Dacă facem Eneagrama mică: pericolul unei povești singulare

0

În ultimul timp, mă regăsesc din ce în ce mai plictisit când vorbesc despre Enegramă sau îi ascult pe alții vorbind despre Enegarama. Sunt încă membru al câtorva grupuri de Eneagramă pe Facebook dar mi-am oprit notificările din partea lor. Atunci când sunt împreună cu alte ofocialități în materie de Eneagramă, caut motive ca să vorbesc despre orice altceva.

Să nu mă înțelegi greșit – încă mai cred cu tărie că Eneagrama este cel mai puternic instrument și este o parte fundamentală din munca mea profesională și personală. Mă bucur ținând workshopuri despre Eneagramă pentru oamenii care nu cunosc sistemul pentru că am imediat o mare satisfacție văzând impactul care îl are asupra lor. Însă, în timp ce Eneagrama este pe departe cel mai bun model al diversității și complexității naturii umane și prea mulți oameni par să fie fixați să folosească această unealtă pentru a se reduce pe ei înșiși într-un caracter unidimensional.

“Pericolul unei povești singulare” este titlul unui discurs de la Ted Talk ținut de un scriitoarea nigeriană, Chimamanda Ngozi Adichie, care ilustrează pericolele unei gândiri simpliste de acest tip. Adichie vorbește despre stereotipurile legate de Africa, pe care le-a întâlnit în afara Nigeriei, cum ar fi oameni care o întreabă unde a învățat să vorbească engleză atât de bine – fără să realizeze că engleza este limbă oficială în Nigeria. Pe de altă parte, admite și stereotipurile pe care le-a avut despre alții și secrie cum aceste stereotipuri au fost puse sub semnul întrebării de experiențe mai profunde cu alte culturi și prin imersiunea în literatura caracteristică unui anumit loc.

Partea cea mai interesantă este cea în care Adichie își începe discursul. Ea se descrie pe ea însăși, o scriitoare precoce de șapte ani, ce scrie povești emoționante despre copii cu ochii albaștri care mănâncă mere și vorbesc între ei despre cât de minunat este faptul că, în fine, a răsărit soarele. Nu a povestit aceste lucruri dintr-o capacitate remarcabilă de a vizualiza experiențe cu mult diferite de cele din țara ei ci din cauza faptului că acestea erau temele singurelor cărți pe care le citise, iar ea, în acel moment, presupusese că acestea erau singurele lucruri despre care scriitorii scriu în general.

Adichie descrie într-un mod minunat cum pot fi capcane poveștile noastre și cum acestea trebuie să fie puse sub semnul întrebării din nou și din nou și să fie rescrise în mod constant. Fiecare scritor știe că ”scrisul este un proces de reînnoire”; cei mai buni scriitori știu de asemenea că viața este singura carte adevărată pe care o scriem însă că avem nevoie să o rescriem pe parcurs și de câte ori dorim să o facem.

La fel ca în cazul scriitorilor stângaci, putem să eșuăm atunci când folosim Enegrama într-un fel în care ne limităm doar la poveștile simpliste și limitate despre noi înșine. Putem să devenim fixați pe ”tipologia” noastră, sau chiar să ajungem să o vedem ca ceva Esențial sau arhetipal, din care nu putem să scăpăm. Aceasta este cunoscută ca eroarea fundamentală de atribuire, care este o eroare cognitivă.

Petrecând mult timp în cercuri de cunoscători ai Eneagramei poate deveni o experiență de cacofonie a vocilor oamenilor care se grăbesc să își puncteze fixațiilor, câteodată chiar însoțită de un râs de cuceritor. Fiecare acțiune este pusă sub micrscopul Eneagramei și este descrisă prin intermediul limbajului specific al acesteia. Acești descriptori sunt desori raționamente – adică nu a fost diavolul cel care m-a făcut să fac ceea ce am făcut; am făcut asta pentru că sunt un Unu, sau un Doi, sau un Trei…

Câteodată chiar văr oameni care poartă bijuterii și haine cu simbolul propriei Eneagrame pe ele. Să vorbim despre faptul că ești mândru de propriile cătușe…

Este ceva natural să te fixezi pe o jucărie nouă și cunosc personal și intim incitarea care însoțește descoperirea Eneagramei dar și entuziasmul pe care cineva îl simte folosind-o în ficare ocazie de a ajuta la descoperirea sensului lumii. Într-un anumit moment, totuși, trebuie să începem să ne eliberăm, să fim mai puțin înclinați să scoatem imediat din mânecă Enegrama și să o arătăm ca să o vadă toată lumea. Avem nevoie să dăm drumul fixație noastre pe care o avem asupra fixației noastre.

Această fixație asupra fixației noastre de fapt face Enegrama mai mică decât este. Mai degrabă decât să fim un model a ceea ce suntem, gândim și simțim în mod normal și simțim motivația interioară ce ne conduc propriile modele obișnuite, ea se reduce la un model despre ceea ce suntem. În acest fel facem presupunerea că facem ceea ce suntem, mai degrabă decât să ne asumăm că suntem ceea ce facem.

Aceasta este o diferență importantă. Presupunând că facem ceea ce suntem aduce în mod implicit mesajul că nu ne vom schimba și că nu putem să ne schimbăm; presupunând că suntem ceea ce facem implică faptul că suntem într-un proces continuu de a deveni și că putem schimba ceea ce devenim lucrând la schimbarea modelelor proprii.

Ironia este că, un semn al faptului că Eneagrama are efectele dorite supra noastră, este faptul că vorbim tot mai puțin și mai puțin despre ea. Nu mai avem nevoie de ea ca explicație pentru toate comportamentele noastre pentru că toate comportamentele noastre sunt din ce în ce mai puține ”legate de tipologie”. Devenim liberi de fixațiile noastre și începem să ne vedem pe noi înșine și pe ceilalți ca pe niște creaturi multi-dimensionale. Devenim tot mai liberi de pericolele unei povești singulare.

sursa: http://www.awarenesstoaction.com/blog-enneagram-learning-international/?p=868&lang=enAflă cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Albert Camus despre cele „Trei antidoturi la absurditatea vieții”

Acel lucru pe care un astrofizician l-ar elogia în propria lui perspectivă asupra ”incredibilei improbabilei călătorii pe care o facem”,...

Închide