Genele noastre sunt afectate de gânduri și emoții mai mult decât credem

0

LISA ANN CATANO ne împărtășește câteva descoperiri din epigenetică care ne demonstrează că genele noastre sunt afectate de credințe și de gândire mai mult decât realizăm.

Dr. Bruce Lipton, biolog celuar care a lucrat la the University of Wisconsin clonând celule musculare umane, este cel mai bine cunoscut pentru atacarea credințelor existente legate de faptul că genele controlează corpul uman. În videoclipul său The Biology of Perception, el demonstrează audienței faptul că percepția afectează biologia.

Într-unul dintre experimentele sale, o celulă stem a fost izolată și așezată într-un vas Petri (un vas pentru culturi celulare), unde s-a divizat la fiecare zece ore. Celulele au fost apoi împărțite în trei grupuri în vase Petri, fiecare conținând medii diferite de creștere. În primul vas celulele au fosrmat oase, în cel de-al doilea au firmat mușchi, iar în cel de-al treilea s-au firmat celule de grăsime. Toate celulele erau din punct de vedere genetic identice atunci când au fost separate, cutoate acestea, fiecare vas a produs rezultate diferite.

Cercetările Doctorului Lipton au un efect profund de schimbare a vieților noastre, pentru că acestea enunță faptul faptul că avem puterea de a ne schimba destinul în orice moment și să devenim, din victime, maeștri ai vieților noastre, pentru că putem să hotărâm cum răspundem mediului înconjurător.

De ce? Pentru că genele au fost cu toate identice, diferențele s-au născut datorită mediului în care au fost plasate. Mediul înconjurător a fost stimulul la care au răspuns celulele, ceea ce înseamnă că genele răspund la mediul înconjurător. Percepția genelor asupra mediului înconurător este ceea ce le face să funcționeze într-un anumit fel.

Am fost învățați că genele ne determină viața – comportamentul, emoțiile, caracterul, sănătatea ș ibiologia – și că nu avem niciun control asupra vieților noastre. Ni s-a spus că genele sunt moștenite de la familia noastră și că suntem o victimă a moștenirii ereditare. Dacă există un caz de cancer în familie, ești vulnerabil la acea boală; dacă tatăl tău sau mama ta erau înclinață către dependențe, vei fi și tu într-o anumită măsură sau vei simți că ai dreptul să îți justifici un comportament similar. Acest fapt conduce automat la o senzație de lipsă de putere, te face să crezi că viața ta este predestinată să fie într-un anumit fel din cauza genelor. În acest caz, un soi de apatie te copleșește sau o atitudine de genul ”De ce ar trebui să încerc?”

 

Între stimul și răspuns, există un spațiu. În acel spațiu există puterea de a decide răspunsul pe care îl vom avea. În răspunsul nostru stă creșterea noastră și libertatea noastră. – VIKTOR E. FRANKL

Te-ai născut fără nicio credință și, din cauza faptului că ai învățat să crezi anumite lucruri din cauza instrucțiunilor părinților, a educației, a sistemului social, atunci ai abilitatea de te dezvăța de ele și să încerci unele noi. Pe măsură ce îți schimbi gândirea, îți schimbi mintea și biologia, ceea ce conduce la o realitate evoluată.

În plus față de noua înțelegere legată de modul în care ne influențează percepția comportamentul, Dr. Lipton merge și mai departe spunând că percepția nu numai că ne influențează genele, dar le și rescrie! La fel ca în cazul oricărei ființe vii, celula este un organism conștient. Prin starea de fapt a stării de conștiință, percepția celulelor asupra mediului înconurător este cea care controlează genele. În studiul său, Dr. Lipton ne oferă dovada prin care o credință schimbă genele.

Pentru a demonstra puterea credinței, să luăm exmplul iubitei noastre insecte, bondarul.

Din punct de vedere aerodinamic, bondarul nu este proiectat să zboare. Acest lucru este evident dacă îi studiezi corpul rotund și plin de păr, care este mult mai mare decât micile aripi care îl cară. Acum imaginează-ți că cineva mi-a spus în mod repetat că un bondar foarte tânăr nu este proiectat pentru zbor; crezi că ar trebui să zboare astăzi? Desigur că nu, dar cu toate acestea bondarul zboară oricum, chiar dacă o face puțin stângaci câteodată. Credința este puternică și poate să șteargă câteodată cel mai logic motiv.

Atunci când mintea este în pace, suntem liberi de giji și de disconfortul mental și începem să experimentăm adevărata fericire. În această stare de grație, vindecarea poate fi atinsă.

Un exemplu medical

În biografia sa, Memories, Dreams, Reflections, Carl G. Jung descrie cum un pacient trimis de către un coleg american cu următorul diagnostic: ”Neurastenia alcoholică: incurabil”. Jung a descoperit că pacientul se lupta să își păstreze bărbăția într-o relație tiranică cu mama sa. Potrivit declarațiilor lui Jung, ea era un ”demon al puterii”. Ea avea o firmă mare unde fiul ei lucra și era extrem de nefericit. Din cauza genelor sale legate de putere, el a ales să bea ca să se vindece. El nu a avut încrederea în sine necesară sau tăria de caracter pentru a o înfrunta, sau să își dea demisia din confortul afacerii familiei sale.

Jung a luat inițiativa, fără ca acesta să știe, dându-i mamei sale un certificat medical în care era trecut faptul că nu poate să își îndeplinească responsabilitățile din cauza alcolismului și a recomandat eliberarea sa din funcție. Cu toate că persoana era furioasă pe Jung (cu toate că din punct de vedere etic era o mișcare inetică pentru un practicant al medicinei), acest lucru i-a schimbat viața și a început să înflorească. Și-a construit o carieră de succes, printre altele, iar soția sa i-a fost extrem de recunoscătoare lui Jung pentru abordarea sa instinctuală a acestui caz ce părea fără nicio șansă. Omul s-a lăsat de băutură, iar personalitatea s-a dezvoltat și s-a întărit într-un mod uimitor.

Acesta este un exemplu extrardinar al unui om care a schimbat viața și personalitatea altcuiva prin schimbarea factorilor de mediu. Scoțându-l dintr-o situație negativă care nu îl ajuta în niciun fel, a fost capabil să își schimbe viața.

Remediul

Meditația și vizualizarea sunt niște repertorii puternice pentru o sănătate holistică și pentru vitalitate. Studiile arată că meditația poate diminua efectele multor boli fizice și a multor dereglări psihologice. Sistemul imunitar, presiunea arterială, răspunsul la durere, nivelurile de hormoni de stres și chiar sănătatea celulară pot fi îmbunătățite. Din punct de vedere psihologic, meditația reduce depresia și dereglările de tip anxietate, ADHD-ul, dereglările bipolare, dependențele, printre altele.

Meditația chiar crează schimbări structurale în creier și reprogramează ADN-ul. Modul în care comunică neuronii între ei se poate schimba și în consecință se pot crea noi circuite. Unele regiuni din creier devin mai dense iar altele devin mai puțin dense. Neurogeneza și neuroplasticitatea se îmbunătățesc, inclusiv memoria, gândirea critică și funcționalitatea cognitivă per ansamblu.

Meditația schimbă percepția și mintea. Aceasta este o metodă pentru a ne obișnui mintea cu virtutea. Cu cât mintea noastră se acomodează mai mult cu virtutea, cu atât devine mai calmă și mai plină de pace. Atunci când mintea este în pace, suntem liberi de griji și disconfort mental și începem să experimentăm adevărata fericire. În această stare de grație, vindecarea poate să aibă loc. De aceea, practica meditației confirmă concluziile experimentului Dr. Lipton, care spun că percepția ne influențează genele și le poate și rescrie.

Surse:

The Biology of Belief 10th Anniversary Edition: Unleashing the Power of Consciousness, Matter & Miracles

The Biology of Perception, Dr. Bruce Lipton.

Kymatica, Ben Stewart

Memories, Dreams, Reflections, C.G. Jung & Aniella Jaffe, 1963, Pantheon Books.

Meditation Health Benefits: What The Practice Does To Your Body, Meredith Melnick.

The New Meditation Handbook, Geshe Kelsang Gyatso, 2013, Tharpa Publications.

Psychology, John W. Santrock, 7th edition, 2003, Chapter 6: ‘States of Consciousness’, McGraw-Hill College.

sursa: http://www.collective-evolution.com/2017/08/08/research-shows-our-genes-are-affected-by-thoughts-perceptions-more-so-than-we-realize/Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Șase motive pentru a consuma cartofi dulci

Știai că chipsurile nu sunt foarte sănătoase, însă cartofii copți sunt chiar sănătoși, nu-i așa? Nu foarte des, pentru a-ți...

Închide