Din învăţăturile Părintelui Teofil Părăianu

0

Cunoscut duhovnic şi părinte spiritual, Teofil Părăianu a lăsat creştinilor români o sumedenie de învăţături şi sfaturi înţelepte pe care să le asculte sau, măcar să le parcurgă, pentru a înţelege mai bine poruncile lui Dumnezeu.

Nu sunt vorbe complicate şi de neînţeles, sunt doar sfaturi cât se poate de simple şi de practice. Sunt traducerea pe înţelesul tuturor a poruncilor lăsate nouă de Hristos. Practic, în toată viaţa lui de monah, Părintele Teofil Părăianu, prin harul cu care a fost înzestrat, a încercat să luminize calea celor care-l căutau, să le ofere sfaturi care să le fie de ajutor şi mai ales, să-i aducă mai aproape de Isus Hristos.

Aşadar, iată ce spune Părintele Teofil Părăianu despre rugăciune, căsătorie, post, viaţă monahală, muncă, binele propriu, copii, iubire, tineri, bunătate, slujbe bisericeşti şi multe altele.

Căsătoria şi viaţa monahală

Pentru că de-a lungul vieţii sale, mulţi l-au întrebat despre căsătorie şi despre călugărie, Părintele Teofil Părăianu explică extrem de concret şi concis cele două taine. Şi anume, fiecare dintre noi, avem datoria să căutăm în interiorul nostru calea pe care o avem de urmat în viaţă. Astfel, unii aleg calea monahismului, iar alţii pe cea a căsătoriei. Asta nu înseamnă că cei care aleg căsătoria sunt mai prejos. E pur şi simplu simţământul fiecăruia precum şi voia lui Dumnezeu.

Aşa cum există vocaţie pentru căsătorie, pentru studiu, aşa există şi vocaţie monahală. Această vocaţie se poate descoperi prin faptul că te simţi bine în preajma călugărilor, te simţi bine pe la mănăstiri, te simţi bine acolo unde se duce o viaţă superioară, ai o înclinaţie spre asta.

În ceea ce priveşte căsătoria, părintele Teofil avea o teorie clară asupra ceea ce înseamnă unirea a doi oameni.

Este o datorie a celor ce se căsătoresc să aibă familie şi nu un singur copil şi să se uite la el ca la ştiu eu ce. Dacă poţi avea mai mulţi copii şi ai numai unul, ai un idol, nu un copil!

rugaciune

De asemenea, sfântul părinte îi contrazicea, dacă putem spune aşa, pe alţi părinţi care susţineau că uniunea dintre un bărbat şi o femeie este un act păcătos, nedemn de Isus Hristos.

Noi zicem că la temelia existenţei noastre este ceva care nu ne favorizează. Dar nu putem zice totuşi lucrul acesta pentru că actul acesta sexual, care este până la urmă un act fizic, de ce îl foloseşte Dumnezeu atunci pentru concepere dacă e văzut ca act? Nu putem susţine lucrul acesta decât într-o anumită perspectivă, dar perspectiva aceasta nu este una reală. Putem spune însă altceva, şi anume, că actele sexuale care nu urmăresc şi naşterea de fii ar fi cu scădere, dar nici în acest caz nu poţi să te menţii pe poziţia asta mult, pentru că e într-adevăr o insuficienţă a omului. Poate să nu fie o scădere, poate să fie o ridicare faptul acesta că te angajezi la aducerea în lume a unui copil. Lucrul acesta te face colaborator cu Dumnezeu, şi dacă te face colaborator cu Dumnezeu, îl mai poţi socoti inferior?

Iubire

Despre iubire şi tainele ei, Părintele Teofil a vorbit mult. Poate şi pentru că, iubirea este gestul suprem pe care Dumnezeu l-a arătat omenirii prin trimiterea Fiului său pe pământ sau poate pentru că, prin iubire omul devine mai bun, mai smerit, mai fericit. În acest sens, părintele punctează extrem de bine câteva idei:

„Când iubeşti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseşte şi înlături ceea ce e rău adăugat la fiinţa lui. În general, părinţii sunt iubitori faţă de copii aşa cum sunt copii şi caută să pună copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar şi atunci când au pete, chiar şi atunci când au răutăţi. Asta o face iubirea, aşa-i rostul iubirii. Când iubeşti pe cineva îl iubeşti cu defecte cu tot, şi când nu-l iubeşti, nu-l iubeşti nici cu calităţi”.

Smerenie

Un capitol aparte despre care părintele Teofil vorbeşte este smerenia. Omul smerit este în viziunea sa, acel om spre care, probabil, tindem mulţi dintre noi. Este omul care se vrea a fi pozitiv, care nu atrage energii negative, care el însuşi este generator de energii pozitive, care nu judecă şi nu critică alţi oameni, care nu-şi clădeşte fericirea pe suferinţa altora şi care se bucură cu adevărat pentru împlinirile şi reuşitele celorlalţi.

Smeriţii sunt blânzi şi liniştiţi, trecători cu vederea, n-au pretenţii şi nu-i discută pe alţii, nu-i vorbesc de rău şi nu-i judecă, nu-i critică, nu calcă pe nimeni în picioare şi nu pun pe nimeni în spate. Un smerit este un om care are bucuria smereniei şi are odihnă din smerenie, pe când patimile hărţuiesc, patimile neliniştesc, patimile împresoară, patimile dezorientează, deviază, îl fac pe om neliniştit, îl fac pe om nemulţumit”.

Copii

Foarte interesante şi demne de luat în seamă, în special de cei care sunt deja părinţi, dar şi de cei care vor deveni, sunt sfaturile legate de copii. Sunt îndemnuri la care e bine să te gândeşti şi să meditezi atunci când eşti părinte, mai ales că vremurile în care trăim sunt concentrate şi focusate pe o educaţie competitivă şi, de multe ori, cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un copil sunt exagerate, în comparaţie cu vârsta şi puterile lui.

Aceia care aveţi copii trebuie să vă ghidați după copii, nu copiii după voi la măsura voastră. Se zice că niciodată nu poţi să ceri unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Dacă vrei să mergi cu el, trebuie să-i înţelegi neputinţa lui; nu-i ceri nişte lucruri pe care nici tu nu le-ai făcut când erai copil şi nici nu le-ai putut face”.

Binele propriu

Iată că, spre deosebire de mulţi sfinţi părinţi care consideră că a-ţi urmări binele propriu este un păcat, părintele Teofil Părăianu contrazice puţin această teorie. Din punctul lui de vedere, nu este o greşeală capitală să-ţi urmăreşti binele propriu, atâta timp cât nu aduci prejudicii altora. În aceste sens el spune:

E o mare greşeală să socoteşti că nu trebuie să ai în vedere urmărirea binelui personal; important este să urmăreşti binele personal, fără să stinghereşti pe cineva din apropierea ta, adică nu cauţi mai mult binele tău decât binele altuia, dar, în orice caz, să urmezi şi binele tău”.

Postul

Şi în ceea ce priveşte postul, părintele Teofil Părăianu are o teorie mai permisivă, dacă putem spune aşa. Conform spuselor lui, fiecare om decide dacă şi cum poate ţine post. E în funcţie de nevoile proprii şi personale, de puterea fiecăruia, precum şi de starea de sănătate.

Postul nu este un mijloc în înţelesul acesta, că trebuie să îl ţii într-un anumit fel, că dacă nu-l ţii aşa nu te mântuieşti şi dacă-l ţii aşa, te duci în rai. E o chestiune de disciplină, e un mijloc. Dacă-l ţii aspru sau nu-l ţii aspru, asta-i o chestiune a ta, personală, după trebuinţele personale, după organismul pe care-l ai şi după munca pe care o desfăşori”.

Dacă stăm să analizăm bine învăţăturile lăsate de părintele Teofil Părăianu, ajungem la concluzia că ele se potrivesc excelent vremurilor în care trăim şi că, cel mai probabil, se vor potrivi întotdeauna, indiferent de regimurile ce vor urma.

Prescuri pentru cuminecături, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1998)

Lumini de gând, Editura Antim, Cluj-Napoca, 1997

Din vistieria inimii mele, A.S.C.O.R. Craiova, 2000

Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997

Licenţa Creative Commons
„Din invataturile parintelui Teofil Paraianu” de noulpamant.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Meditatia Zazen – partea 2

Spatele si gatul In timpul Zazen-ului, e bine sa aveti grija ca spatele si oasele spatelui sa fie cat mai drepte...

Închide