Vinovatia – Bariera in calea iertarii si a iubirii

0

Oamenii care nu pot să-i ierte pe alţii şi care păstrează în inimă resentimente sunt oameni care nu au învăţat să se ierte pe ei înşişi”,

spune dr. Dr. Robert Anthony – în lucrarea

Îmi sună atât de cunoscut! Mulţi oameni din jurul meu îşi petrec bună parte din prezent dezgropând trecutul, manifestând o predilecţie bolnăvicioasă pentru ”lucrurile urâte” şi ”oamenii ticăloşi/nerecunoscători/cruzi/indiferenţi etc.” care le-au jalonat, cred ei, trecutul. Derulează filmul evenimentelor, încă o dată şi încă o dată, plictisindu-şi, în cele din urmă, chiar şi cel mai răbdător auditoriu şi reîncărcându-se ei înşişi negativ încă o dată şi încă o dată. Şi sfârşind invariabil cu: ”De ce, Doamne, am avut parte de atâta suferinţă în viaţa asta?!”.

Spune-le, o dată şi încă o dată, că Dumnezeu nu are nici o implicare, că El îi aşteaptă să ierte şi să uite şi să se ierte şi să meargă mai departe şi… te vor trece pe răbojul celor ”indiferenţi/cruzi”, cărora ”nu le pasă” de suferinţa lor. Ai putea să le mai spui că nu fac decât să se pedepsească singuri, răscolind cu atâta încrâncenare trecutul şi reîmprospătând suferinţa asociată, iar nevoia de se pedepsi este dovada că se simt ei înşişi vinovaţi.

VINOVĂŢIA ÎNTOTDEAUNA ADUCE CU SINE PEDEAPSA

pedeapsa-vinovatie

Iar pedeapsa poate îmbracă multe forme: revoltă, ranchiună, depresie, sentimente de neadaptare, lipsa încrederii în forţele proprii, stimă de sine scăzută, o serie întreagă de tulburări fizice şi neputinţa de a ne iubi pe noi înşine şi pe ceilalţi.

Oamenii care nu pot să-i ierte pe alţii şi care păstrează în inimă resentimente sunt oameni copleşiţi de vinovăţie”.

Ai văzut cum împletesc ei, la un moment dat, povestea suferinţelor provocate de ceilalţi cu involuntare, poate, accese de sinceritate: ”Ce i-am spus/făcut/reproşat atunci, n-am să-mi iert cât voi trăi!”.

Nu iartă şi nu se iartă. Or, dr. Robert Anthony exact asta îşi propune: să ne dezbare de obsesia vinovăției, să ne descleşteze braţele din jurul acestei închipuite pietre de hotar. Să ne înveţe să ne asumăm, să asimilăm, să învăţăm şi să mergem mai departe.

Greşelile trebuie tratate asemeni unui fir de praf care îţi intră în ochi. După ce identifici problema, nu trebuie să te condamni şi să te simţi vinovat din cauza lor. Pur şi simplu, te eliberezi de ele. Cu cât faci asta mai repede, cu atât mai repede vei scăpa de suferinţa pe care ţi-o provoacă. Doar atunci vei putea să ai o viaţă plină de creativitate, să-ţi consolidezi încrederea în tine însuţi şi să-ţi exprimi potenţialul nelimitat.” ()

CE NE ÎNVAŢĂ TRECUTUL

Reversul medaliei: a nu învăţa nimic din greşelile noastre este la fel de autodistructiv ca a nu ne ierta pentru greşelile noastre. Dacă alimentăm vinovăția, nelăsându-l să treacă (”Nu am să-mi iert cât voi trăi!”) nu înseamnă că învăţăm din trecut. A învăţa presupune a recunoaşte greşelile, a lua hotărârea de a nu le repeta şi a o pune în practică atât cât ne permite nivelul de conştiinţă la care ne aflăm.

Altminteri, irosim timp şi energie preţioasă biciuindu-te mental cu sentimente de vinovăţie, ruşine, stimă de sine scăzută. Dovadă că nu am învăţat lecţia. Ne învârtim în cerc, mânaţi de emoţii negative care nu fac decât să ne împiedice să ne schimbăm situaţia prezentă, pentru că atenţia noastră este focalizată asupra trecutului. Or, este o lege imuabilă: nu putem trăi în trecut şi să funcţionăm în mod creativ în prezent. Pur şi simplu…

Mintea noastră nu poate să se descurce cu două realităţi în acelaşi timp. Viaţa noastră reflectă obiectul atenţiei noastre dominante. Dacă ne concentrăm atenţia asupra a ceea ce am spus, am făcut sau ar fi trebuit să spunem ori să facem, prezentul va fi unul plin de frustrare, confuzie şi anxietate”.

Cine acceptă să trăiască astfel acceptă să plătească un preţ total disproporţionat pentru propriile greşeli. Nu este mult mai înţelept să ne iertăm pe noi înşine şi să mergem înainte?

EXERCIŢIU PRACTIC: JURNALUL VINOVĂŢIEI

Teoria ca teoria, dar practica ne omoară? Intuind parcă o asfel de reacţie ”fifty-fifty revoltă şi umor”, dr. Anthony oferă şi necesarul exerciţiu practic: un jurnal al vinovăţiei ţinut pe durata a 21 de zile. Ce avem de făcut? Să observăm cum acţionăm şi să notăm toate detaliile:

  • de fiecare dată când noi am încercat să facem pe altcineva să se simtă vinovat

  • de fiecare dată când cineva a încercat să ne facă pe noi să ne simţim vinovaţi

  • de fiecare dată când noi înşine am încercat să ne inducem sentimente de vinovăţie.

Procedând astfel, vom conştientiza la modul acut cât de mult timp ne consumă vinovăția – ne asigură autorul. Şi acum, că am aflat?

IEŞI DIN JOC ACUM!

De fiecare dată când încercaţi să vă faceţi pe voi înşivă sau pe altcineva să se simtă vinovat, opriţi-vă imediat şi efectuaţi corecţiile necesare. Vă veţi dezobişnui să învinovăţiţi şi în scurt timp veţi renunţa cu totul la acest joc. De fiecare dată când sesizaţi că cineva încearcă să vă facă să vă simţiţi vinovaţi, spuneţi-i că jocul la care a recurs nu mai este eficient.”

iesi din joc

La început n-o să creadă – manipulează de prea multă vreme folosind vinovăţia. Însă, când îşi va da seama că a rămas singur pe teren, îl va părăsi şi va pune singur lacătul pe poartă.

Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să afli mai multe informații despre cum să te eliberezi de vinovăție și de toate măștile ei, îți recomandam lucrarea dr. Robert Anthony, Secretul Succesului – Încrederea totală în tine. Află detalii aici:

Creative Commons License
Vinovatia – Bariera in calea iertarii si a iubirii by Noul Pamant is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Muntele Nimham – caverne si energii misterioase

Anticele camere de piatra din Putman County, NY raman un subiect controversat. Exista cerectatori care sunt convinsi ca acestea au...

Închide