Plantele pot gândi, pot alege și își pot aminti

1

Știința modernă abia începe să ajungă din urmă înțelepciunea antică: plantele au conștiență și o formă rudimentară de inteligență. Plantele sunt mult mai inteligente și capabile decât credem noi. De fapt, cercetări recente publicate în 2010 în revista Plant Signaling & Behavior propune ideea prin care plantele, deoarece nu pot scăpa stresului creat de către mediu la fel ca animalele, au dezvoltat o ”psihologie dinamică, sofisticată și extrem de sensibilă”, care include procesări ale informațiilor precum ”computație cuantică biologică” și ”memorie celulară luminoasă”, forme sub care am putea descrie inteligența plantelor. Intitulat , (Viața secretă a plantelor: de la memorie la inteligență), studiul aduce în prim plan una dintre ”super-puetrile” plantelor care este un indicator al succesului acestora ca ființe inteligente:

“Există copaci care au germinat înainte ca Iisus Cristos să se fi născut. Ce fel de înțelepciune de viață a evoluat în plante pentru a putea face posibilă supraviețuirea și propagarea pentru o perioadă atât de lungă de timp în același loc în care a și germinat?”

Potrivit oamenilor de știință, ”plantele funcționează de fapt ca niște computere cuantice-biologice ce sunt capabile de a procesa informația cuantică codificată în intensitatea și în energia luminoasă”. Această procesare a informațiilor include un mecanism de procesare memorizată a informației. De exemplu:

“… plantele pot stoca și folosi informația din compoziția spectrală a luminii pentru mai multe zile ca să poată anticipa schimbările ce pot apare în viitorul apropiat în mediul înconjurător, ca de exemplu anticiparea unui atac patogen”.

Potrivit studiului, ”plantele pot gândi și își pot aminti”. Mai mult decât atât, plantele nu numai că au un mecanism de colectare și de procesare a informațiilor, însă par să manifeste ”alegeri” legate de diferite scenarii:

“… grupuri diferite de cloroplaste și celule din aceiași frunză în condiții constante și lumină stabilă, temperatură și umiditate relativă au păreri diferite în legătură cu ”ce să facă” în asemenea condiții și testează scenarii diferite ale unor viitoare posibile dezvoltări”.

Studiul oferă și un răspuns la întrebarea de ce plantele absorb mai multă energie luminoasă decât este nevoie pentru fotosinteză:

“Un alt răspuns posibil la întrebarea de mai sus are legătură cu antrenamentul luminos pentru frunzele tinere. Să ne imaginăm că atunci când o frunză tânără iese din plantă, ar fi frumos ca aceasta, sau floarea să aibă cunoștințe în legătură cu condițiile în care se va naște. Frunzele mai bătrâne și experimentate care s-au aclimatizat la condițiile exterioare pot antrena frunzele tinere prin intermediul SFEF (semnale fotoelectrofiziologice) și a mecanismelor memoriei luminoase. În acest fel se explică de ce plantele au o capacitate naturală de a absorbi mai multă energie luminoasă decât au nevoie pentru asimilarea dioxidului de carbon prin fotosinteză. Ele au nevoie de această energie absorbită pentru optimizarea și antrenamentul aclimatizări la lumină și pentru sistemele de protecție imunitară”.

Autorii ne lasă cu o concluzie provocatoare:

Rezultatele noastre sugerează faptul că plantele sunt organisme inteligente ce sunt capabile de un fel de proces de gândire dar și de memorare a antrenamentului. Într-adevăr frunzele în întuneric sunt capabile nu numai să ”vadă” lumina dar și să își amintească compoziția spectrală și să folosească această informație memorată pentru a-și întări imunitatea”.

De ce este acestă descoperire importantă? Există multe motive pentru care recunoașterea conștenței și a inteligenței plantelor poate avea implicații pozitive asupra viitorului umanității. De exemplu, ne ajută să transcendem perspectiva globală dominantă prin care formele de viață non-umane sunt cel mai bine definite în termeni mecanici, iar atribute precum ”esența vieții” sau conștiință pentru acestea este un fel de gândire magică. Filosoful francez Maurice Merleau-Pointy a numit această perspectivă asupra lumii ”Marele obiect”, adică tot ceea ce este în Univers compus din obiecte materiale externe legate între ele și cu conștiință despre care se credea că există doar în oameni. Recunoașterea faptului că plantele, de exemplu, au conștiință, sau că simpla lor prezență în mediul înconjurător are efecte vindecătoare asupra noastră, renaște un element de uimire și mister în experiența lumii naturale. Un exemplu perfect poate fi găsit în plantele cântătoare din pădurea sacră a Damanhur. Cercetătorii de acolo, la mijlocul anilor 70 au captat folosind echipamente speciale, schimbările electromagnetice la suprafața frunzelor și rădăcinilor și apoi le-au transformat în sunete. Cercetătorii au mai observat că plantele au învățat să își controleze răspunsurile electrice, indicând faptul că au o conștiență rudimentară a muzicii pe care o creau. Pentru a afla mai multe vizionați documentarul de pe sau vizitați website-ul , care sărbătorește 40 ani anul acesta. sursa: Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Un comentariu

  1. Am observat si cred ca plantele au un fel de constiinta ceva. Altfel de ce bambusul meu care era bine mersi de atata timp pe noptiera, in saptamana in care am aflat ca voi pleca departe, ca ma voi muta, brusc, la finalul acelei saptamani (cand a trebuit sa si plec deci) a fost uscat complet…

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Cei trei stâlpi ai bunăstării

Cei trei stâlpi ai bunăstării - a fi deschis, conștient și activ. Terapia Acceptării și al Angajamentului (TAA) are menirea...

Închide