Iată ce se întâmplă în creier dacă ”postești” la zahăr

0

Oricine mă cunoaște, știe că mi-au plăcut întotdeauna dulciurile. Prietenul și colegul de facultate Andrew este în aceiași ligă, mai ales pentru că trăim în Hershey Pennsylvania – ”Capitala ciocolatei din lume” – ceea ce nu prea ajută.

Dar Andrew este mai curajos decât mine. Anul trecut a renunțat la dulciuri în post. Nu pot să spun că îi urmez calea anul acesta, dar dacă te abții de la zahăr în post, iată la ce te poți aștepta în următorii 40 de ani.

Zahărul: o recompensă naturală, o soluție nenaturală

În nueroștiință, mâncarea este ceva ce numim o ”recompensă naturală”. Ca să supraviețuim ca specie, lucruri precum hrana, sexul sau ajutorarea altora trebuie să fie plăcute pentru creier în așa fel încât aceste comportamente să fie întărite și repetate.

 

 

Evoluția a condus la calea mezo-limbică, un sistem din creier care descifrează aceste recompense naturale pentru noi. Atunci când facem ceva care ne provoacă plăcere, o mulțime de neuroni numită zonă ventrală tegumentală, folosește neurotransmițătorul dopamină pentru a semnaliză către o zonă a creierului numită nucleus accumbens. Conexiunea dintre nucleus accumbens și cortexul prefrontal dictează mișcarea motorie, precum decizia dacă să mai mușcăm o dată sau nu din delicioasa prăjitură cu ciocolată. Cortexul prefrontal de asemenea activează hormonii care îi spun corpului: ”Hei, această prăjitură este bună pentru tine. Și am să îmi amintesc asta în viitor”.

Nu toate mâncărurile sunt la fel de pline de recompense. Majoritatea dintre noi preferă dulciurile față de gusturile amare sau acre pentru că, din punct de vedere evolutiv, calea mezo-limbică reîntărește faptul că lucrurile dulci sunt o sursă sănătoasă de carbohidrați pentru corpul nostru. Atunci când strămoșii noștri căutau fructe de pădure, de exemplu, acru însemna încă ”necopt”, în timp ce amar însemna ”atenție – otravă!”

Fructul este în sine o categorie diferită, însă dieta modernă a căpătat o viață proprie. Cu un deceniu în urmă, se estima că orice american consumă în medie 22 de lingurițe de zahăr adăugat pe zi, ceea ce înseamnă 350 de calorii; este posibil să fi crescut de atunci. Cu câteva luni în urmă, un expert a sugerat că britanicii consumă 238 de lingurițe de zahăr în fiecare săptămână.

Astăzi, când comoditatea este mai importantă decât oricând în selecția alimentelor, este aproape imposibil să găsești mâncare procesată și preparată cară să nu aibă o formă de zahăr adăugat pentru aromă, conservanți sau ambele.

Aceste zaharuri sunt înșelătoare – și necunoscute multora dintre noi, mai mult decât atât am fost prinși în capcană. În același fel cum abuzul de droguri – precum nicotina, cocaina sau heroina – păcălesc căile neuronale pentru recompensă și ne fac dependenți, întărind dovezile neuro-chimice și comportamentale ce sugerează că zahărul este la fel de creator de dependență.

Dependența de zahăr este reală

“Primele zile sunt puțin dificile”. Andrew mi-a povestit despre aventura lui ”fără zahăr” de anul trecut. ”Aproape că simți că te dezintoxici de droguri. M-am trezit consumând o grămadă de carbohidrați pentru a compensa lipsa de zahăr”.

Există patru componente majore ale oricărei dependențe: pofta crescută, faza de retragere și sensibilizarea încrucișată (noțiunea prin care o substanță care dă dependență predispune pe cineva să devină dependent și de o alta). toate aceste componente au fost observate în cazul dependențelor la animale – de zahăr de exemplu, dar și în cazul abuzului de droguri.

Un experiment tipic este următorul: șobolanilor nu li se dă mâncare 12 ore în fiecare zi, apoi li se dă acces 12 ore la o soluție zaharoasă și mâncare obișnuită. După o lună de model repetitiv, șobolanii prezintă comportamente similare celor care fac abuz de droguri. Ei se vor hrăni în exces cu soluția dulce într-o perioadă scurtă, mult mai mult decât să consume hrana obișnuită. Ei prezintă și semne de anxietate în timpul perioadelor de privare de hrană. Mulți șobolani cărora li se dă soluție dulce sunt expuși ulterior la droguri, precum cocaină sau opiu, iar aceștia demonstrează comportamente dependente de aceste substanțe față de șobolanii cărora li s-a dat hrană obișnuită.

La fel ca în cazul drogurilor, zahărul crește exponențial eliberarea de dopamină în nucleus accumbens. Pe termen lung, consumul regulat de zahăr schimbă expresia genelor și disponibilitatea de receptori de dopamină din creierul mijlociu și din cortexul frontal. Mai exact, zahărul crește concentrarea de receptori de un anumit tip de excitație numiți D1, însă scade și numărul de receptori numiți D2, care sunt inhibitori. Consumul regulat de zahăr inhibă și acțiunea transmițătorilor de dopamină, o proteină ce pompează dopamina în afara sinapselor și înapoi în neuroni, după ce aceștia se activează.

Pe scurt, acest lucru înseamnă că accesul repetat la zahăr de-a lungul timpului conduce la semnalizări îndelungate de dopamină, o mai mare excitare a căilor de recompensă ale creierului și la o nevoie tot mai mare ca zahărul să activeze toți receptorii de dopamină din creierul mijlociu. Creierul devine tolerat la zahăr – și de aceea este nevoie de cantități din ce în ce mai mari ca să ajungi din nou la starea de ”beție a zahărului”.

Criza renunțării la zahăr este și ea reală

Cu toate că aceste studii au fost făcute pe rozătoare, nu este atât de incredibil să spunem că și în creierul nostru au loc aceleași procese primitive. ”Dorința nu s-a oprit niciodată [însă aceasta a fost] probabil psiologică”, mi-a spus Andrew. ”Însă aceasta s-a redus după aproximativ o săptămână”.

Într-un studiu din 2002 condus de Carlo Colantuon și de către colegi de-ai săi de la  Princeton University, șobolanii care au trecut printr-o perioadă tipică de dependență de zahăr, au trecut apoi printr-o perioadă de ”abstinența la zahăr”. Aceasta a fost făcută fie prin lipsa hranei, fie printr-un tratament cu naxalone, un medicament folosit pentru tratamentul dependenței de opiu, care se leagă de receptorii din creier pentru recompensă. Ambele metode de abstinență au condus la probleme fizice, precum clănțănit de dinți, tremur al labelor și scuturat din cap. Tratamentul cu naxalone a părut să facă șobolanii mai anxioși, iar ei au petrecut mai puțin timp pe un aparat la înălțime, care avea o platformă dar fără ziduri în niciuna dintre părți.

Experimente similare conduse de alte persoane au raportat comportamente asemănătoare depresiei atunci când vine vorba despre sarcini precum înotul forțat. Șobolanii din perioada de abstinență prezintă mai degrabă comportamente de tip pasiv (precum plutirea) decât comportamente active (precum să încerce să scape) atunci când sunt puși în apă, sugerând sentimente asemănătoare lipsei de voință.

Un nou studiu publicat de Victor Mangabeira și de colegi de-ai săi în revista Physiology & Behavior raportează că perioada de abstinență este legată și de comportamente impulsive. Inițial, șobolanii erau antrenați să primească apă prin apăsarea unui mâner. După antrenament, animalul se întorcea în cușca proprie și avea acces la soluția dulce și apă, sau doar apă. După 30 de zile, atunci când șobolanilor li se dădea ocazia să apeze mânerul pentru apă, cei care deveniseră dependenți de zahăr au apăsat mâner de mult mai multe ori decât animalele de control, sugerând comportamente impulsive.

Acestea sunt desigur, experimente extreme. Noi oamenii nu ne privăm de mâncare 12 ore și apoi ne permitem să ne înfruptăm din plin cu sucuri acidulate sau gogoși la finalul zilei. Însă aceste studii pe rozătoare cu siguranță ne oferă niște indicii despre procesele neuro-chimice care au loc în cazul dependenței de zahăr, a perioadei de abstinență și a comportamentului asociat acestora.

După decenii de programe de dietă și cărți de tip best-seller, am ajuns să ne jucăm cu noțiunea de ”dependență de zahăr” deja de foarte mult timp. Sunt nenumărate cazurile celor care se abțin de la zahăr, să aibă pofte ciudate și puternice, ce pot declanșa modele de mâncat repetitive și impulsive.Există nenumărate articole și cărți care prezintă cantitățile nelimitate de energie a celor care renunță la zahăr complet, dar și noua lor fericire legată de mâncare. Însă, în ciuda atot-prezenței zahărului în dietele noastre, noțiunea de dependență de zahăr este încă un subiect tabu.

Mai ești încă motivat să renunți la zahăr în post? Ai putea să te întrebi cât o să dureze până când vei scăpa de dorința de a-l consuma și de efectele secundare ale renunțării, însă nu există un răspuns clar la această întrebare – fiecare este diferit și nu s-a făcut niciun studiu pe oameni pe acest subiect. Însă, după 40 de zile, este clar că Andrew a depășit faza cea mai problematică, ba chiar și-a modificat o parte din semnalizarea din creier legată de eliberarea de dopamină, ce fusese alterată. ”Îmi amintesc primul dulce pe care l-am consumat gândindu-mă că este prea dulce”, a spus el. ”A trebuit să îmi reconstruiesc toleranța”.

sursa: https://theconversation.com/heres-what-happens-to-your-brain-when-you-give-up-sugar-for-lent-37745Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
De ce este apa de pe Pământ mai veche decât sistemul solar?

Oamenii de știință au mai declarat și până acum că aproximativ 50 % din apa de pe Pământ ar putea...

Închide