I Ching – Cartea schimbărilor – Cea mai veche carte cu înțelepciuni folosită pentru prezicerea viitorului

0

Cartea schimbărilor – I Ching în chineză, este una dintre cele mai impotante cărți antice vreodată scrise. Cartea Schimbărilor a fost folosită ca ajutor pentru pevederea viitorului și pentru a lua decizii, de mii de ani.

Se crede că este cea mai veche carte de pe Pământ. Potrivit multor persoane, aceasta este una dintre cele mai prețioase comori de înțelepciune. Confucius, unul dintre cei mai mari filosofi chinezi spune că urmând îndemnurile cărții și, studiind-o constant, putem ajunge la o conștiență creativă în orice situație.

Originea cărții ajunge până undeva în antichitatea mitică și a fost în atenția celor mai eminenț învățați ai Chinei până în ziua de astăzi.

“I Ching-ul, câteodată cunoscut ca Yi Jing, este un text chinezesc antic bazat pe psihologia individualizării procesului, adică pe îmbunătățirea psihicului unei persoane prin ”antrenament de caracter”, un principiu fundamental al Cărții schimbărilor.

La fel ca în cazul Templului lui Apolo din Delfi care avea cuvintele ”cunoaște-te pe tine însuți” gravate pe pronaos, se vede treaba că I Ching este, în esență și în ambiguitatea ei, o oglindă către propriul sine ce trece prin procesul de dezvoltare al psihicului propriu.

Confucius a spus că urmând sfaturile din carte și studiind-o constant, putem atinge o conștiență creativă în orice situație..

Există în structura I Chingului imprimat un sistem filosofic, o metodă de divinație și conține multe evenimente istorice ce sunt în mare lor majoritate ascunse printre hexagrame și linii. Este o lucrare ce la momentul scrierii ei a fost influențată de unii dintre cei mai mari ”gânditori” ai Chinei și a jucat un rol mare în Taosim și Confucianism. Este una dintre cele ”cinci clasici antici” și ”probabil că cea mai veche formă scrisă, cunoscută de divinație din lume, însă într-o formă rezonabil de intactă”, scrie  Graham Taylor în cartea sa ”Discovering the Book of Changes – a Journey”.

I-Ching-ul  a fost prezentat pentru prima dată în vest de către misionari din minastia Ding de final și explicat de matematicieni germani cu ajutorul codului binar.

Originile cărții au rădăcina acum aproximativ 5.000 de ani, în vremea conducătorului mitic Fu Hsi, unul dintre primii cinducători legendari ai Chinei (2.800 îC – 2.737 îC).

O reprezentare a triagramelor și a hexagramelor I Ching

O legendă antică din China spune că I Chingul a apărut odată cu miticul Fu Xi, unul dintre primii conducători legendari ai Chinei, despre care se spune că i s-au revelat 8 triagrame într-un mod supranatural.

Fu Hsi se spune că a descoperit cele opt triagrame ce formează cele șaizeci și patru de hexagrame de pe carapacea unei broaște țestoase.
Înțelegerea a evoluat de atunci, însă cartea a fost folosită mai ales pentru prezicerea evenimentelor naturale până când regele Wen a scris primele descrieri ale celor 64 de hexagrame, acum aproximativ 3.000 de ani. El le-a scris cât a fost în închisoare, de la o viziune de pe zidul închisorii. Acestea au fost primele comentarii ce au inclus conotații sociale și politice.

Cercetătorii de astăzi încă sunt uimiți de misterele cărții.

Fiecare interogare a oracolului va rezulta într-o citire de hexagramă și posibil de o citire suplimentară. O hexagramă este formată din două triagrame. Există opt triagrame posibile:  Ch’ien (cosmosul), Chen (tunetul), K’an (apa), Ken (muntele), K’un (pământul), Sun (vântul/lemnul), Li (focul), și Tui (lacul). Fiecare triagramă este făcută din maxim trei linii. Fiecare linie este fie întreruptă, fie continuă, corespunzând forțelor complementare Yin (negative) și Yang (pozitive). De fiecare dată când este aruncată o monedă, se determină una dintre liniile hexagramei, de aceea, șase aruncări decid o hexagramă.

Aceste opt traigrame au fost concepute ca imagini a tot ceea ce se întâmplă în Rai și pe Pământ. În același timp, ele au fost văzute ca fiind într-o stare de tranziție continuă, una schimbându-se în alta, doar o tranziție de un fenomen la altul, ce au loc în lumea fizică.

Există 64 de hexagrame diferite și fiecare hexagramă are șase linii schimbătoare, fiecare dintre ele putând fi folosită sau nu pentru o anumită citire. Una dintre metodele de a folosi oracolul este de a folosi trei monede chinești pentru aruncări. Fiecare aruncare crează o linie de hexagramă. O parte a monedei reprezintă un doi și cealaltă un trei. Aceste numere sunt adunate pentru a descoperi rezultatul aruncării.

Liniile schimbătoare sunt create dacă se fac oricare dintre aceste aruncări unice în felul ei (un total de șase sau nouă). A doua citire poate fi gândită ca o schimbare față de prima citire și este creată doar dacă sunt linii schimbătoare în prima citire.

Pentru a folosi I-Ching-ul, o persoană folosește fie aruncări de monede fie bețe de maroco pentru a genera o hexagramă și pentru a primi declarația divinației.

Oamenii de știință sunt bulversați de misterele cărții iar cei care o folosesc pentru prima dată sunt deseori uimiți de exactitatea răspunsurilor pe care le dă.

sursa: http://www.messagetoeagle.com/i-ching-the-book-of-changes-worlds-oldest-book-of-wisdom-used-to-predict-future-events/Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Universul nostru este conștient – sugerează Teoria Panpsihismului

Ai auzit vreodată de Teoria panpsihismului? Mulți nu au auzit, însă aceasta este o teorie extrem de interesantă ce sugerează...

Închide