Misteriosul Ichtios – un simbol creștin antic cu semnificații profunde

0

Creștinii timpurii foloseau multe simboluri secrete, iar unul dintre ele este cunoscut sub numele de Ichtios. Acest simbol vechi, care înseamnă pește în greaca veche, este compus din două arce de cerc care se intersectează, capătul din dreapta extinzându-se dincolo de punctul de intersecție. Simbolul a fost creat pur și simplu după imaginea unui pește.

Deci, de ce ar folosi creștinii antici simboluri secrete și de ce unul dintre ele seamănă cu un pește?

Simbolurile secrete îi protejau pe creștinii persecutați

Răspunsul la prima parte a întrebării nu este unul complicat, însă adevăratul înțeles al simbolului peștelui este încă o chestiune care este în dezbatere.

Primii 300 de ani după moartea lui Iisus, creștinii au fost persecutați de Imperiul Roman. Pentru a evita moartea pentru credința lor, creștinii timpurii foloseau coduri secrete ce arătau calea către intrarea în Biserică și multe simboluri secrete cărora le erau atribuite puteri de protecție pentru credincioșii creștini.

De exemplu, dacă un creștin întâlnea un străin, putea desena un arc pe pământ. Dacă străinul completa imaginea, desenând celălalt arc de cer, puteau să știe că sunt ambii creștini. Acesta era un mod inteligent de a diferenția prietenii de dușmani. Simbolul Ichtios era folosit și pentru marcarea locurilor de întâlnbire, a mormintelor și pentru dezvăluirea căilor către bisericile lor secrete. În 13 iunie 313 dC. a fost semnat edictul de la Milano de către Împăratul roman Constantin prin care s-a terminat persecutarea creștinilor.

Peștele este un simbol creștin sacru

Ichtios a devenit de o importanță majoră și a apărut în arta creștină la sfârșitul secolului al 2 lea, fiind extrem de întâlnit în secolele 3 și 4.

Un simbol antic Ichtios, creat prin combnația literelor grecești ΙΧΘΥΣ (ICHTIOZ), Efes. Imagine: Wikipedia

Există multe motive pentru care creștinii considerau peștele sacru. Peștele apare în multe povești din Biblie, animalul având mai multe asocieri simbolice. De exemplu, peștele care l-a înghițit pe Iona se crede că simbolizează încarcerarea lui Cristos în temniță. Povestea lui Tobit, care a scăpar atacului unui pește mare și apoi folosește vezica peștelui pentru a-i reda tatălui său vederea, ceea ce simbolizează binecuvântarea lui Dumnezeu.

Povestea ”Hrănirii celor 5000”, cunoscută și ca ”miracolul celor cinci pâinici și doi pești”, povestită în Evanghelia lui Ioan, descrie cum cinci pâinici de grâu și doi pești mici aduse de un băiat au fost folosite de Iisus pentru a hrăni o mare mulțime.

O stelă funerară cu inscripția ΙΧΘΥϹ ΖΩΝΤΩΝ (“peștele celor vii”), Secolul 3, National Roman Museum. Imagine: Wikipedia

Unii cercetători ai Bibliei declară că înțelesurile din spatele simbolului peștelui sunt atât de multe și variate încât este imposibil să identifici o explicație centrală. Cea mai mare incertitudine este legată de faptul că simbolul peștelui este menit să reprezinte credința în Cristos sau pe Cristos însuși.

Dacă ne întoarcem la modul în care oamenii au folosit semnele și simbolurile pentru a se proteja, nu trebuie să uităm că aceste simboluri secrete creștine nu erau folosite doar în Rma antică. Multe săbii de samurai aveau crucifixuri secrete și simboluri creștine ascunse pentru a evita persecuția.

sursa: http://www.ancientpages.com/2018/03/06/mysterious-ichthys-ancient-secret-christian-symbol-with-a-deep-meaning/Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Un grup îndepărtat de galaxii contrazice modelul actual cosmologic

Irvine, Calif., 1 Februarie, 2018 – O echipă internațională de astronomi a determinat că Centarus A, o galaxie eliptică masivă,...

Închide