2300 de ani mai târziu, teoria lui Platon despre conștiință este confirmată de neuroștiințe

0

În 2008, neuro-cercetătorul Giulio Tononi de la University of Wisconsin-Madison’s Center for Sleep and Consciousness a enunțat propria ”teorie integrată a informației”, fiind acceptată ca una dintre cele mai complete explicații despre ceea ce este conștiința. Una dintre afirmațiile centrale ale acestei teorii este faptul că, pentru ca să existe conștiința, ea trebuie să aibă o putere de tip ”cauză-efect” asupra ei însăși.

Neurologul Melanie Boly, rezident la UW’s School of Medicine and Public Health, care a lucrat împreună cu Tononi, explică faptul că pentru ca ceva să existe, trebuie să aibă un efect, trebuie să fie capabil să facă niște mici diferențe pentru altceva.

“Conștiința există pentru ea însăși și prin ea însăși”, spune Boly. ”De aceea, ar trebui să aibă cauză și efect asupra ei însăși”. Boly lucrează în prezent împreună cu alți cercetători pentru a dezvolta un cadru matematic pentru a testa teoria integrată a informației.

Ea punctează, însă, că acum foarte mult timp, cu mult timp înainte ca explicația conștiinței să fie formulată într-o asemenea formă științifică riguroasă, filosoful Platon a exprimat ideea prin care ca ceva să existe, trebuie să fie capabil să aibă un efect. De aceea, conștiința (sau ”ființarea” -a fi-ul – după cum a descris-o PLaton) este ”pur și simplu putere”.

În dialogul sophist, scris în anul 360 îC, Platon scria:

“Noțiunea mea ar fi că, orice are un soi de putere de a afecta altceva, sau de a fi afectat de altceva, chiar și pentru un singur moment, oricât de măruntă ar fi cauza și oricât de minuscul ar fi efectul, are existenă reală; și eu susțin că definiția ființării este pur și simplu putere”.

La fel cum este imposibil să cunoști în mod definitiv ce a cauzat lumea, nu vom putea vreodată să demonstrăm complet o teorie a conștiinței. Însă Boly crede că dovezile actuale sugerează faptul că teoria integrată a informației este corectă – ceea ce ar valida din punct de vedere științific, perspectiva lui Platon de acum mai bine de două milenii și jumătate.

sursa: http://qz.com/709969/2300-years-later-platos-theory-of-consciousness-is-being-backed-up-by-neuroscience/

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Harvardul întâlnește Himalaya – călugări cu puteri supranaturale demonstrează oamenilor de știință potențialul uman

Cu această iluminare, se credea că deține multe feluri de puteri supranaturale, inclusiv cunoașterea completă a tuturor vieților anterioare personale...

Închide