Credința, legătura omului cu Dumnezeu

0

Nu cred că există om pe pământ care să nu se fi întrebat vreodată ce este credința, de unde vine și cum anume o percepem. Sunt întrebări pertinente, normale pentru evoluția și dezvoltarea fiecăruia dintre noi, întrebări care odată elucidate devin parte din noi.

O primă definiție a credinței o găsim chiar în Dicționarul Explicativ al Limbii române, care o definește ca fiind încrederea în adevărul unui lucru. O convingere, o siguranță, o certitudine. O declarație publică pe care cineva o face asupra principiilor sau convingerilor sale.

Libera consimțirea a sufletului

Au existat de-a lungul timpului numeroși filosofi, oameni de litere, mari părinți duhovnicești și savanți care au oferit și ei câteva definiții ce pot face mai ușoară înțelegerea provenienței credinței. Astfel, Sfântul Antonie cel Mare susținea că ceea ce noi numim credință este o ”liberă consimțire a sufletului”, pe când Diadoh al Foticeii o definea ca fiind o ”cugetare nepătimașă despre Dumnezeu”.

Pe de altă parte, Karl Marx definea credința ca fiind ”opium pentru mase”, iar Nicolae Steinhardth spunea că adevărata credință nu este altceva decât „Încrederea în Domnul, în ciuda nedreptății, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni vin și semnale negative”.

Credința, darul Creatorului

credinciosÎn Biblie, mai exact în Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, credința este definită ca ”fiind încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute”. Altfel spus, credința este, pe de o parte, darul lui Dumnezeu pentru noi, iar, pe de altă parte, este un cadou al harului.

Ea este oferită de Creator tuturor celor care sunt gata să se smerească și să o primească. Credința nu se moștenește nici de la părinți și nici de la bunici, precum nu vine nici în urma botezului sau a apartenenței la un cult religios. De asemenea, potrivit spuselor din Corinteni1.21, credința nu poate fi cumpărată sau învățată, iar Dumnezeu nu poate fi cunoscut cu mintea: „Lumea, prin înţelepciune, nu L-a putut cunoaşte pe Dumnezeu“

Pe de altă parte, credința poate fi văzută ca fiind un cadou al harului, care este oferită fiecărui om, indiferent de nație, culoare sau statut social. Nu există om bun, rău, sărac, bogat, tânăr sau bătrân atunci când creatorul oferă credință. Există doar oameni care vor să o primească și care se ghidează în viață după îndemnurile ei, și oameni care nu sunt dispuși să o primească și care acționează după propriile reguli și credințe.

Credința se conștientizează, se acceptă și se susține

Există trei etape, recunoscute de către marii duhovnici, prin care se poate ajunge la credința adevărată și care, odată parcurse îi oferă omului titulatura de credincios.

Credința începe prin cunoaștere

Omul are nevoie de cunoaștere pentru a se dezvolta. Descoperind și învățând Biblia și, implicit, cuvântul Celui de Sus, va ajunge la credință. „Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută”. (Evrei 11:6). Așadar, cunoașterea e o primă treaptă în desăvârșirea omul ca și credincios. O treaptă importantă, care-l poate transpune pe orice muritor mai aproape de Creație și de credință.

Acceptarea te duce mai aproape de credință

darul-credinteiMintea omului e structurată în așa fel încât să primească și să proceseze lucrurile adevărate, iar sufletul să ofere șanse. Abia atunci când mintea va conlucra cu sufletul și acceptarea va veni treptat, pe baza unor convingeri, omul va mai face un pas important spre atingerea adevăratei credințe. Trebuie să crezi  cu tărie că „sângele lui Isus Hristos, Fiul Său ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7), că jertfa Lui este întreagă şi pe deplin acceptată de Dumnezeu, și că oricine crede în Isus va fi mântuit.  Deosebirea dintre credinţa obişnuită şi credinţa mântuitoare stă, mai ales, în subiectele asupra cărora ea este exercitată. „Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mult mai mare” (1 Ioan 5:9.

Încrederea este esența credinței

Ultima treaptă spre împlinirea credinței este încrederea. Abia în momentul în care ai încredere în cuvântul Lui, îți încredințezi sufletul și inima și-ți pui nădejdea în harul divin, credința va fi deplină, iar tu te vei putea considera un credincios adevărat.

Credinţa nu e ceva orb, căci ea începe prin cunoştinţă, deci o simți, o cunoști. Ea nu e ceva ce poate fi speculat, deoarece se bazează pe fapte sigure, și nici nu e un vis greu de împlinit, deoarece se lasă descoperită în toată splendoarea ei.

Creative Commons License
Credința, legătura omului cu Dumnezeu by Noul Pamant is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
O colonie de albine a construit un stup în formă de floare

O lume fără albine este o lume fără mâncărurile noastre favorite. Pentru a atrage atenția asupra dezstrului dispariției albinelor, artistul...

Închide