Noaptea neagra a sufletului – a doua parte

1

O binecuvantare deghizata

Adevarata binecuvantare a noptii negre a sufletului o reprezinta curatarea spirituala pe care o aduce cu sine. Cand ai ajuns la “noaptea neagra a sufletului” ai atins defapt punctul tau cel mai de jos al acestei incarnari. Pentru asta iti spun “Felicitari!”. De acum inainte viata ta va capata o alta insemnatate pe masura ce incepi sa intelegi din ce motiv toate cele care s-au intamplat TREBUIAU sa se intample in acel fel.

Odata ce iesi din noaptea neagra a sufletului vei capata o noua perspectiva si vei aprecia altfel experientele prin care a fost necesar sa treci intelegand iar acestea vor potenta exponential evolutia ta spirituala.

De obicei, majoritatea oamenilor vor experimenta dizolvarea egoului pentru prima oara in viata lor, in timpul noptii negre a sufletului. Aceasta avea uneori caracteristicile unei experiente aparent umilitoare. In general noi tindem sa asociem pierderile si reusitele noastre cu imaginea noastra de sine, dar uitam ca defapt suntem fiinte spirituale care au o experienta umana. Atunci cand se produce dizolvarea egoului, avem, in sfarsit, posibilitatea de a ne reconecta cu esenta noastra spirituala pentru ca incetam sa ne mai asociem cu preconceptiile sociale (sau preconceptiile identitatii noastre construite).

The Dark Night Of The Soul | In5D Esoteric, Metaphysical & Spiritual DatabaseNoaptea neagra a sufletului ne aduce un nou simt al recunostintei pentru tot ceea ce este bun in viata si ne arata de cat de putin avem defapt nevoie pentru a fi fericiti. 

Insa, cel mai important aspect pe care il castigam trecand prin noaptea neagra a sufletului este reconectarea noastra la totalitatea a tot ceea ce este ca si consecinta a transformarii nivelului nostru de constiinta. Este ca si cum, daca se intampla sa primesti o noua lectie de la viata, vei inceta sa ii mai blamezi pe ceilalti si vei privi, in sfarsit, inauntrul tau pentru a gasi raspunsurile. Inveti ce inseamna iertarea si adevarata recunostinta

“Tocmai pentru ca opunem rezistenta intunericului din noi ratam adancimile frumusetii, stralucirii, creativitatii si bucuriei care reprezinta natura noastra fundamentala”~ Thomas Moore, Dark Nights of the Soul

Daca in acest moment experimentezi noaptea neagra a sufletului

Daca in acest moment experimentezi noaptea neagra a sufletului, te asigur ca exista o multitudine de zile fericite si aducatoare de implinire in fata ta. La un moment dat va trebui sa decizi sa iti pui increderea totala in mainile acestei Forte Creatoare Superioare si sa stii cu certitudine ca esti tot timpul ghidat catre Sensul cel mai Inalt al vietii tale pe acest Pamant. 

Priveste unde te-a adus viata si ce directie ti se asterne in fata. Incearca sa ii ierti pe cei care te-au condus in aceasta noapte neagra a sufletului si incearca sa te ierti si pe tine insuti.The Dark Night Of The Soul | In5D Esoteric, Metaphysical & Spiritual Database

Nu incerca sa fortezi schimbari imediate pentru ca acestea vor avea loc in viata ta atunci cand vei fi pregatit, insa ai incredere ca ele se vor produce cu siguranta. Cel mai bun lucru pe care il ai de facut este acela de a invata cat mai mult posibil sa traiesti in “momentul prezent.”

Desi s-ar putea sa nu para, oamenii care te-au condus in acest puct sunt de obicei suflete care apartin grupului tau de suflete. De cealalta parte a valului, acestea te-au iubit atat de mult incat s-au angajat voit sa te conduca catre noaptea neagra a sufletului chiar daca acest lucru insemna ca ei sa nu mai faca parte din viata ta in aceasta incarnare. 

Cel mai bun mod in care poti privi la noaptea neagra a sufletului este sa o compari cu un fluture. Inainte sa pasesti in aceasta erai probabil ca o omida ce era limitata la un anumit perimetru datorita lipsei de mobilitate. Nu ai realizat de cat de multe esti defapt capabil pana cand nu ai spart coconul. Odata ce ai iesit afara din cocon, te-ai transformat in acest minunat fluture cu capacitate de zbor nelimitata. In aceasta analogie, coconul esti defapt tu facand nimic si doar folosind aceasta perioada pentru a merge inauntrul tau. Te afli in pragul unei transformari spirituale, asa ca renunta la propriul ego, preda-l Universului si in curand aripile tale se vor deschide si zborul iti va deveni firesc!

sursa: 

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Un comentariu

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
coperta articol
Noțiuni introductive despre terapiile alternative

Ai auzit cu siguranță de homeopatie, acupunctură, cristaloterapie, reflexologie și alte forme alternative de vindecare. Dar cât de multe știi...

Închide