Ce se intampla cand mori? Dovezile sugereaza ca timpul pur si simplu se restarteaza

1

Ce se intampla cu adevarat atunci cand murim? Putrezim in pamant, sau mergem in Rai (sau Iad, daca am fost rai)? Experimentele sugereaza faptul ca raspunsul la aceasta intrebare este mult mai simplu decat ne-am gandit noi vreodata. Fara substanta constiintei care tine toate lucrurile la un loc, timpul, pur si simplu se restarteaza.

Misterul vietii si al mortii nu poate fi examinat vizitand Insulele Galapagos sau uitandu-ne printr-un microscop. Acesta este mult mai profund si ne implica pe noi insine. Ne trezim in prezent. Exista niste trepte sub noi si se pare ca noi le-am urcat; exista trepte si deasupra noastra, trepte care merg inainte, in necunoscutul viitorului. Insa mintea noastra sta la usa prin care am intrat si ne ofera amintirile cu ajutorul carora ne traim fiecare zi. Totul este ordonat si previzibil. Suntem ca un cuc dintr-un ceas care apare de dincolo de usa in fiecare dimineata. Ne incipuim ca exista un mecanism de ceas pus in miscare odata cu inceputul timpului.

What Happens When You Die? Evidence Suggests Time Simply Reboots

Insa daca eliminam totul din spatiu, ce ramane? Nimic. Acelasi lucru poate fi aplicat si in cazul timpului – nu il poti pune intr-un castron. Nu poti vedea prin osul care inconjoara creierul (tot ceea ce experimentezi este informatia din creier). Biocentrismul ne spune ca spatiul si timpul nu sunt obiecte – ele sunt instrumentele mintii pentru a pune totul la un loc. Eram destul de tanar cand am realizat ca exista ceva de neexplicat in legatura cu viata, ceva ce pur si simplu nu puteam sa inteleg. Am invatat acest lucru de la unul dintre ultimii fierari din New Engand, atunci cand, copil fiind, incercam sa prind o marmota in curtea acestuia. Deasupra atelierului acestuia, un capac de cos a inceput sa se roteasca si sa scartie, sa uruie. Intr-o zi, fierarul a iesit afara cu o pusca in mana si a impuscat acel capac, distrugandu-l. M-am gandit ca  nu as vrea sa ma prinda, dar cu toate acestea aveam scopul meu.

Vagauna marmotei era atat de aproape de atelierul domnului O’Donnell incat putea auzi zgomotul foalelor dinauntru. M-am tarat prin iarba inalta, deranjand din cand in cand cate o lacusta sau un fluturas. Dupa ce am asezat o noua capcana metalica achizitionata de la magazinul din localitate, am luat un bolovan si am inceput sa lovesc pamantul cu el. Cand mi-am ridicat rivirea, l-am vazut pe domnul O’Donnell holbandu-se la mine. Nu am spus nimic, incercand sa ma abtin din a plange. „Da-mi capacana aceea baiete”, a spus el, „si vino cu mine.”

L-am urmat in atelier, care era plin ochi de unelte si forje de diferite forme, multe atarnate de tavan. Dupa ce a pornit forja, domnul O’Donnell a aruncat micuta capcana in carbunii incinsi, iar sub aceasta a aparut o mica flama, care a devenit tot mai mare, pana cand a pornit o mare flacara. „Lucrul acesta poate rani cainii, ba chiar si copiii!”, a spus el impungand carbunii cu o furculita. Atunci cand capcana a devenit de un rosu aprins, a luat-o din cuptor si a batut-o cu ciocanul pana a transformat-o intr-un mic cub. Nu a spus nimic cat timp metalul s-a racit. La final, m-a batut pe umar si apoi a schitat o libelula. „Stii ce?”, a spus el. „Iti dau 50 de centi pentru fiecare libelula pe care o prinzi.” Am spus ca asta ar fi distractiv asa ca atunci cand am plecat am fost atat de bucuros in cat am uitat de capcana mea.

A doua zi am iesit afara cu o plasa de prins fluturi. Aerul era intesat de insecte, iar florile de albine si fluturi. Insa nu am vazut nicio libelula. Pe cand ma plimbam prin una dintre ultimele pajisti din zona, tepii unei papure mi-au atras atentia. O libelula uriasa zbura in jurul acestora si, in cele din urma, atunci cand am prins-o, am topait intregul drum inapoi catre atelierul domnului O’Donnell. Luand o lupa, a tinut borcanul in care a bagat-o catre o lumina si a studiat cu atentie libeula. A pescuit cateva sarme si cu cateva lovituri de ciocan, a elaborat cu grija o figurina spendida care era imaginea perfecta a libelulei. Avea o frumusete la fel de usoara precum insecta delicata. Am sa imi amintesc acea zi intraga viata. Si cu toate ca domnul O’Donnell nu mai este acum, inca poti gasi in atelierul lui micuta libelula de fier – acoperita de parf acum – pentru a-mi aminti ca exista ceva si mai greu de prins in legatura cu viata, decat succesiunea formelor pe care le vedem inghetate in materie.

Inainte de a muri, Einstein a spus „Acum Besso [un vechi prieten]a plecat cu putin timp inaintea mea. Asta nu inseamna nimic. Oamenii ca noi… stiu ca diferenta dintre trecut, prezent si viitor este doar o iluzie incapatanat de persistenta.” De fapt, teoria relativitatii a lui Einstein a fost cea care a demonstrat ca spatiul si timpul sunt intr-adevar relative la observator. Teoria cuantica a terminat perspectiva clasica prin care particulele exista chiar si atunci cand nu le percepem. Insa daca lumea este observata – creata, nu ar trebui sa fim surprinsi ca ea este distrusa cu fiecare din noi. Nici nu ar trebui sa fim surprinsi de faptul ca spatiul si timpul dispar si odata cu acestea si toate conceptele newtoniene ale ordinii si predictiei.

Suntem in sfarsit aici, unde ne apropiem de limita imaginata a ceea ce credem ca suntem, gardul de lemn din vechea poveste cu vulpea si cu iepurele, unde acestia isi spun noapte buna unul celuilalt. In momentul mortii, dupa cum stim cu totii, constiinta dispare si la fel si conexiunea dintre timp si spatiu. Si atunci, unde ne gasim pe noi insine? Pe trepte care, dupa cum a spus si Emerson, pot fi intercalate oriunde, „la fel ca cele pe care le-a castigat Hermes la zaruri jucand cu Luna, pentru ca Osiris sa se nasca.” Noi credem ca trecutul este trecut si viitorul viitor. Insa, dupa cum a realizat si Einstein, nu este acesta adevarul.

Fara constiinta, spatiul si timpul sunt nimic; in realitate poti lua orice timp – fie ca este vorba despre trecut sau despre viitor – ca noul sistem de referinta. Moartea este o repornire ce conduce catre intreaga potentialitate. Insa probabil ca ea nu va canta pentru mult timp.

sursa: 

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Un comentariu

  1. interesanta poveste, dar titlul e cam pe langa subiect. n-am inteles in ce consta restartarea si care sunt dovezile care duc la concluzia asta…

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Fara Big Bang? Ecuatiile cuantice prezic faptul ca Universul nu are un inceput

Universul se poate sa fi existat dintotdeauna, potrivit unui nou model care aplica termenii corectiilor cuantice pentru a completa Teoria...

Închide