Semnificația numerelor din Biblie

0

Multe din numerele din Biblie ascund o semnificație profetică sau spirituală mult mai profundă decât credem noi. Atât în Vechiul Testament, cât și Noul Testament, anumite numere dezvăluie concepte și semnificații necunoscute de către ochiul unui simplu cititor. De-a lungul istoriei, însă, Augustin, Isaac Newton sau Leonardo Da Vinci au încercat să explice care este importanța numerelor pe care le găsim cu preponderență în Biblie.

UNU

1Deloc surprinzător, numărul unu este, evident, cel mai semnificativ număr ce apare în Biblie. Este divizibil numai cu el însuși, fiind independent de alte cifre, însă stă la baza formării celorlalte. În Biblie, cifra 1 simbolizează unitatea dintre minte, trup și suflet și primatul. Dumnezeu este unul singur, iar prima poruncă spune ”Să nu ai alți Dumnezei, în afară de Mine”. Divinitatea este una singură, iar unu marchează creația, punctul de pornire și originea de la care s-au format toate celelalte. De asemenea, unu este și unitatea dintre Creator și Fiul Său, ”Unul născut”, primul Fiu și Cel Dintâi. De asemnea, pentru creștini, cifra unu mai poate fi interpretată și prin prisma acțiunilor: un singur botez, o singură credință, un singur Dumnezeu și Un singur Mântuitor.

TREI

trei

Numărul trei este folosit în Biblie de 467 de ori și simbolizează Trinitatea Creștină(Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt). Sensul acestuia derivă din faptul că 3 este primul din șirul numerelor perfect spirituale: 3, 7, 10, 12. Astfel, numărul trei este guvernat de atribute precum înțelepciune și înțelegere, introspecție și analiză, dar și de protecție.O serie de personaje și evenimente sunt în strânsă legătură cu cifra trei: cei trei patriarhi drepți dinaintea potopului: Abel, Enoch și Noe, cei trei părinți Avram, Isac și Iacob de după potop, Isus s-a rugat de trei ori în Grădina Ghețimani, înainte de a fi arestat, a fost pus pe cruce la al treilea ceas din zi (9 dimineața) și a murit la al nouălea ceas (15.00 după-masa) și au fost trei ore de întuneric care au acoperit pământul atunci când Isus a suferit pe cruce.

Mai mult, Dumnezeu a creat lumea după trei coordonate: spațiu, timp și materie, iar omul este și el la rândul lui guvernat de trei aspecte: trup, suflet și spirit.

ȘAPTE

7Folosit de 735 de ori, numărul șapte este numărul care descrie cel mai bine creația Divină (Dumnezeu a făcut lumea în șapte zile). Este cifra desăvârșirii și a perfecțiunii fizice și spirituale, sensul lui, fiind direct derivat din întreaga creație a lui Dumnezeu. Potrivit tradiției iudaice, Adam a fost creat în ziua a șaptea din cea de –a șaptea lună de la crearea lumii. De asemenea, cuvântul ”creat” este folosit în Geneză de șapte ori, sunt șapte zile într-o săptămână, iar cea de-a șaptea este ziua Domnului.

Biblia, în ansamblu, a fost inițial împărțită în șapte diviziuni majore: Legea, Profeții, Psalmii, Evangheliile și faptele Apostolilor, Epistolele generale, Epistolele lui Pavel și Cartea Apocalipsei. Numărul total al cărților inspiraționale a fost inițial patruzeci și nouă, adică 7×7, demonstrând perfecțiunea absolută a Cuvântului lui Dumnezeu.

ZECE

10La origine, percepția pozitivă a numărului 10 provine de la cele 10 legi ale lui Moise, cu o semnificație morală profundă. În Biblie, numărul 10 este folosit de 242 de ori, fiind considerat un număr complet și perfect, la fel ca 3, 7 și 12. Este format din cifra 4, cifra creației fizice și 6, cifra omului. Astfel spus, numărul 10 este dominat de caracteristici precum responsabilitate, dreptate și împlinire.

În Geneză găsim fraza ”Dumnezeu a zis” de zece ori, ceea ce reprezintă o mărturie a puterii Sale creatoare.

DOISPREZECE

12Numărul 12 este considerat a fi un număr perfect care exprimă ideea de înnoire, de schimbare și de împlinire în Hristos. În Biblie, este folosit de 187 de ori și, de asemenea, este considerat a fi un număr care simbolizează puterea și autoritatea Divinității.

În Noul Testament, cifra 12 reprezintă vârsta la care Fiul lui Dumnezeu merge la Templu predică, anunțând anul favorabil Domnului. De asemenea, numărul 12 este reprezentat și de numărul apostolilor, pe temelia învățăturii cărora s-a zidit Biserica și care, la Parusie, vor sta pe 12 scaune, judecând cele 12 seminții ale lumii. Numărul 12 ne aduce aminte și de cele 12 coșuri cu firimituri și de săturarea mulțimilor.

Capitolul al nouălea al Evangheliei de la Luca ne descoperă o cifră 12 care este și simbol al tămăduirii, având ca singur izvor pe Hristos, Cel ce vindecă boala și neputința din popor. Hristos o vindecă pe femeia care de 12 ani se afla într-o grea neputință în timp ce se îndrepta spre casa lui Iair, mai marele sinagogii, pentru a-i vindeca fiica de 12 ani care era pe moarte.

Cel mai mare merit al deslușirii semnificației cifrelor, știință pe care o găsim și sub numele de , este faptul că certifică inspirația divină a textului scris. Doar desăvârșirea divină poate produce o asemenea armonie a numerelor.

Creative Commons License
Semnificația numerelor din Biblie by Noul Pamant is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Inselatoriile egoului spiritual

Daca egoul spiritual este sau nu un suporter al dezvoltarii spirituale, poate ca ne-am intrebat cu totii la un moment...

Închide