune) pe care acesta le-a recepţionat aproape perfect. Un caz real de telepatie – fenomenul atât de controversat, ”pe baze ştiinţifice”, al transmiterii de informaţii de la un creier la altul, pe alte căi decât cele obişnuite.

TELEPATIA: ”AFECŢIUNE LA DISTANŢĂ”

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte cu circumspecţie telepatia: ”Fenomen psihologic (neacceptat de ştiinţă) de transmitere a gândurilor şi sentimentelor la distanţă, fără mijlocirea organelor de simţ obişnuite”. Atotputernicele, exclusivistele organe de simţ!
Eu rezonez mult mai bine cu definiţia profesorului Dulcan:

”Termenul de telepatie înseamnă afecţiune la distanţă”. Iar sinonimele sale perfecte sunt ”biocomunicaţia” şi ”transferul de informaţie biologică”.

GÂNDUL: TRANSFER DE ENERGIE

Orice intenţie, orice dorinţă de acţiune se materializează ”ţesând” un câmp energetic în spaţiul care ne înconjoară. Acesta este şi mecanismul telepatiei: o informaţie elaborată în creierul emiţătorului este transmisă receptorului. Vehiculul ei este câmpul energetic (emis de toate organismele vii).

Aşa cum schimbul verbal de informaţie înseamnă, de fapt, transfer de energie, şi gândul apare ca o forţă materială, un câmp energetic purtător de informaţie.

”Un simplu gând, mărturisit numai nouă înşine, poate, în anumite împrejurări deci, să provoace o acţiune prin receptarea sa de către un alt creier!”.

”Fermentat” în subconştient – antecamera conştienţei -, acest ”prelimbaj” a constituit (şi constituie, dincolo de limitele înţelegerii noastre scientiste) limbajul universal, nemediat de cuvinte, prin care comunică toate fiinţele, de la celule izolate şi plante, până la informaţia mentală care precede cuvântul.

   (Citește aici partea a II-a)

Licenţa Creative Commons
„BIOCOMUNICAŢIA: Dialog fără cuvinte” de noulpamant.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

3 comentarii

  1. De multe ori, si eu mi-am pus intrebarea „de ce catelusa mea intelege ce ii spun, imi stie limba, iar eu nu ii stiu limbajul ei?”
    Si ma intrebam „oare oamenii sunt mai inteligenti decat animalele?” Din moment ce ei invata limbajul nostru dar noi nu suntem capabili sa invatam limbajul lor, suntem noi oare mai evoluati?

  2. cuvintele au fost date ca sa ne putem ascunde in spatele lor si erau unii ca surdomutii incapabili sa receptioneze mesajele si uite asa vorbim mai toata lumea

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Meditatia de iubire-compasiune

O forma din ce in ce mai populara de meditatie este meditatia iubirii-compasiunii (MIC), practica de a iti ura tie...

Închide