Misterele evangheliilor apocrife

0

Chiar dacă nu se încadrează în canoanele Bisericii, evangheliile apocrife au stârnit, de-a lungul timpul, interesul multor oameni de ştiinţă. Aşa se face, că pe baza scrierile ascunse, au fost realizate o mulţime de cărţi ce au reuşit să influenţeze, într-un fel sau altul, opinia publică. După studierea documentelor, mulţi au devenit adepţii acestor evanghelii.

Ce sunt evangheliile apocrife?

Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca fiind  autentice și, deasemenea nu le admite în Sfânta Scriptură. Din punct de vedere etimologic, proveniența cuvântului “apocrife” este foarte simplă, având la bază cuvântul grecesc apokryphos, ascuns. Scrierile apocrife ale Vechiului Testament provin de la unii iudei care au compus astfel de cărți, pe care le atribuiau unor regi sau profeţi existenţi în Sfânta Scriptură pentru a le da autoritate.  Primii scriitori bisericeşti au privit sensul cuvântului apocrif destul de diferit. Unii dintre ei au folosit acest termen pentru a desemna cărțile „necanonice”, exemplu fiind în acest sens, Fericitul Ieronim  care a a aplicat  denumirea tuturor cărților quasi-scripturale.  Potrivit opiniei sale, evangheliile în cauză s-ar afla în afara canonului biblic. De cealaltă parte, reformatorii protestanți, urmând catalogului Vechiului Testament al lui Ieronim, au aplicat titlul „apocrife” cărților din canonul creștin, care depășeau numărul celor din canonul iudaic. Acestea au caracter popular și încearcă să completeze unele date absente din cărțile canonice ale Noului Testament. Problema lor rămâne originea, dar şi autorii necunoscuţi.

cina cea de taina

Protoevanghelia lui Iacov este considerată a fi cea mai importantă dintre scrierile apocrife, datorită informaţiilor pe care le prezintă, vechimii sale şi stilului destul de convingător prin care le expune. Totodată, Protoevanghelia este considerată de cercetători una extrem de benefică pentru lumea creştină, prin prisma faptului că sunt prezentate o serie de elemente vechi, preluate din tradiţia veche. Aşa am ajuns, de exemplu, să cunoaştem numele părinţilor Fecioarei Maria sau că Iosif era mult mai în vârstă decât Maria şi că mai avea şi alţi copii, dintr-o căsătorie anterioară. În plus, tot de aici aflăm şi că Sfânta Fecioară a fost pură, atât înainte de naşterea lui Hristos, cât şi după. Surprinzător este faptul că, multe sărbători liturgice se bazează pe istorisirile prezentatate în Protoevanghelia lui Iacob, iar originea multor reprezentări iconografice vine tot din aceste scrieri.

Evanghelia după Toma este cu siguranţă cea mai citită şi analizată evanghelie apocrifă dintre toate. Documentul a fost scris nu mai devreme de a doua jumătate a secolului întâi, pe vremea când se alcătuia presupusa “colecţie de spuse Q”, sursă comună a învăţăturilor folosită de Matei şi Luca, şi nu mai târziu de sfârşitul celui de-al doilea secol. Cercetătorii, şi nu numai, susţin că este cea mai profundă scriere descoperită, atât prin intensitatea spirituală, cât şi prin puterea de expresie. Iată câteva învăţături expuse în această evanghelie prin care se poate vedea profunzimea şi spiritualitatea spuselor: „Cel care caută să caute mereu, până va găsi, si când va găsi, va fi uimit, se va minuna şi va stăpâni în toate”, “Cunoaşte ce ai înaintea ochilor şi ce este ascuns ţi se va arăta ţie, căci nu-i nimic ascuns care să nu iasă la lumină” sau “Ferice de leul mâncat de om, căci leul se va face om. Dar vai de omul pe care-l mănâncă leul, căci el va deveni leu”.

Aceste “spuse” ale lui Hristos, sunt considerate de către unii ca fiind baza creştinismului primar. Datorită strânsei paralele dintre învăţăturile din Evanghelia după Toma şi Evangheliile canonice, mulţi specialişti au sugerat că şi aceasta s-a folosit tot de sursa Q sau ar fi chiar sursa Q. Bineînţeles, acestea sunt numai ipoteze, întrucât nu există nici o dovadă că ar fi existat o sursă Q. Totuşi, existenţa unei colecţii de învăţături ale lui Isus la această dată timpurie propusă pentru Evanghelia după Toma sugerează că în Biserica primară chiar a existat o asemenea colecţie.

cavaler templier

Originalitatea şi credibilitatea evangheliilor apocrife

După cum bine ştim, Biserica recunoaşte numai patru Evanghelii. Aşadar, celelalte care au apărut pe parcus au fost denumite apocrife, ascunse şi nu au fost recunoscute ca fiind adevărate. Chiar dacă ele nu au putut intra în Sfânta Scriptură, publicul larg are acces la ele, conţinutul lor nefiind un secret pentru nimeni, iar unele dintre ele sunt în directă legătură cu cele canonice. Ele au fost descoperite în decembrie 1945, lângă Nag Hammadi, în Egiptul Superior. Atunci, câţiva localnici au găsit din întâmplare 13 manuscrise pe papirus, care conţineau 52 de texte. Documentele au fost atribuite unei mişcări religioase şi filozofice numite Gnosticism. Această mişcare îmbina elemente de misticism, păgânism, filozofie greacă, iudaism şi creştinism şi a constituit o influenţă nocivă pentru unii dintre cei ce se declarau creştini.

Cu toate acestea, cercetătorii susţin că o parte din Evangheliile apocrife ar sta la baza creştinismului şi ar fi, totodată, în strânsă legătură cu cele canonice. Mai mult, pe baza lor, s-ar fi născut şi unele tradiţii pe care Biserica le urmează.

 

Bibliografie

Evanghelia după Toma, Editura Polirom, 2003

http://www.scribd.com/doc/3685977/Evanghelii-apocrife-Evanghelia-dup-Toma

http://www.scribd.com/doc/41325419/Protoevanghelia-lui-Iacob

  
Licenţa Creative Commons
„Misterele evangheliilor apocrife” de noulpamant.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
prima vara

suntem si noi niste seminte plantate cu har in campul constintei universale pentru a ne deschide ca o floare, pentru...

Închide